Când spunem Thailanda, imaginile care apar cel mai des sunt cele ale templelor aurii, ale piețelor aglomerate din Bangkok, ale plajelor tropicale sau ale dansurilor ceremoniale spectaculoase. Dar dincolo de traseele turistice se află o lume artistică mult mai vastă, în care muzica, teatrul, dansul, poezia și povestirea orală se întâlnesc pe aceeași scenă.

Artele tradiționale thailandeze nu formează un univers omogen. Ele poartă amprenta unor regiuni, comunități, dialecte și istorii diferite, de la nordul Lanna până la Isan, în nord-est, și până în sudul țării. În unele spectacole, publicul ascultă cântece improvizate și schimburi de replici; în altele, urmărește siluete de piele proiectate pe un ecran sau păpuși manipulate de mai mulți artiști.

Unele dintre aceste forme sunt vechi de secole, în timp ce altele continuă să se reinventeze pentru publicul contemporan. Împreună, ele spun o poveste esențială despre cultura Thailandei: tradiția nu înseamnă neapărat ceva încremenit în trecut, ci un limbaj care poate supraviețui tocmai pentru că se adaptează.

Iată șapte spectacole și forme de artă tradițională thailandeză care merită descoperite.

1. Pleng Choi – duelul poetic al vocilor

În centrul Thailandei, Pleng Choi este asociat cu tradiția cântecelor populare în care muzica devine și conversație, și joc de replici.

Una dintre caracteristicile acestor cântece este structura de tip call and response: cântăreții își răspund unii altora, adesea într-un dialog între voci masculine și feminine. Rezultatul poate avea energie, umor și o doză de improvizație, transformând cântecul într-o adevărată formă de spectacol.

Pleng Choi face parte din familia cântecelor populare din centrul Thailandei care au influențat ulterior dezvoltarea unor stiluri precum Luk Thung, muzica country thailandeză. Surse culturale thailandeze îl menționează alături de alte forme tradiționale precum Phleng E-Saew și Phleng Ruea.

Poate că tocmai această combinație de muzică, poezie și replică spontană explică de ce Pleng Choi nu trebuie privit doar ca un cântec vechi, ci ca o formă de teatru în miniatură.

2. Mor Lam – vocea vibrantă a regiunii Isan

Dacă există o artă care exprimă în mod direct identitatea culturală a nord-estului Thailandei, aceasta este Mor Lam.

Originar din regiunea Isan, Mor Lam este o formă de interpretare vocală și povestire muzicală care a evoluat considerabil de-a lungul timpului. Primele forme erau legate de povești din literatura budistă și de narațiuni locale, iar interpretarea putea fi susținută de un singur cântăreț și de sunetul inconfundabil al instrumentului khaen, o orgă de gură din bambus.

Astăzi, Mor Lam poate însemna spectacole cu mai mulți interpreți, formații, lumini, costume spectaculoase și o energie apropiată uneori de cea a unui concert popular. Totuși, în spatele acestei transformări contemporane rămâne elementul fundamental: povestea spusă prin voce, ritm și dialectul Isan.

Pentru un spectator venit din afara Thailandei, Mor Lam este și o introducere fascinantă în diversitatea lingvistică și culturală a țării.

3. Nora – dansul spectaculos al sudului

Puține arte tradiționale thailandeze sunt atât de ușor de recunoscut precum Nora, forma de teatru-dans din sudul Thailandei.

Costumele viu colorate, podoabele elaborate, mișcările rapide ale mâinilor și degetelor și unghiile metalice lungi, curbate, creează o imagine aproape suprarealistă. Dar Nora este mai mult decât un spectacol vizual. Este o combinație de dans, cântec improvizat, muzică, povestire și elemente rituale. Repertoriul include povești despre viețile anterioare ale lui Buddha și despre eroi legendari.

Tradiția are o vechime de peste 500 de ani și este transmisă prin relația dintre maeștri și noile generații de interpreți, în familie, în comunități și în instituții educaționale.

Importanța sa culturală a fost recunoscută la nivel internațional: în 2021, Nora a fost înscrisă de UNESCO pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Nora arată poate cel mai bine cum o artă poate fi, în același timp, divertisment, memorie colectivă și expresie a identității unei regiuni.

4. Nang Talung – când lumina și umbra spun o poveste

În sudul Thailandei, teatrul poate apărea acolo unde te-ai aștepta mai puțin: în jocul dintre lumină și umbră.

Nang Talung este o formă tradițională de teatru de umbre în care figurile sunt realizate din piele și proiectate pe un ecran. În spatele imaginilor spectaculoase există însă o lume întreagă de personaje, voci, muzică și umor.

Personajele pot reprezenta zeități, nobili, eroi sau oameni obișnuiți, iar clovnii și personajele comice ocupă un loc important. Spectacolele folosesc și dialectul sudic, ceea ce le apropie puternic de cultura comunităților în care sunt prezentate.

Arta presupune și o extraordinară măiestrie manuală. Meșterii transformă pielea în personaje atent decupate și ornamentate, astfel încât acestea să poată deveni, sub lumina proiectată pe ecran, adevărate siluete teatrale. În provincia Nakhon Si Thammarat, tradiția Nang Talung este încă păstrată de artiști și meșteșugari specializați.

Este una dintre acele forme de spectacol care demonstrează că teatrul nu are nevoie de decoruri sofisticate pentru a crea iluzie. Uneori, sunt suficiente o sursă de lumină, o bucată de piele și o poveste bună.

5. Likay – teatrul popular care nu se teme de spectacol

Likay este una dintre cele mai cunoscute forme de divertisment tradițional popular din Thailanda și poate fi imaginat, pentru un public internațional, ca un amestec foarte liber de teatru muzical, melodramă, cântec, dans și comedie.

Originea sa este legată de perioada Ayutthaya, iar forma de spectacol s-a dezvoltat și a devenit populară în perioada Rattanakosin. Actorii apar în costume spectaculoase, cântă și dansează, iar dialogurile pot trece rapid de la dramă la umor. Spectacolele sunt întâlnite inclusiv la festivaluri, târguri de templu și alte evenimente comunitare.

Unul dintre lucrurile interesante la Likay este relația sa cu publicul. Nu este genul de teatru care cere spectatorului să rămână complet pasiv. Reacțiile publicului – râsul, entuziasmul, simpatia pentru un personaj – fac parte din atmosfera spectacolului.

Este și un exemplu bun pentru felul în care arta tradițională poate rămâne relevantă: nu prin imitarea trecutului, ci prin păstrarea unei relații vii cu cei care privesc.

6. Hun Lakhon Lek – păpușile ce dansează ca oamenii

În lumea păpușăriei thailandeze, Hun Lakhon Lek impresionează printr-o idee simplă și extrem de sofisticată: păpușa este animată de mai mulți păpușari care trebuie să lucreze aproape ca un singur organism.

Tradiția este asociată cu începutul secolului XX și cu maestrul Krae Sapthawanit, care a creat acest tip de păpușă de aproximativ un metru, inspirându-se din forme mai vechi ale păpușăriei thailandeze. În interpretarea tradițională, o singură păpușă este controlată de trei păpușari, iar mișcările lor coordonate îi dau personajului o fluiditate apropiată de dansul uman.

Aici se află una dintre marile frumuseți ale artei: publicul nu vede doar păpușa, ci și relația dintre cei care o pun în mișcare. Corpul artificial devine o extensie a corpului uman.

Păpușăria thailandeză are, de altfel, o istorie mult mai largă, în care se regăsesc păpuși de teatru, marionete și forme de teatru de umbre. Ea combină sculptura, costumul, mecanica, muzica și arta scenică într-un singur spectacol.

7. Fon Leb – dansul unghiilor aurii

Dacă spectacolele de mai sus impresionează prin teatru, poveste sau jocul de umbre, Fon Leb cucerește prin delicatețe.

Originar din nordul Thailandei, în zona culturală Lanna, Fon Leb, cunoscut și ca „Fingernail Dance”, este un dans în care interpretele poartă unghii artificiale lungi, de culoare aurie. Mișcările sunt lente, precise și elegante, iar gesturile mâinilor devin esențiale pentru estetica dansului.

Dansul poate fi prezentat inclusiv cu ocazia primirii unor oaspeți, iar muzica locală și coregrafia contribuie la atmosfera ceremonioasă.

Privit de aproape, Fon Leb este un studiu al controlului corporal: un gest aparent simplu al mâinii devine expresiv tocmai pentru că fiecare deget, fiecare înclinare și fiecare mișcare sunt atent coordonate.

O Thailanda care se descoperă dincolo de imaginile cunoscute

Cele șapte forme de spectacol spun, fiecare în felul său, o altă poveste despre Thailanda.

Pleng Choi transformă cântecul într-un dialog. Mor Lam păstrează în voce și în dialect memoria culturală a regiunii Isan. Nora unește dansul, muzica, teatrul și ritualul într-o tradiție sudică recunoscută de UNESCO. Nang Talung construiește lumi întregi din lumină, piele și umbră. Likay demonstrează că teatrul popular poate fi exuberant și profund conectat la public. Hun Lakhon Lek transformă păpușăria într-o demonstrație de precizie colectivă, iar Fon Leb arată câtă expresivitate poate încăpea într-o singură mișcare a mâinii.

Privite împreună, ele schimbă și perspectiva asupra patrimoniului cultural thailandez. Nu vorbim doar despre forme artistice păstrate într-un muzeu, ci despre tradiții care continuă să fie cântate, dansate, povestite și reinterpretate.

Iar aceasta este poate cea mai interesantă invitație pentru călătorul cultural: să descopere Thailanda nu doar prin locurile pe care le fotografiază, ci și prin vocile, gesturile și poveștile pe care comunitățile sale continuă să le transmită.