Pakistanul marchează astăzi, 14 august 2026, cea de-a LXXX-a Zi a Independenței. La București, momentul a fost serbat printr-o ceremonie organizată de Ambasada Pakistanului, în prezența comunității pakistaneze și a reprezentanților misiunii diplomatice. În spatele festivităților se află însă una dintre cele mai dramatice rupturi din istoria secolului XX: destrămarea Indiei Britanice și nașterea, în 1947, a două state independente.

Verde și alb, steaua și semiluna, imnul național și memoria lui Muhammad Ali Jinnah au dominat astăzi ceremonia organizată la sediul Ambasadei Pakistanului la București. Pentru comunitatea pakistaneză din România, 14 august este mai mult decât o zi oficială în calendar: este momentul în care este rememorată nașterea unui stat și, odată cu ea, povestea unei generații care a traversat una dintre cele mai profunde transformări politice și sociale ale Asiei de Sud.

Potrivit comunicatului transmis de Ambasada Pakistanului la București, ceremonia dedicată celei de-a LXXX-a Zile a Independenței a început cu recitarea unor versete din Coran. Shazia Muneer, Chargé d’Affaires a.i. al Ambasadei Pakistanului în România, a arborat drapelul național în prezența unui număr mare de membri ai comunității pakistaneze și a oficialilor ambasadei, moment urmat de intonarea imnului național al Pakistanului.

Evenimentul a fost și un moment de comemorare a celor care au făcut posibilă apariția noului stat.

„Adunarea a adus un omagiu solemn sacrificiilor musulmanilor din subcontinent și părintelui fondator al Pakistanului, Quaid-e-Azam Muhammad Ali Jinnah, a cărui conducere vizionară și hotărâre neclintită au culminat cu crearea Pakistanului la 14 august 1947”, transmite Ambasada Pakistanului.

14 august 1947: ziua în care harta Asiei de Sud s-a schimbat

Pentru a înțelege de ce 14 august are o asemenea încărcătură simbolică în Pakistan trebuie privit înapoi către ultimele zile ale dominației britanice în India.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Imperiul Britanic era slăbit economic și politic, iar presiunile pentru independența Indiei deveniseră imposibil de ignorat. În același timp, tensiunile dintre principalele comunități religioase și disputele privind viitorul politic al subcontinentului se accentuau.

În centrul proiectului pentru un stat separat destinat musulmanilor s-a aflat Muhammad Ali Jinnah, liderul Ligii Musulmane și figura care avea să devină primul guvernator-general al Pakistanului.

Planul de împărțire a Indiei Britanice a dus la crearea a două noi state: Pakistan și India. Transferul de putere a avut loc în august 1947, iar Pakistanul a ales data de 14 august drept zi a independenței.

Nașterea noului stat nu a fost însă o despărțire pașnică.

Independența și tragedia

În spatele festivităților din august 1947 s-a aflat una dintre cele mai mari tragedii umanitare ale secolului XX.

Împărțirea Indiei Britanice a determinat o migrație masivă. Milioane de musulmani s-au îndreptat către teritoriile care urmau să formeze Pakistanul, în timp ce milioane de hinduși și sikhi au plecat în direcția opusă.

Istoricii estimează că aproximativ 15 milioane de oameni au fost strămutați, iar violențele intercomunitare care au însoțit Partitionarea (împărțirea) au provocat un număr uriaș de victime.

Trenurile încărcate cu refugiați, gările aglomerate și caravanele de oameni care își abandonau casele au devenit imagini-simbol ale anului 1947.

Pentru o parte dintre cei care au trăit acele zile, independența nu a însemnat doar libertate. A însemnat pierderea unei case, a unui oraș și, uneori, a unei întregi lumi familiale.

Această traumă avea să devină una dintre marile teme ale literaturii și artei din Asia de Sud. Scriitori precum Saadat Hasan Manto au transformat experiența Partitionării într-o memorie literară care continuă să fie citită și astăzi.

Jinnah, părintele fondator al Pakistanului

În centrul memoriei naționale pakistaneze se află Muhammad Ali Jinnah, cunoscut drept Quaid-e-Azam, „Marele Conducător”.

Pentru Pakistan, Jinnah nu este doar politicianul care a negociat apariția unui nou stat, ci figura fondatoare în jurul căreia s-a construit o mare parte din identitatea națională.

Independența a venit însă cu o ironie a istoriei: Jinnah a avut la dispoziție foarte puțin timp pentru a construi instituțiile noului Pakistan. A murit în septembrie 1948, la doar un an după proclamarea independenței.

Astăzi, numele și imaginea sa sunt omniprezente în Pakistan, de la instituții și monumente până la manuale, monede și spațiul public.

Cum a fost marcată Ziua Independenței la București?

La aproape opt decenii de la momentul fondator, memoria independenței a fost celebrată și în România.

Potrivit comunicatului Ambasadei Pakistanului, în cadrul ceremoniei de la București au fost citite mesajele transmise cu această ocazie de președintele Pakistanului, prim-ministrul și viceprim-ministrul/ministrul afacerilor externe.

Mesajele au subliniat importanța independenței Pakistanului, au adus un omagiu sacrificiilor înaintașilor și martirilor națiunii și au reafirmat angajamentul pentru construirea unui Pakistan „pașnic, prosper, democratic și progresist”.

În discursul său, doamna Shazia Muneer i-a felicitat pe pakistanezii din țară și din diaspora și a subliniat că Ziua Independenței nu reprezintă doar un prilej festiv, ci și o ocazie de reafirmare a unor principii fundamentale: unitate, credință, disciplină, democrație, supremația legii, toleranță și justiție socială.

Diplomatul a evocat, de asemenea, sacrificiile celor implicați în Pakistan Movement și contribuția celor care au participat la apărarea, dezvoltarea și prosperitatea țării.

În mesajul său a apărut și un element important pentru publicul român: relația dintre Pakistan și România.

Pakistan și România: diplomație, cultură și comunitate

Ambasada a subliniat importanța pe care Pakistanul o acordă relațiilor sale „de lungă durată și prietenoase” cu România.

Doamna Shazia Muneer și-a exprimat speranța că relațiile bilaterale vor continua să se dezvolte în domenii precum politica, economia, cultura, educația și contactele dintre oameni.

Un loc aparte în mesajul ambasadei l-a ocupat comunitatea pakistaneză din România, descrisă drept o punte importantă între cele două țări.

Potrivit misiunii diplomatice, membrii comunității contribuie pozitiv la consolidarea relațiilor interumane dintre România și Pakistan — o dimensiune care depășește diplomația oficială și intră în zona vieții culturale și sociale.

Ceremonia de la București s-a încheiat cu rugăciuni pentru progresul, prosperitatea și securitatea Pakistanului, pentru pacea și stabilitatea regiunii și pentru consolidarea în continuare a prieteniei dintre Pakistan și România.

De ce vorbește Pakistanul despre „80 de ani” în 2026?

Există o nuanță interesantă în această aniversare.

Pakistanul și-a declarat independența la 14 august 1947. În 2026 se împlinesc, matematic, 79 de ani de la momentul independenței. Cu toate acestea, autoritățile pakistaneze folosesc oficial formula „80th Independence Day” — cea de-a LXXX-a Zi a Independenței.

Explicația ține de numărarea zilelor aniversare: 14 august 1947 este considerată prima Zi a Independenței, astfel încât aniversarea din 2026 este cea de-a LXXX-a celebrare.

O sărbătoare, dar și o memorie

La 14 august 2026, steagul Pakistanului este arborat din nou în Islamabad, Karachi, Lahore — și la București.

Dar istoria acestei zile nu poate fi redusă la parade, ceremonii și discursuri patriotice.

În spatele ei se află prăbușirea unui imperiu, ambițiile politice ale unei generații, figura lui Muhammad Ali Jinnah, nașterea unui stat musulman în Asia de Sud și drama milioanelor de oameni strămutați de Partitionare.

Tocmai această suprapunere dintre sărbătoare și memorie face din Ziua Independenței Pakistanului un moment cu o puternică încărcătură culturală.

La București, ceremonia ambasadei a readus în prim-plan nu doar momentul fondator din 1947, ci și prezentul unei comunități care continuă să lege două spații geografice și culturale aflate la mii de kilometri distanță.

La 80 de Zile ale Independenței, Pakistanul își celebrează nașterea. Dar, în același timp, își recitește istoria — o istorie în care independența, identitatea, exilul, memoria și speranța au rămas, după aproape opt decenii, inseparabile.