Concursul culinar Hansik a revenit anul acesta cu cea de-a doua ediție, aducând în prim-plan nu doar gastronomia coreeană, ci și o serie de schimbări care au atras atenția participanților încă dinaintea finalei.

Condițiile de participare au fost mai simple decât la ediția precedentă. Dacă anul trecut concurenții trebuiau să treacă inclusiv printr-o probă video pentru a ajunge în finală, de această dată înscrierea a presupus doar trimiterea rețetei pe care doreau să o gătească. În plus, termenul limită pentru înscrieri a fost prelungit, oferind mai mult timp celor interesați să intre în competiție.

Totuși, una dintre cele mai discutate decizii nu s-a regăsit în regulamentul oficial. Câștigătorii primei ediții nu au avut dreptul să participe în finala din acest an. Motivul invocat de organizatori a fost dorința de „a oferi tuturor concurenților șanse egale” și de a încuraja diversitatea în competiție.

În sine, ideea nu este una greșită. Din contră, poate fi înțeleasă. Însă o astfel de regulă ar fi trebuit menționată clar încă de la început în regulamentul oficial. Pentru că transparența nu înseamnă doar explicarea unei decizii după ce ea produce nemulțumiri, ci asumarea ei publică înainte ca participanții să intre în concurs.

O altă schimbare importantă a fost eliminarea marelui premiu care, în ediția trecută, includea o deplasare în Coreea de Sud pentru câștigător.

Emoțiile din sală au rămas ingredientul principal

Chiar dacă regulile s-au schimbat, emoțiile au rămas aceleași și au umplut sala încă din primele minute.

Toți participanții au venit cu un singur scop: să câștige. Iar în privirea lor se vedeau atât determinarea, cât și pasiunea cu care au intrat în această competiție.

Pentru invitați, atmosfera a fost una mai relaxată și mai puțin încărcată emoțional. Bineînțeles, asta dacă nu erai susținătorul unuia dintre concurenți.

Plimbându-mă printre ei, le-am simțit emoțiile, dar și dorința sinceră de a da tot ce aveau mai bun. Iar acest lucru s-a văzut în fiecare farfurie care a ajuns pe masa juraților.

Kimchi și Jang, tema care a adus tradiția coreeană în centrul competiției

Tema ediției din acest an a fost „Dish cu Kimchi și Jang”.

Pentru cei care încă nu sunt familiarizați cu gastronomia coreeană, kimchi este unul dintre cele mai cunoscute preparate tradiționale din Coreea. În forma sa cea mai populară, acesta este preparat din varză chinezească fermentată, condimentată cu diferite sosuri și mirodenii, apoi folosită atât ca garnitură, cât și ca ingredient principal în numeroase preparate coreene.

În schimb, termenul „jang” are o semnificație mult mai profundă în cultura gastronomică asiatică. Acesta desemnează sosurile și pastele fermentate fundamentale ale bucătăriei coreene — de la sosul de soia până la pasta de chili sau pasta de soia — considerate esențiale pentru identitatea gustului coreean.

„Jang e mai mult decât un concept, este o invitație la masă în familie… așa că vă invităm pe toți să degustați din preparatele concurenților noștri”.

A subliniat doamna KWON Young A, sugerând că întregul eveniment trebuie privit ca o experiență colectivă și culturală, nu doar ca o simplă competiție culinară.

Schimbări și în componența juriului

O altă noutate a ediției din acest an a fost formula de jurizare.

Dacă în trecut evaluarea era realizată în principal de proprietari ai restaurantelor coreene din România, anul acesta în juriu au fost incluși și proprietari de lanțuri K-food, semn că fenomenul culturii culinare coreene începe să capete o amploare tot mai mare și pe piața locală.

Iar implicarea publicului a fost și ea importantă. După degustări, fiecare invitat a avut posibilitatea să voteze preparatul favorit.

Alegerea nu a fost deloc simplă.

Aproape toate preparatele au fost impresionante, atât prin plating, cât și prin combinațiile de gusturi. În sfârșit pot spune că am ajuns să mănânc kimchi. Nu cunosc gustul autentic coreean în forma lui originală, însă am votat exact după ceea ce mi-au transmis propriile papile gustative.

K-Sool, standul care a atras cele mai multe reacții

Printre surprizele ediției s-a numărat și standul de K-Sool, unde invitații au putut degusta shot-uri de vin coreean și soju.

Conceptul a fost unul interactiv. Participanții puteau acorda note băuturilor folosind forme geometrice colorate lipite pe un panou: verde pentru „mi-a plăcut”, galben pentru „interesant/aș mai încerca” și roșu pentru „prea intens pentru mine”.

Sincer, la roșu aș fi adăugat și varianta „nu mi-a plăcut”. Nu din cauza tăriei, ci pur și simplu din cauza gustului.

Cu toate acestea, dacă s-ar fi acordat și aici un premiu, vinul coreean ar fi câștigat detașat. A fost cea mai cerută și degustată băutură a zilei.

Cine sunt câștigătorii ediției Hansik 2026?

Și pentru că orice concurs are trei câștigători și un preferat al publicului, nici această ediție nu a făcut excepție.

Premiul publicului a fost câștigat de Andrei-Alexandru Ghiță.

Locul al treilea a fost obținut de Maricarmen Manolache, locul al doilea de Andreea Luisa Dima, iar marele premiu al ediției din acest an a fost câștigat de Laura Ștefania Vasile.

Din punctul meu de vedere, însă, toți au fost câștigători.

Nu doar pentru că au ajuns în finală, ci pentru că au avut curajul să intre într-o competiție unde, timp de o oră, au trebuit să lupte nu doar pentru ca rețeta să le iasă perfect, ci și cu propriile emoții, cu presiunea timpului, cu zgomotul aparatelor foto și cu agitația constantă a invitaților care se plimbau printre standuri.

Și poate tocmai aici a stat frumusețea acestei ediții: în faptul că, dincolo de reguli, jurizare și premii, concurenții au reușit să transforme fiecare preparat într-o formă personală de expresie și să aducă, pentru câteva ore, cultura coreeană mai aproape de publicul român.

Totuși, dincolo de atmosfera caldă și de entuziasmul din sală, ediția aceasta a avut și o senzație greu de ignorat. Parcă au fost mai puțini invitați decât anul trecut, iar în organizare s-a resimțit acut absența cuiva. Uneori nu este nevoie să rostești un nume pentru ca lipsa unei persoane să fie observată. Se vede în ritmul evenimentului, în energia din sală și în felul în care oamenii interacționează între ei. Iar poate tocmai această senzație de gol a dat ediției din acest an, pe lângă gusturi și emoții, și o discretă notă de nostalgie.