Chiar dacă știrea este mai veche (2021) ea a redevenit virală cu ocazia lansării celui de-al doilea sezon din „Jocul Calamarului”. Christian Lagahit a jucat în primul sezon, fiind jucătorul cu numărul 276.

Dacă până acum nu ați văzut știrea sau ați uitat-o, mai jos vă las declarația pe care însuși actorul a dat-o într-un interviu, pentru un canal de Youtube.

„Întâmplarea ce m-a marcaht aș putea spune pe viață, a fost când mă aflam într-un autobuzul ce pleca dintr-un sat. A fost ultima mea călătorie, iar eu stăteam în spate pentru că spațiul nu era suficient de mare. Autobuzul avea câteva locuri, restul pasagerilor stădeau deja în picioare, înghesuiți.

O femeie a început să se uite la mine. La început nu am dat importanță acestui lucru, pentru că am crezut că poate se uită la băieții din fața mea. Apoi, m-am gândit că poate se uita doar la studenți. După alte câteva minute ceva m-a lovit în plină figură. Era o varză! Am fost de-a dreptul șocat. Nu știam ce se întâmplă.

Purtam ochelari în acel moment și primul lucru pe care l-am făcut, a fost să-mi caut ochelarii. când i-am găsit erau deja sparți. Nu aveam alții de schimb, așa că m-am văzut nevoit să-i folosesc pe aceea. Am hipermetropie.

Apoi am întrebat: „Îmi pare rău, dar ce s-a întâmplat? De ce ați aruncat cu această varză în mine?’ Nimeni nu mă băga în seamă, cu toate că autobuzul era foarte aglomerat. M-am simțit penibil. Dintr-o mare de oameni nimeni nu voia să-mi zică nimic. Se făceau că nu mă aud.

Într-un final o doamnă mi-a zis: „Vrea să ieși din autobuz.” Mi s-a adresat în așa fel pentru că a văzut că nu eram unul de-ai lor. Tot cea doamnă a ținut să-mi spună că acel mijloc de transport este doar pentru coreeni. Însă, nu este niciun autobuz special pentru străini. Am încercat să-i replic, dar…tot ce am mai auzit după a fost: „Trebuie doar să ieși afară.”

În sinea mea am început să plâng. Nu mai puteam face nimic. N-am avut cui să-i spun ceea ce simțeam în acel moment. Am tăcut. Un lucru pe care nu am să-l înțeleg niciodată este cum de în acel autobuz mic au fost atât de mulți oameni și niciunul nu a schițat nici cel mai mic gest ca să mă ajute. Nici măcar cu o vorbă bună.

Când eram pe punctul de a ieși din autobuz, o aud din nou pe acea doamnă care-mi ceruse insistent să părăsesc mijlocul de transport: „Toți străinii din Coreea sunt oameni răi!” Această frază se păstrează încă vie în amintirile mele.”