Thrillerul istoric „Asasinul(ii)”, regizat de Hur Jin-ho, a dominat box-office-ul sud-coreean de Chuseok, dar succesul filmului este umbrit de o controversă politică și juridică. O plângere pentru defăimare îi vizează pe regizor și producători, după ce pelicula redeschide, în cheie ficțională, întrebările legate de atacul din 1974 în care a fost ucisă prima doamnă Yuk Young-soo.

În Coreea de Sud, puține filme puteau găsi un moment mai sensibil pentru a deschide din nou o rană a istoriei moderne. Lansat în perioada sărbătorii Chuseok, una dintre cele mai importante ferestre cinematografice ale anului, „Asasinul(ii)” („The Assassin(s)”), noul film al lui Hur Jin-ho, transformă un episod politic din 1974 într-un thriller despre adevăr, conspirație și limitele memoriei istorice.

Filmul a avut un debut puternic: aproximativ 1,4 milioane de spectatori l-au văzut în cele patru zile ale vacanței de Chuseok, iar numărul cumulat de spectatori a ajuns la circa 1,63 milioane. Luni, însă, producția a pierdut pentru prima dată prima poziție în clasamentul zilnic, coborând pe locul al doilea, după „Tazza: Song of Beelzebub”.

Succesul comercial a venit însă la pachet cu o dispută care depășește cu mult granițele criticii de film.

Un episod real, transformat într-un mister cinematografic

„Asasinul(ii)” pornește de la atacul armat din 15 august 1974, când președintele sud-coreean Park Chung-hee ținea un discurs cu ocazia Zilei Eliberării la Teatrul Național din Seul.

Atacatorul, Mun Se-gwang, un coreean stabilit în Japonia, a deschis focul în timpul ceremoniei. Park Chung-hee a supraviețuit, însă soția sa, prima doamnă Yuk Young-soo, a fost împușcată și a murit ulterior. Mun a fost arestat, judecat și executat în același an.

Versiunea oficială a anchetei de la acea vreme a stabilit că Mun Se-gwang încercase să-l asasineze pe Park Chung-hee și că acționase în legătură cu structuri nord-coreene și cu organizația pro-Pyongyang a coreenilor din Japonia, Chongryon. Această versiune a rămas baza narațiunii oficiale despre atentat.

Filmul lui Hur Jin-ho nu reconstruiește însă evenimentele sub forma unui documentar.

În centrul poveștii se află un detectiv, un editor de ziar și un reporter aflat la început de carieră, personaje fictive care investighează contradicțiile din jurul atacului. Filmul introduce întrebări despre existența unor posibili complici și despre eventualul rol al unor instituții ale statului.

Tocmai această libertate ficțională a devenit sursa conflictului.

De la thriller istoric la scandal politic

Pentru reprezentanți ai principalului partid conservator de opoziție, Partidul Puterea Poporului (PPP), filmul trece dincolo de licența artistică și sugerează o versiune a istoriei care contrazice concluziile oficiale ale anchetei din 1974.

Controversa s-a amplificat după ce Lee Jong-bae, fost consilier local al PPP, a depus pe 29 septembrie o plângere la Agenția Metropolitană de Poliție din Seul împotriva lui Hur Jin-ho și a echipei de producție. El îi acuză de defăimare prin răspândirea unor informații false și susține că inclusiv titlul filmului — „Asasinul(ii)”, cu pluralul sugerat de paranteze — lasă deschisă posibilitatea existenței mai multor autori ai atentatului.

Important este că depunerea unei plângeri nu echivalează cu stabilirea vinovăției. La acest moment, este vorba despre o acuzație formulată împotriva realizatorilor, nu despre o concluzie juridică potrivit căreia filmul ar fi comis o faptă penală.

Și alți politicieni conservatori au criticat producția.

Liderul PPP, Jang Dong-hyeok, a acuzat filmul că promovează o premisă potrivit căreia Park Chung-hee ar fi putut fi implicat în moartea soției sale. Deputatul Joo Jin-woo a susținut, la rândul său, că pelicula denaturează asasinarea lui Yuk Young-soo.

Fundația Memorială Park Chung-hee a cerut, de asemenea, scuze publice și suspendarea proiecțiilor, susținând că filmul denaturează o tragedie istorică.

Regizorul Hur Jin-ho: „Nu am ajuns la o concluzie definitivă”

Hur Jin-ho, unul dintre regizorii importanți ai cinematografiei sud-coreene contemporane, a abordat încă dinaintea lansării sensibilitatea subiectului.

Regizorul a declarat că a reflectat mai bine de un deceniu la posibilitatea de a transforma cazul într-un film și că a încercat să păstreze o perspectivă echilibrată, bazată pe documentare, interviuri și surse istorice. El a subliniat, de asemenea, că personajele principale nu sunt copii directe ale unor persoane reale implicate în cazul din 1974.

Pentru Hur, miza nu este formularea unei noi concluzii istorice, ci dramatizarea întrebărilor rămase în jurul unui episod real.

Această distincție este esențială pentru înțelegerea filmului: „Asasinul(ii)” nu se prezintă ca o reconstituire documentară a anchetei din 1974, ci ca un thriller care folosește un eveniment istoric drept punct de plecare pentru o investigație ficțională.

Producătorii: „Nu încercăm să stabilim o nouă concluzie istorică”

În fața criticilor, echipa filmului a transmis că producția combină evenimente reale cu personaje și situații fictive și că nu a fost concepută cu un scop politic.

Într-un comunicat publicat luni, producătorii au afirmat că au cercetat documente, cărți și documentare despre incident înainte de a construi povestea cinematografică. Ei au respins acuzația că filmul ar încerca să nege sau să falsifice faptele cunoscute și au subliniat că pelicula nu identifică în mod explicit o anumită persoană drept autorul intelectual al atacului.

„Asasinul(ii)” se situează astfel într-o zonă familiară cinematografiei istorice: aceea în care faptele documentate reprezintă scheletul poveștii, iar golurile, contradicțiile și întrebările devin material pentru ficțiune.

Problema este că, atunci când evenimentul ficționalizat privește persoane reale și o tragedie care încă are o puternică încărcătură politică, granița dintre invenție și percepția publică devine mult mai fragilă.

Conservatorii cer responsabilitate. Liberalii invocă libertatea artistică

Controversa a ajuns și în Parlamentul sud-coreean, unde cele două tabere au oferit interpretări radical diferite asupra aceleiași opere.

Politicienii conservatori susțin că libertatea artistică nu elimină responsabilitatea atunci când o producție comercială pornește de la persoane și evenimente istorice reale. În schimb, reprezentanți ai Partidului Democrat din Coreea, aflat la guvernare, au argumentat că filmul trebuie tratat ca ficțiune și că publicul este cel care trebuie să-și formeze propria opinie asupra lui.

Disputa atinge astfel o chestiune mai largă decât cazul „Asasinul(ii)”: câtă libertate poate avea cinematografia atunci când reinterpretează istoria recentă?

Întrebarea nu este nouă. Dar devine cu atât mai complicată cu cât publicul filmului include generații care nu au trăit evenimentele respective și care pot descoperi un episod istoric mai întâi prin intermediul ficțiunii cinematografice.

De ce titlul „Asasinul(ii)” a devenit parte din controversă?

Unul dintre cele mai discutate elemente ale filmului este chiar titlul.

Paranteza din „The Assassin(s)” nu este doar un artificiu grafic. În economia poveștii, ea sugerează posibilitatea ca Mun Se-gwang să nu fi fost singurul participant la atac.

Filmul folosește această ambiguitate pentru a construi tensiunea unui mystery thriller: dacă versiunea oficială oferă un autor și o explicație, personajele încep să caute ceea ce ar fi putut rămâne în afara cadrului.

Potrivit presei sud-coreene, pelicula face referire la elemente considerate contradictorii de protagoniștii săi, inclusiv la întrebarea dacă au existat alte focuri de armă sau alte persoane implicate.

Pentru critici, însă, această strategie cinematografică riscă să transforme ipotezele dramatice în afirmații percepute drept istorice.

Este exact punctul în care filmul devine, inevitabil, mai mult decât un film.

Un succes de public care nu poate fi separat de controversă

Paradoxal, scandalul pare să fi consolidat vizibilitatea filmului.

„Asasinul(ii)” a fost principala atracție cinematografică a vacanței de Chuseok, cu aproximativ 1,4 milioane de spectatori în intervalul de patru zile și peste 1,56 milioane de spectatori cumulat până duminică. Până pe 29 septembrie, datele industriei indicau un total de peste 1,63 milioane de spectatori.

Luni, pelicula a pierdut pentru prima dată poziția de lider zilnic, cu 67.406 de spectatori, fiind depășită de „Tazza: Song of Beelzebub”, care a avut 68.913.

În același timp, filmul continuă să genereze reacții puternice online, unde dezbaterea despre acuratețea istorică se amestecă cu opiniile despre distribuție, regie și valoarea sa ca thriller.

Un film despre trecut care vorbește, inevitabil, despre prezent

„Asasinul(ii)” apare într-o Coree de Sud în care memoria politică rămâne profund divizată. Park Chung-hee nu este doar o figură din manualele de istorie, ci una dintre cele mai disputate personalități ale istoriei politice moderne a țării.

De aici provine și forța, dar și vulnerabilitatea proiectului lui Hur Jin-ho.

Regizorul încearcă să transforme un episod real într-o poveste despre investigație și adevăr. Conservatorii văd în această strategie riscul unei rescrieri a istoriei. Susținătorii filmului văd, dimpotrivă, dreptul cinematografiei de a pune întrebări acolo unde documentele și memoria publică au produs, de-a lungul deceniilor, interpretări diferite.

Înainte de a fi un verdict asupra trecutului, „Asasinul(ii)” este, în cele din urmă, un film despre felul în care o societate își negociază memoria.

Iar faptul că un thriller lansat de Chuseok a ajuns în câteva zile să fie discutat simultan în cinematografe, pe rețelele sociale, în Parlament și în fața poliției spune poate la fel de mult despre Coreea de Sud de astăzi cât spune filmul despre Coreea anului 1974.

Pentru moment, însă, o certitudine rămâne: Hur Jin-ho a reușit să transforme un episod dureros al istoriei sud-coreene într-unul dintre cele mai discutate filme ale toamnei — iar disputa privind limitele ficțiunii istorice este abia la început.