Japonia nu a recunoscut explicit caracterul forțat al muncii prestate de muncitorii coreeni la mina Sado în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul ceremoniei anuale dedicate victimelor complexului minier din prefectura Niigata.

Evenimentul a avut loc în contextul unor tensiuni persistente între Tokyo și Seul privind modul în care trebuie prezentată istoria minei, inclusiv perioada în care muncitori din Peninsula Coreeană au fost mobilizați pentru a lucra în condiții dificile.

Ceremonia din 2026 a fost organizată pentru al treilea an consecutiv după înscrierea minei Sado în Patrimoniul Mondial UNESCO, în 2024. Organizarea unui eveniment anual de comemorare a făcut parte din angajamentele asumate de Japonia în procesul prin care situl a fost inclus pe lista UNESCO.

Oficial japonez: muncă grea în condiții periculoase

La ceremonie a participat Hamamoto Yukiya, directorul general pentru afaceri culturale din cadrul Ministerului de Externe al Japoniei, în calitate de reprezentant al guvernului. Evenimentul a reunit aproximativ 70 de participanți.

În discursul său, Hamamoto a făcut referire la muncitorii veniți din Peninsula Coreeană și la condițiile în care aceștia au lucrat în mine în timpul războiului. El a menționat caracterul dificil și periculos al muncii și faptul că unele persoane și-au pierdut viața.

Discursul nu a folosit însă o formulare care să recunoască explicit faptul că muncitorii coreeni au fost mobilizați împotriva voinței lor. Potrivit relatărilor despre ceremonie, declarațiile oficialului japonez au fost în mare parte similare cu cele prezentate la evenimentele precedente.

Această diferență de formulare reprezintă unul dintre principalele puncte de dispută dintre Japonia și Coreea de Sud.

Coreea de Sud boicotează ceremonia pentru al treilea an consecutiv

Coreea de Sud a decis să nu participe la ceremonia organizată de Japonia pentru al treilea an consecutiv.

Seul susține că cele două țări nu au reușit să ajungă la un acord privind modul în care trebuie prezentată natura coercitivă a mobilizării muncitorilor coreeni. Guvernul sud-coreean a cerut ca evenimentul comemorativ să recunoască explicit faptul că numeroși coreeni au fost mobilizați pentru muncă în perioada colonială și în timpul războiului.

Coreea de Sud a boicotat și ceremoniile organizate de Japonia în 2024 și 2025, considerând că acestea nu au reflectat suficient experiența muncitorilor coreeni. În schimb, autoritățile sud-coreene au organizat propriile ceremonii de comemorare în apropierea minei Sado.

Seul a anunțat că va organiza și în acest an o ceremonie separată pentru victime.

Peste 1.500 de coreeni au lucrat la mina Sado

Disputa are la bază istoria complexă a minei Sado, situată pe insula Sado din prefectura Niigata.

Potrivit autorităților sud-coreene, peste 1.500 de coreeni au fost mobilizați pentru a lucra la mina Sado în perioada dominației coloniale japoneze asupra Peninsulei Coreene, între 1910 și 1945. Documentele prezentate în legătură cu situl indică, de asemenea, prezența a aproximativ 1.519 muncitori coreeni la mină în perioada 1940-1945.

Mina Sado este cunoscută în special pentru producția de aur și argint. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, complexul minier a fost utilizat și pentru producția de materiale destinate efortului de război al Japoniei imperiale.

Pentru Coreea de Sud, această perioadă face parte din istoria exploatării forței de muncă coreene sub dominația colonială japoneză.

UNESCO cere prezentarea „întregii istorii” a minei

Controversa a căpătat o nouă dimensiune după o decizie adoptată în 2026 de Comitetul Patrimoniului Mondial.

Comitetul a cerut Japoniei să reflecte în mod adecvat „întreaga istorie” a minei Sado și a solicitat clarificări suplimentare privind strategia de interpretare și prezentare a sitului. Recomandarea vizează inclusiv facilitățile și modul în care este prezentată istoria exploatării miniere de-a lungul diferitelor perioade.

Coreea de Sud consideră că această „întreagă istorie” trebuie să includă și perioada în care muncitorii coreeni au fost mobilizați pentru a lucra în mine.

Seul a cerut Japoniei să implementeze „pe deplin și cu fidelitate” recomandările Comitetului Patrimoniului Mondial.

Mina Sado rămâne un punct sensibil în relațiile Japonia-Coreea de Sud

Problema minei Sado este legată de o dispută istorică mai amplă dintre Japonia și Coreea de Sud privind folosirea muncitorilor coreeni în perioada colonială și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Înscrierea minei Sado în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2024 a fost însoțită de angajamentul Japoniei de a organiza anual o ceremonie pentru victimele complexului minier. Totuși, ceremoniile au devenit ele însele un punct de dispută deoarece Tokyo și Seul nu au ajuns la un consens asupra formulărilor referitoare la muncitorii coreeni.

Pentru Japonia, ceremonia reprezintă îndeplinirea unui angajament asumat în procesul de înscriere UNESCO. Pentru Coreea de Sud, însă, comemorarea nu este considerată suficientă dacă nu reflectă explicit caracterul forțat al mobilizării muncitorilor coreeni.

O dispută istorică ce continuă după înscrierea în Patrimoniul Mondial

La doi ani de la includerea minei Sado pe lista UNESCO, diferențele dintre Japonia și Coreea de Sud rămân nerezolvate.

Ceremonia din 2026 a demonstrat din nou această divergență: Japonia a recunoscut participarea muncitorilor din Peninsula Coreeană, condițiile grele de muncă și existența victimelor, dar nu a descris explicit această mobilizare drept muncă forțată. Coreea de Sud a considerat această abordare insuficientă și a ales, pentru al treilea an consecutiv, să nu participe la evenimentul organizat de Japonia.

În acest context, mina Sado rămâne nu doar un important sit istoric și minier al Japoniei, ci și un simbol al unei dispute nerezolvate privind memoria celui de-Al Doilea Război Mondial, munca forțată și modul în care istoria colonială este prezentată publicului internațional.