Puține destine din istoria României sunt la fel de impresionante precum cel al Smarandei Brăescu. Campioană mondială la parașutism, pilot de aviație și una dintre cele mai curajoase femei ale secolului al XX-lea, ea a adus României prestigiu internațional, a salvat vieți în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și, în cele din urmă, a fost persecutată de regimul comunist.

Astăzi, numele său este prea puțin cunoscut, deși merită să ocupe un loc de onoare în istoria aviației românești și mondiale.

Smaranda Brăescu s-a născut în satul Hănțești, din fostul județ Covurlui, astăzi în județul Galați. Încă din tinerețe a fost atrasă de aviație, într-o perioadă în care acest domeniu era considerat aproape exclusiv masculin. În ciuda prejudecăților și a dificultăților financiare, și-a plătit singură cursurile de parașutism și a perseverat, înfruntând accidente, lipsuri și numeroase obstacole.

Ambiția și curajul aveau să o conducă spre una dintre cele mai mari performanțe din istoria parașutismului.

La 19 mai 1932, pe aerodromul din Sacramento, California, Smaranda Brăescu s-a îmbarcat într-un avion care a urcat la peste 7.200 de metri altitudine. Era cea mai mare înălțime de la care o femeie încerca, până atunci, un salt cu parașuta.

În condiții extreme, la temperaturi mult sub pragul înghețului și într-un aer sărac în oxigen, s-a aruncat în gol. După câteva zeci de secunde de cădere liberă, parașuta s-a deschis cu succes, iar românca a stabilit un nou record mondial feminin la parașutism, cu un salt efectuat de la altitudinea de 7.233 de metri.

Performanța sa a fost consemnată de presa internațională și i-a adus recunoaștere pe ambele maluri ale Atlanticului. Smaranda Brăescu a fost decorată, invitată la demonstrații aeriene și apreciată drept una dintre cele mai valoroase aviatoare ale epocii.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, și-a pus experiența în slujba salvării de vieți omenești. A făcut parte din Escadrila Albă, unitatea sanitară aeriană a României, alcătuită din femei-pilot care evacuau răniții de pe front.

Nu participa la misiuni de bombardament și nu pilota avioane de luptă. Misiunea ei era una umanitară: ateriza pe terenuri improvizate, adesea în apropierea liniei frontului, prelua răniții și îi transporta către spitale, unde puteau primi îngrijirile medicale necesare.

Fiecare zbor presupunea un risc major, însă pentru cei salvați însemna șansa de a trăi.

După război, destinul său a luat o turnură dramatică. În 1946, Smaranda Brăescu a semnat un memoriu prin care denunța fraudarea alegerilor parlamentare. Gestul său de opoziție față de noul regim politic a avut consecințe grave..

A fost urmărită de autorități, condamnată în lipsă și obligată să se ascundă pentru a evita arestarea. Ani la rând a trăit sub o identitate falsă, fiind ajutată de oameni care îi cunoșteau povestea și îi respectau curajul.

Bolnavă și slăbită, s-a refugiat la o mănăstire din apropierea Clujului, unde a fost îngrijită sub un nume fals. Acolo și-a petrecut ultimele zile ale vieții, departe de gloria care o făcuse celebră în întreaga lume.

Smaranda Brăescu s-a stins din viață la 2 februarie 1948. Femeia care stabilise un record mondial și care salvase numeroase vieți în timpul războiului a murit ascunsă în propria țară, victimă a represiunii comuniste.

Povestea sa este una despre curaj, perseverență și demnitate. Dincolo de recordurile și distincțiile obținute, Smaranda Brăescu rămâne un simbol al excelenței românești și al sacrificiului făcut în numele libertății și al datoriei.

Redescoperirea personalității sale înseamnă nu doar recuperarea unei pagini importante din istoria aviației, ci și un gest de respect față de una dintre cele mai remarcabile femei pe care România le-a oferit lumii.

Sursa Foto : Valentin Sandu