Cinematografia pakistaneză ajunge rareori în atenția publicului european, iar atunci când o face, de cele mai multe ori este prin intermediul festivalurilor.
Tocmai de aceea, prezentarea telefilmului Meri Uraan în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului de Film din Pakistan „Frame Forward”, organizat de Ambasada Pakistanului în Iordania, a reprezentat o ocazie excelentă de a descoperi o producție care vorbește despre o societate aflată între tradiție și modernitate.
Recunosc că nu mi-am făcut mari speranțe. Lungmetrajele sau telefilmele pakistaneze sunt greu de găsit, iar distribuția lor internațională este aproape inexistentă. Surpriza a fost cu atât mai mare când am descoperit că Meri Uraan este disponibil gratuit pe YouTube, cu subtitrare în limba engleză, iar tehnologia și traducerea automată au făcut posibilă vizionarea lui și în limba română. Cât de fidelă este traducerea? Nu am cum să spun cu certitudine, însă suficient de bună încât să mă pot bucura de poveste.
Meri Uraan este un telefilm pakistanez ce a fost difuzat de Geo Entertainment în august 2025, iar ulterior, publicat și pe canalul oficial de YouTube al postului.
Un început aparent obișnuit, care ascunde o poveste despre libertate
Filmul începe simplu. Cu un vis.
Cred că fiecare dintre noi a visat măcar o dată cu ochii deschiși. Exact asta face și Roha (Anika Zulfikar), o tânără care încearcă să evadeze dintr-o realitate în care femeilor li se cere să fie soții perfecte, gospodine impecabile și fiice ascultătoare, dar nu și profesioniste într-un domeniu considerat exclusiv masculin.
Visul ei este să devină arhitect și să ducă afacerea familiei, Malik Builders, la un alt nivel. Numai că propriul obstacol nu este lipsa talentului, ci chiar familia sa, convinsă că o femeie nu are ce căuta într-o industrie dominată de bărbați.
La prima vedere ai putea spune că filmul cade în binecunoscutul clișeu al femeii discriminate într-o societate patriarhală. Numai că Meri Uraan evită această capcană prin construcția protagonistei.
Roha nu este victima care acceptă în tăcere nedreptatea. Nu plânge excesiv și nu așteaptă să fie salvată. Își susține punctul de vedere, își înfruntă familia și refuză să renunțe la ceea ce consideră că i se cuvine prin muncă și merit.
Mai mult decât o poveste feministă
Scenariul semnat de Zanjabeel Asim Shah vorbește despre emanciparea femeii, dar nu se limitează la acest subiect.
Filmul atinge și diferențele dintre clasele sociale, lăcomia, orgoliul, ipocrizia și mentalitatea învechită care încă domină anumite familii.
Dacă am traduce titlul filmului în limba română ar „suna” cam așa: „Zborul meu”, „Ascensiunea mea” sau „Drumul meu spre înălțime”. Iar dacă cineva m-ar pune pe mine să aleg, aș zice că: „Drumul meu spre înălțime” sintetizează perfect mesajul filmului: fiecare om are dreptul să-și urmeze propriul drum, indiferent de prejudecățile celor din jur.
O poveste de dragoste discretă
Personajul masculin principal este Murtaza (Syed Shahroz Sabzwari), un bărbat influent, bogat și respectat, care provine dintr-o familie cu principii rigide, dar care refuză să fie definit de acestea.
Îndrăgostirea lui de Roha vine aproape instantaneu și funcționează mai degrabă ca o susținere morală decât ca motor al poveștii.
Din păcate, aici filmul pierde o oportunitate.
Relația dintre cei doi este construită din câteva priviri, câteva conversații și o invitație la cafea refuzată. Există chimie între personaje, însă scenariul nu le oferă suficient spațiu pentru ca spectatorul să creadă pe deplin în apropierea lor. Nu era nevoie ca povestea de dragoste să devină centrul filmului, dar câteva scene suplimentare ar fi consolidat relația. Finalul salvează puțin romantismul lipsă.
Între dramă socială și melodramă
Există și momente în care Meri Uraan cade ușor în capcana telenovelelor pakistaneze.
Unele conflicte sunt rezolvate prea rapid, anumite reacții sunt melodramatice, iar ritmul devine inegal în partea de mijloc a filmului.
În același timp însă, producția evită unul dintre stereotipurile cu care este asociată adesea cinematografia din Asia de Sud. Nu este un film construit pe cântece și dansuri. Există un singur moment muzical, iar acesta nu întrerupe povestea și nici nu transformă filmul într-un musical.
Anika Zulfikar, sufletul filmului
Întreaga producție se sprijină pe interpretarea Anikăi Zulfikar.
Actrița reușește să transforme un personaj care ar fi putut deveni previzibil într-o femeie credibilă, puternică și vulnerabilă doar atunci când este absolut necesar.
Roha nu încearcă să demonstreze că este mai bună decât bărbații. Ea încearcă doar să demonstreze că merită aceeași șansă.
Iar acesta este poate cel mai puternic mesaj al filmului.
Distribuție
Pe lângă Anika Zulfikar și Syed Shahroz Sabzwari, distribuția îi mai include pe:
- Hina Khawaja Bayat
- Farhan Ally Agha
- Laila Wasti
- Simi Raheal
- Shabbir Jan
- Adnan Jaffar
- Tara Mahmood
- Hamzah Tariq Jamil
- Akbar Islam
- Sabeena Syed
Sinopsis
Roha visează să ducă afacerea familiei, Malik Builders, cât mai sus, însă se lovește de principiile unei familii care consideră că arhitectura și conducerea unei companii sunt domenii rezervate exclusiv bărbaților. Hotărâtă să-și urmeze propriul drum, tânăra pornește într-o luptă dificilă împotriva prejudecăților și a tradițiilor care încearcă să-i decidă viitorul. Va reuși să demonstreze că valoarea unui om nu este dată de gen, ci de ambiție și competență?
Verdict
Meri Uraan nu revoluționează cinematografia pakistaneză și nici nu spune o poveste pe care nu am mai văzut-o. Însă o spune cu sinceritate, cu personaje credibile și cu un mesaj care depășește granițele culturale.
Roha devine, fără să își propună, un model pentru oricine a auzit măcar o dată că nu este suficient de bun pentru visul său. Pentru că, indiferent de domeniul în care vrem să ajungem, succesul nu apare peste noapte. Se construiește, zi după zi, cărămidă cu cărămidă, chiar și atunci când cei din jur nu cred în noi.
Iar Meri Uraan ne amintește tocmai acest lucru: că uneori cel mai important pas nu este să convingi lumea că poți reuși, ci să nu încetezi niciodată să crezi tu însuți în propriul zbor.
Nota: 8,5/10.
😄 Hrănește autorul cu motivație, că altfel moare de oboseală între interviuri și editări!
👉 Dă o cafea virtuală – sau o supă coreeană 🥢
Un gest mic = mai mult conținut sincer, direct și pe bune.
☕ Alege cât oferi:
Descoperă mai multe la Mica Românie
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns