La 85 de ani, Yim Hun-young continuă să vorbească despre literatură cu aceeași intensitate cu care, timp de decenii, a vorbit despre dictatură, memorie istorică și rezistență civică.

Numit recent director al Muzeul Național al Literaturii Coreene, intelectualul sud-coreean propune acum o idee care poate părea neașteptată venind din partea unui fost deținut politic: frumusețea nu este un refugiu din fața realității, ci însăși forța care permite unei societăți să supraviețuiască traumelor istoriei.

„Indiferent despre ce tip de scriere vorbim, chiar și o revoluție trebuie să fie elegantă și frumoasă pentru a reuși”.

Spune Yim într-un amplu interviu acordat celor de la The Korea Times.

Afirmația rezumă poate cel mai bine traseul unui om care a traversat unele dintre cele mai dure episoade ale Coreei moderne și care refuză să separe estetica de responsabilitatea morală.

Frumusețea descoperită în închisoare

Yim Hun-young a fost încarcerat de două ori în anii ’70, în plină perioadă de represiune politică din Coreea de Sud. Experiențele detenției, mărturisește el, i-au schimbat radical raportarea la literatură și artă.

În spatele gratiilor, criticul literar a găsit alinare în autori pe care, în alte circumstanțe, poate nu i-ar fi privit cu aceeași atenție. L-a citit pe Junichiro Tanizaki, maestru al rafinamentului estetic japonez, dar și pe Oscar Wilde, pentru care frumusețea reprezenta valoarea supremă.

„Oricât de dureroasă era realitatea și oricât de flămând eram, am înțeles atunci câtă bucurie și speranță poate oferi frumusețea și cât de mare este mângâierea pe care o aduce oamenilor”.

Declară Yim pentru aceeași publicație.

Pentru intelectualul coreean, esteticul nu intră în conflict cu literatura angajată politic. Din contră, cele două se completează.

El invocă volumul Florile răului al lui Charles Baudelaire drept exemplu al felului în care sensibilitatea artistică poate deveni combustibil pentru revoltă și rezistență.

„Baudelaire a văzut frumusețea chiar și în rău. Apoi a ieșit în stradă cu arma în mână în timpul Revoluției din 1848. De unde venea această forță? Din propria lui frumusețe literară”.

Afirmă Yim.

„Literatura trebuie să îi învețe pe oameni să vadă curcubeul”

În ianuarie, Yim Hun-young a devenit cel mai vârstnic director al unei instituții afiliate Ministerului Culturii din Coreea de Sud. Mandatul său la Muzeul Național al Literaturii Coreene este construit în jurul unei idei poetice: „pacea ca un curcubeu”.

Criticul explică această metaforă prin imaginea Cascadelor Niagara.

„Cascadele Niagara nu sunt impresionante doar pentru forța apei, ci pentru că poți vedea curcubeul care apare în cădere. O cascadă fără curcubeu este doar un fenomen natural. Literatura și arta trebuie să îi ajute pe oameni să descopere curcubeul chiar și atunci când privesc istoria turbulentă”.

Spune el.

În viziunea sa, literatura nu are rolul de a cosmetiza realitatea, ci de a oferi oamenilor capacitatea de a găsi sens și frumusețe chiar și în experiențele colective traumatice.

BTS, Bob Dylan și poezia pop care poate ajunge la Nobel

Una dintre cele mai surprinzătoare declarații ale lui Yim vizează fenomenul BTS. Criticul literar spune că a urmărit concertul grupului din Piața Gwanghwamun și consideră că formația are „toate calitățile necesare pentru a câștiga Premiul Nobel”.

Comparația pe care o face este cu Bob Dylan, primul muzician recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2016.

„Așa cum Bob Dylan a cântat despre pace și a ajuns să primească Nobelul pentru Literatură, și BTS are pe deplin această capacitate”.

Criticul citează apoi versurile piesei Spring Day:

„Cât dor trebuie să cadă precum zăpada până să vină ziua de primăvară?”

„Versurile sunt atât de poetice încât am rămas uimit când am ascultat cântecul. Foarte puțini autori din istoria literaturii universale au reușit să exprime dorul într-o asemenea formă”.

Declară criticul.

Pentru Yim, succesul global al BTS nu este doar un fenomen pop, ci dovada că limba și literatura coreeană au ajuns la o maturitate culturală capabilă să concureze la nivel mondial.

Marile romane ale Coreei moderne

În interviu, Yim Hun-young vorbește și despre marile opere ale literaturii coreene contemporane, pe care le consideră deja parte din patrimoniul universal.

El menționează romane precum Land, Hwadu, Taebaek Mountain Range și Jang Gilsan.

În același timp, recomandă politicienilor lectura romanului Jirisan, pe care îl descrie drept o analiză complexă a istoriei moderne coreene, capabilă să depășească diviziunile ideologice dintre stânga și dreapta.

Observațiile sale rămân însă nuanțate și critice. Yim consideră că unele compromisuri ideologice ale epocii sunt vizibile și în operele considerate fundamentale.

O viață traversată de istoria Coreei

Născut în 1941 într-un sat montan izolat din provincia Gyeongsang de Nord, Yim Hun-young a copilărit într-o Coree aflată între ocupația japoneză, război și dictatură militară. A trăit războiul coreean la doar nouă ani și a intrat la universitate în anul loviturii de stat militare din 1961.

A debutat literar în 1966, în revista Hyundae Munhak, devenind ulterior una dintre cele mai influente voci ale criticii literare coreene.

Anii care au urmat au fost marcați de supraveghere politică și procese. Drepturile i-au fost restabilite oficial abia în 1998, iar achitarea definitivă a venit în 2018.

Între 2003 și 2024, Yim a condus Centrul pentru Adevăr și Justiție Istorică și a coordonat celebrul „Dicționar al colaboratorilor pro-japonezi”, una dintre cele mai importante lucrări dedicate memoriei ocupației japoneze din Coreea.

Literatura coreeană și miza globală

În noul său rol de director al muzeului, Yim spune că intenționează să conecteze literatura coreeană la publicul internațional prin trei direcții majore: sprijinirea scriitorilor din diaspora, construirea unei rețele globale de cercetători ai literaturii coreene și promovarea autorilor străini care au scris despre Coreea.

Printre exemplele invocate se află Pearl S. Buck și romanul său The Living Reed, publicat în 1963, care urmărește istoria Coreei moderne prin destinul unei familii întinse pe patru generații.

„A venit momentul să nu ne mai gândim doar la cititorii coreeni, ci la cititorii din întreaga lume”.

Spune Yim.

La 85 de ani, criticul literar pare să creadă în continuare că literatura poate schimba felul în care oamenii privesc istoria. Nu prin sloganuri și radicalism gol, ci prin capacitatea de a descoperi frumusețe chiar și în cele mai violente căderi ale lumii.