Ambasada Pakistanului nu îmi e un loc străin. Mă simt ca acasă. Am vizitat-o ori de câte ori am avut ocazia în ultimii 3 ani. Aici, încă de la intrare, îmi zâmbea E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal. Dumnealui a fost primul ambasador pe care l-am cunoscut în carne și oase și care a dorit să vorbească cu mine pe vremea când eram doar un simplu scriitor.

Ieri am ajuns în același loc, dar nu mi l-am mai găsit aici pe primul domn ambasador care m-a ridicat la rangul de prietenă; în schimb, întreaga instituție m-a cunoscut și, pentru că mă știau drept prietena lor, m-au primit cu brațele deschise. Rar îmi e dat să văd așa ceva.

De la poartă m-a preluat domnul Ali, și cu dumnealui am mers până în camera în care, nu cu mult timp în urmă, a avut loc ultima recepție de Ziua Națională a Pakistanului, care l-a avut drept gazdă pe E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal. Același loc și o duzină de amintiri care îți trec prin fața ochilor. Doar o cameră ne-a despărțit de locul unde prietenul meu ambasador m-a primit timp de 3 ani de zile, mi-a acordat interviuri și am făcut nenumărate poze.

Ce am căutat acolo? Simplu! Trebuia să duc noul volum al Dl. Green. Unde, E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal este unul dintre personaje (și da am acordul dumnealui pentru a-i folosi numele; și chiar așa-zisa prefață a cărții are câteva cuvinte din partea E.S.).

Pe E.S. Dl. Arshad Jan n-am apucat încă să-l cunosc. Dumnealui a fost plecat, dar m-am întreținut cu atașatul cultural al Ambasadei. Am depănat amintiri, am reușit să consolidez relația culturală pe care am început-o cu E.S. Dr. Zafar Iqbal, dânsu-mi de înțeles că voi fi mereu un prieten de nădejde al Pakistanului în România. La finalul întâlnirii am primit un cadou care să-mi amintească de cel pe care tot îl așteptam să apară… e greu să te desparți de un prieten drag și de o mie de ori e mai greu să revii acolo unde l-ai întâlnit de cele mai multe ori fără ca el să poată să apară.

Chiar și așa, E.S. Dr. Zafar nu a plecat fără să nu ne lase un cadou: cana prieteniei. Pe fața acesteia s-au îmbinat într-un mod armonios modele tradiționale pakistaneze cât și românești. Acum, când am să îmi beau cafeaua de dimineață, o să simt că am lângă mine o parte din cultura pakistaneză, dar și pe bunul meu prieten, ambasador. Mă bucur nespus că am o nouă sursă de inspirație. Cafeaua nu va mai fi la fel.

Nu trebuie să vorbesc zilnic cu cineva pentru a ști că acea persoană îmi e prieten, însă nu am cum să nu mă hrănesc sau să nu folosesc amintirile acelea într-o nouă poveste. Nu pot ascunde dorul și nici obișnuința. Mă bucur că Dumnezeu mi-a permis să-l cunosc pe E.S. Dr. Zafar Iqbal, că ne-a permis această relație de prietenie prin care să îmbunătățim și să legăm cât de mult se poate relația culturală dintre țările noastre și din tot sufletul îi doresc ca în Kuweit să găsească la fel de mulți prieteni. Am făgăduința dumnealui că nu va uita de România și nici de prietenii de aici.

Aștept cu nerăbdare să-l întâlnesc pe noul domn ambasador al Pakistanului în România și sper că vom putea continua colaborarea pe plan cultural. Green are încă multe povești de spus, doar că mai are nevoie de cercetare; însă e greu să faci singur acest lucru.