Cum ar fi dacă, pentru o singură zi, cele mai importante comori ale muzeelor din România ar coborî de pe socluri și din vitrine pentru a merge printre oameni? Dacă „Gânditorul de la Hamangia”, Cloșca cu puii de aur sau Coloana fără sfârșit ar deveni personaje, costume, povești și spectacole?

În Coreea de Sud, această idee nu mai este doar un exercițiu de imaginație.

Pentru o zi din septembrie, artefactele muzeelor naționale sunt scoase, simbolic, din vitrine și aduse la viață de oameni care se costumează asemenea lor. Sculpturi budiste aurite, obiecte din perioada Silla, clopote ritualice din epoca bronzului, pagode și chiar o hartă a Peninsulei Coreene la scară umană ajung pe podiumuri, în fotografii și în videoclipuri distribuite pe rețelele sociale.

Totul face parte din „Dress Like a Museum”, un concurs de cosplay cultural organizat de Muzeul Național al Coreei, care a transformat patrimoniul într-un spectacol participativ și, mai ales, într-o experiență pe care publicul nu doar o privește, ci o construiește.

De la 36 de echipe la sute de participanți

Ceea ce a început în 2024 ca un program de promovare a muzeului a crescut spectaculos în numai doi ani.

La ediția din acest an s-au înscris 275 de echipe și 643 de participanți, de peste trei ori mai mulți decât anul trecut, când au existat 83 de înscrieri. La prima ediție participaseră doar 36 de echipe.

Creșterea arată ceva mai important decât succesul unui simplu concurs: există un public dispus să descopere patrimoniul atunci când muzeul îi permite să participe activ la povestea lui.

Evenimentul a devenit, într-un timp foarte scurt, un fel de Halloween al patrimoniului coreean, în care participanții nu se costumează în personaje fantastice, ci în obiectele culturale pe care le admiră.

Sloganul din acest an spune totul: „Este timpul să trezești artefactul care doarme în tine.”

Ideea nu este, așadar, doar reproducerea unui obiect istoric. Fiecare concurent trebuie să găsească o legătură personală cu artefactul ales și să o transforme într-o poveste vizuală.

Când patrimoniul devine cosplay

Juriul nu evaluează doar cât de fidel este realizat un costum.

Contează motivația alegerii artefactului, legătura participantului cu regiunea din care provine obiectul, nivelul de înțelegere a piesei, felul în care aceasta este reinterpretată, calitatea spectacolului și capacitatea de a atrage publicul.

Premiile și recompensele puse în joc au o valoare totală de 40 de milioane de woni, echivalentul a aproximativ 29.000 de dolari.

În acest fel, muzeul introduce aproape imperceptibil un element educativ într-o activitate asociată de obicei cu fandomul și cultura pop.

Participantul trebuie mai întâi să-și aleagă artefactul. Apoi îl studiază. Îi observă forma, expresia, materialul, detaliile și contextul istoric. În cele din urmă, îl transformă într-un personaj.

Machiajul, recuzita realizată manual, costumele și coregrafiile devin instrumente de interpretare a patrimoniului.

Muzeul nu mai spune doar „privește acest obiect”, ci „arată-ne ce înseamnă acest obiect pentru tine”.

O statuie budistă devine personaj

Printre cele 275 de echipe înscrise anul acesta s-au aflat interpretări dintre cele mai spectaculoase.

Un participant s-a acoperit din cap până în picioare cu vopsea aurie pentru a recrea celebra imagine a Bodhisattva Gânditorului, reprezentat așezat, cu un picior sprijinit de celălalt și cufundat într-o stare de meditație.

Un alt grup a transformat un clopot ritualic din epoca bronzului într-un costum pentru două persoane. Corpurile participanților au fost pictate în nuanțe de bronz și unite printr-o structură textilă de mari dimensiuni, astfel încât trupurile lor să devină parte din obiect.

O altă echipă, formată din funcționari, a ales un artefact mult mai jucăuș: o țiglă decorativă din perioada Regatului Silla, cunoscută pentru chipul său zâmbitor.

Cei trei s-au pictat în gri și s-au poziționat sub un costum conceput asemenea coamei unui acoperiș tradițional coreean. Din construcția masivă se vedeau doar chipurile, care reproduceau zâmbetul obiectului original.

Este genul de imagine care, într-un muzeu convențional, ar fi probabil privită câteva secunde.

În acest concurs, ea devine însă un spectacol.

Când cultura K-pop întâlnește patrimoniul

Poate cea mai interesantă dimensiune a proiectului este felul în care patrimoniul tradițional este conectat la limbajul culturii pop contemporane.

O echipă care și-a spus „Bangtap Goryeo-dan”, printr-un joc de cuvinte inspirat de numele coreean al grupului K-pop BTS, a ales drept sursă de inspirație o pagodă de bronz din perioada Goryeo.

Participanții au construit o structură monumentală inspirată de obiectul ritual budist și au așezat în jurul ei personaje îmbrăcate în armuri de bronz, în timp ce o figură în negru ocupa centrul compoziției.

Aici apare una dintre cheile succesului proiectului.

Concursul împrumută gramatica fandomului K-pop și a cosplay-ului: ai un obiect preferat, îi studiezi fiecare detaliu, îl interpretezi, îl transformi și apoi îl prezinți unei comunități care înțelege referința.

Diferența este că „idolul” nu mai este o vedetă contemporană. Este un artefact vechi de sute sau chiar mii de ani.

Muzeul ce nu mai vrea să fie solemn

„Dress Like a Museum” nu este un proiect izolat de restul strategiei Muzeului Național al Coreei.

Instituția și-a extins în ultimii ani oferta culturală și modul în care își prezintă colecțiile, mizând inclusiv pe obiecte populare, spații spectaculoase vizual și programe concepute pentru publicul contemporan.

Muzeul începe astfel să funcționeze nu doar ca instituție în care mergi pentru a vedea patrimoniu, ci ca destinație culturală, spațiu social și loc de experiențe.

Este o schimbare importantă.

Pentru generațiile obișnuite să descopere cultura prin videoclipuri scurte, fotografii, fandomuri și comunități online, simplul fapt de a privi un obiect într-o vitrină nu mai este întotdeauna suficient.

Coreea încearcă o altă formulă: dacă publicul iubește cosplay-ul, fandomul și rețelele sociale, de ce nu ar putea muzeul să folosească aceleași mecanisme pentru a-i apropia pe oameni de patrimoniu?

Un muzeu în care vizitatorul devine parte din colecție

Succesul proiectului nu se măsoară doar prin numărul concurenților.

Anul trecut, aproximativ 6.000 de oameni au venit la eveniment, iar imaginile participanților au circulat masiv pe rețelele sociale.

Asta înseamnă că un obiect cultural nu mai rămâne în interiorul muzeului. El pleacă în fotografii, videoclipuri și conversații online.

Specialista în relații publice a Muzeului Național al Coreei, Jung Jae-hyun, spune că interesul în creștere este încurajator tocmai pentru că oamenii ajung să se apropie de artefacte prin intermediul programului.

Potrivit acesteia, evenimentul a fost lansat în 2024 pentru a crește gradul de conștientizare a publicului față de muzeu și patrimoniul cultural al Coreei.

„A fost un eveniment mic, dar pentru că am văzut un interes imens din partea publicului, am extins programul față de anul trecut”, a explicat Jung, subliniind că festivalul reușește să conecteze oameni de vârste și din regiuni diferite prin intermediul artefactelor.

Și dacă muzeele din România ar face același lucru?

Aici începe întrebarea cu adevărat interesantă.

Cum ar arăta o astfel de competiție în România?

Imaginează-ți o zi în care muzeele nu le-ar cere vizitatorilor să păstreze liniștea în fața vitrinelor, ci să intre, pentru câteva ore, în lumea obiectelor expuse.

Un participant ar putea deveni Gânditorul de la Hamangia. Alți participanți ar putea să se „transforme” în Cloșca cu puii de aur. Cineva ar putea aduce la viață Coloana fără sfârșit într-un costum performativ, iar altcineva ar putea interpreta o icoană, o armură medievală, un obiect dac sau o piesă de ceramică tradițională.

Nu ar fi vorba despre o simplă paradă de costume. Ar putea fi o formă de educație muzeală prin participare.

Pentru a interpreta un obiect, trebuie să-l cunoști. Pentru a-l transforma într-un personaj, trebuie să-i înțelegi povestea. Iar pentru a-l prezenta în fața publicului, trebuie să găsești o modalitate personală de a explica de ce merită să fie văzut.

Este exact mecanismul pe care proiectul sud-coreean încearcă să-l pună în mișcare.

Patrimoniul nu trebuie să rămână captiv în vitrine

Poate că aceasta este, de fapt, lecția cea mai interesantă a experimentului sud-coreean.

Un muzeu nu trebuie să renunțe la solemnitatea patrimoniului pentru a deveni relevant. Dar poate găsi noi moduri de a permite publicului să intre în relație cu obiectele pe care le păstrează.

În Coreea de Sud, o statuie budistă poate deveni costum, o țiglă poate deveni personaj, un clopot poate deveni scenografie, iar o pagodă poate inspira un spectacol.

Obiectele rămân aceleași. Se schimbă însă relația dintre oameni și ele.

Iar aceasta ar putea fi una dintre cele mai importante provocări pentru muzeele secolului XXI: nu doar să păstreze trecutul, ci să găsească modalități prin care generațiile prezentului să-l poată revendica, interpreta și transmite mai departe.

În Coreea de Sud, experimentul are deja public. Și, dacă cifrele continuă să crească, întrebarea nu mai este dacă oamenii vor să intre în povestea muzeului.

Ci cât de departe poate merge muzeul pentru a-i invita înăuntru.

Când are loc finala?

Competiția din 2026 continuă în luna septembrie cu etape regionale organizate la muzeele naționale din Chuncheon, Gongju, Daegu și Jeonju.

Finala este programată pentru 19 septembrie, în piața deschisă a Muzeului Național al Coreei din Seul.