Yayoi Kusama, una dintre cele mai recognoscibile artiste ale lumii, a murit la vârsta de 97 de ani. Artista japoneză a încetat din viață pe 14 august 2026, într-un spital din Tokyo, iar vestea a fost anunțată oficial de studioul și fundația care îi poartă numele. Cauza morții nu a fost făcută publică. Până în ultimele zile, Kusama a continuat să picteze.

Opera ei este hipnotică, ușor de recunoscut și imposibil de ignorat. Te urmărește.

Bulinele, plasele infinite, dovlecii galbeni și camerele în care oglinzile multiplică lumina până când spațiul pare să dispară au făcut din Yayoi Kusama un nume global. Dar în spatele acestei estetici devenite instantaneu recognoscibile se află una dintre cele mai neobișnuite și perseverente cariere din arta contemporană.

Kusama nu a construit doar un stil. A construit, de-a lungul deceniilor, un univers.

Yayoi Kusama, artista care și-a transformat obsesiile în limbaj vizual

Născută în 1929, la Matsumoto, în Japonia, Yayoi Kusama a început să deseneze încă din copilărie. A avut încă de atunci experiențe vizuale și auditive pe care le-a transformat în material artistic. Florile, punctele și formele repetitive au început să apară în lucrările ei ca elemente ale unei lumi în care granița dintre ceea ce vedea și ceea ce imagina devenea tot mai fragilă.

Repetiția avea să devină una dintre cheile întregii sale opere.

Un punct nu era niciodată doar un punct. Repetat la nesfârșit, el putea să acopere un corp, un obiect, o cameră, un tablou. Putea să dizolve diferența dintre figură și fundal. Putea să schimbe scara lumii.

Kusama a numit această idee „self-obliteration” — autoanulare sau dizolvare de sine — și a revenit la ea în pictură, sculptură și instalații. Repetiția devenea astfel mai mult decât o soluție plastică: era o metodă de a pune sub semnul întrebării propriul eu și limitele spațiului.

New York-ul anilor ’50 și ruptura de Japonia

În 1957, Kusama a plecat în Statele Unite, iar un an mai târziu s-a stabilit la New York. Acolo avea să intre într-unul dintre cele mai fertile și competitive medii artistice ale secolului XX.

A lucrat în sărăcie și izolare, dar a produs rapid picturi, sculpturi moi și instalații care nu semănau cu ceea ce se făcea în jurul ei. „Infinity Nets”, vaste suprafețe acoperite de mici gesturi repetitive, au devenit una dintre primele sale semnături.

Kusama a fost apropiată de artiști importanți ai avangardei newyorkeze, între care Donald Judd, și a participat la efervescența artistică a anilor ’60. A experimentat cu instalația, performance-ul, sculptura, filmul și happening-ul și a abordat inclusiv teme politice și anti-război.

Dar povestea ei nu a fost una de ascensiune liniară.

Într-o lume artistică dominată în mare măsură de bărbați, Kusama a rămas pentru perioade lungi la marginea canonului. Mai târziu, avea să susțină că unele dintre ideile sale au fost preluate de artiști mai bine poziționați în sistemul artistic occidental.

A fost, în multe privințe, o artistă înainte ca lumea să fie pregătită pentru ea.

Dovleacul și camerele infinitului

Dintre toate imaginile asociate cu Kusama, poate niciuna nu este mai puternică decât dovleacul.

Galben, acoperit de buline negre, ușor comic și în același timp straniu, dovleacul a devenit unul dintre motivele centrale ale operei sale. Kusama își amintea că întâlnise un dovleac încă din copilărie și că această formă a rămas pentru ea o prezență aparte.

În 1993, la Bienala de la Veneția, artista a prezentat o instalație cu dovleci într-o cameră cu oglinzi, contribuind la transformarea motivului într-unul dintre simbolurile sale internaționale.

Apoi au venit camerele infinitului.

În „Infinity Mirror Rooms”, oglinzile, luminile și obiectele repetitive creează senzația unui spațiu fără sfârșit. Vizitatorul nu mai privește pur și simplu o operă de artă. Intră în ea.

Aici se află una dintre explicațiile succesului uriaș al lui Kusama: arta ei nu cere doar să fie privită. Cere să fie experimentată.

Iar într-o epocă dominată de imagine, camerele ei au devenit aproape inevitabil virale.

De la outsider la superstar global

Ironia carierei lui Yayoi Kusama este că artista care a lucrat decenii întregi la marginea lumii artistice a ajuns, târziu în viață, una dintre cele mai populare figuri ale artei contemporane.

Expozițiile ei au atras cozi de vizitatori în marile muzee ale lumii. A avut retrospective la instituții precum Museum of Modern Art din New York și Tate Modern din Londra, iar în 2017 a fost deschis Muzeul Yayoi Kusama din Tokyo.

În ultimii ani, numele ei a depășit cu mult granițele muzeului. Bulinele lui Kusama au apărut în modă, design și cultura populară, iar colaborările comerciale au transformat estetica artistei într-un fenomen recognoscibil la nivel planetar.

Dar popularitatea nu a golit opera de conținut.

Dimpotrivă. În spatele imaginilor spectaculoase există aceleași întrebări pe care Kusama le-a urmărit încă de la început: unde începe și unde se termină individul? Ce înseamnă infinitul? Ce rămâne din noi atunci când propria imagine este multiplicată la nesfârșit?

O viață construită în jurul artei

În 1973, Kusama s-a întors în Japonia. Din 1977 a locuit voluntar într-un spital de psihiatrie din Tokyo, continuând să lucreze zilnic în studioul său din apropiere. Pentru ea, arta nu a fost doar o carieră și nici doar o formă de expresie.

A fost o disciplină. Un ritm. O formă de a continua.

În paralel cu pictura și instalațiile, Kusama a scris poezie și ficțiune și a continuat să dezvolte serii de lucrări care au reluat obsesiv temele sale fundamentale: infinitul, iubirea, natura, viața și moartea. Muzeul și site-ul oficial al artistei subliniază faptul că ea a continuat să creeze până în ultimele zile ale vieții.

Ce rămâne după Yayoi Kusama?

Moartea lui Yayoi Kusama închide o viață artistică de aproape opt decenii, dar nu închide universul pe care l-a creat.

Rămân bulinele. Rămân plasele care par să nu aibă început și sfârșit. Rămân dovlecii, camerele cu oglinzi și luminile care transformă spațiul într-o experiență aproape cosmică. Și rămâne o lecție despre perseverență: uneori, ceea ce pare la început o obsesie marginală poate deveni, după decenii, un limbaj universal.

Kusama a devenit un nume global, dar drumul până aici n-a fost nici liniar, nici blând. În spatele bulinelor, al dovlecilor și al camerelor cu oglinzi infinite stă o viață întreagă în care arta a funcționat ca ritm, ca metodă, ca sprijin de fiecare zi.

Bulinele au fost alfabetul ei: un punct reluat până când schimbă scara lumii, până când privirea începe să se miște altfel, ca și cum ar căuta o ieșire din propriile limite.

Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care arta lui Yayoi Kusama continuă să ne urmărească. Pentru că, atunci când totul se repetă la nesfârșit, nu mai știi dacă privești o imagine sau dacă imaginea te privește pe tine. Iar în universul lui Kusama, infinitul nu a fost niciodată doar o idee.

A fost un loc în care a ales să trăiască.