În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinților Apostoli: Sila, Silvan, Criscent, Epenetos si Andronic.
Acești Sfinți au făcut parte din cei 70 de apostoli.
Sila a mers la propovaduirea Evangheliei împreună cu Fericitul Pavel, și nu după multă vreme a fost făcut Episcop al Corintului. Acolo, mult ostenindu-se și pe toți întărindu-i în credința în Hristos, s-a mutat către Domnul.
Iar Silvan a fost făcut Episcop al Tesalonicului; și acesta, bine nevoindu-se, către Domnul s-a mutat; iar ceilalți, propovăduind în Carhidonia și în Italia, și învățând de față în toată lumea cuvântul credinței în Hristos, și întorcând și botezând pe mulți dintre păgâni, cu pace și-au dat sufletele lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Iulita (Iulia) cea din Cezareea.
Această Sfântă a fost din Cezareea Capadociei, și pe ea a cinstit-o cu laude și Vasile cel Mare. Având ea judecată cu un om oarecum lacom și silnic, care împresurase cea mai mare parte a pământului ei, țarine și sate, dobitoace și robi, și tot lucrul și hrană vieții le trăsese la sine. Căci nu lua aminte de dreptate, nici de Dumnezeu, ci se rezema și nădăjduia numai în năpăstuiri și în mărturii mincinoase și în mită ce dă judecătorilor.
Începând femeia a se plânge de nedreptatea și tirania omului, el numaidecât a pârât-o că este creștină, și cum că nu i se cade să aibă parte de cele de obște, căci nu cinstește și nici nu slujește zeilor împăraților.
Iar ea, neuitându-se la cele lumești și trecatoare, ci călcând toate, a zis: „Prăpădească-se averea și mărirea lumii, dar eu nu mă voi lepadă de Făcătorul și Ziditorul tuturor”. Atunci nedreptul judecator a pus de au ars-o; iar cuptorul arzând trupul Sfintei, l-a păzit întreg și a fost dat rudeniilor ei și la toți credincioșii.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Lasă un răspuns