Atențiune, stimați părinți! România poate răsufla ușurată. Deputata de Vrancea, Corina Atanasiu a identificat, în sfârșit, adevăratul pericol pentru educația copiilor: ora de religie.

Da, da, ați citit bine. Problema e ora de religie. Nu lipsa profesorilor. Nu analfabetismul funcțional. Nu abandonul școlar. Nu violența din școli. Nu dependența de rețele sociale. Ci… cele 50 de minute pe săptămână în care se vorbește despre credință și valori.

Ce ușurare! Bă, acum chiar că pot să dorm la noapte mai bine. Ce mă făceam eu dacă nu venea doamna asta să mă „lumineze”?

Domnișoara deputat ne explică, pe un ton aproape terapeutic, că plictiseala este sănătoasă. Excelent! Atunci să scoatem tot. Că toate plictisesc. La ce mai facem școală dacă plictiseala e benefică? Propun să-i lăsăm pe copii să contemple tavanul. Doar așa se dezvoltă „mintea flexibilă”, probabil.

Dar surpriza adevărată abia acum vine.

Atanasiu pare să fi descoperit că nu există doar ora de religie, ci și un presupus program obligatoriu de mers la biserică pentru obținerea notei maxime. Extraveral! Nici Ministerul Educației nu știa. Probabil urmează să aflăm în cel mai scurt timp că preoții fac prezența cu catalogul sub braț și la finalul slujbei trec absențe persoanelor ce nu au fost prezente.

Se pare că nici bursele nu se mai iau cu medii mari, ci cu ștampila de la parohie. Asta chiar schimbă tot. Sunt curioasă ce „metode” vor găsi elevii pentru a „pune mâna” pe o medie mai mare.

În logica prezentată, problema nu este religia în sine, ci faptul că unii părinți își înscriau copiii pentru un 10 mai ușor. Interesant. Dar dacă există profesori care notează superficial, soluția este să corectezi evaluarea, nu să declari disciplina inutilă. Ar fi ca și cum ai desființa un examen pentru că 2-3 au copiat.

Apoi vine argumentul suprem:

„Nu știm cum va arăta piața muncii peste zece ani.”

Corect. Noi nici acum nu știm cum arată piața muncii și pe unde se pot angaja tinerii absolvenți, dar hei, ora de religie e de vină…că te-a învățat să speri, să crezi și să te rogi.

Tocmai, poate că această neștiință a viitorului, nu e rea rău. Elevii pot învăța și despre morală, responsabilitate, cultură și tradiție, nu doar despre competențe care expiră la fiecare actualizare de software.

Sau poate, cine știe, în piața muncii viitorului va exista postul de „expert în indignare selectivă pe rețelele sociale”.

Experiența politică pare deja suficientă.

Ironia este că nimeni nu susține că ora de religie îi transformă automat pe copii în teologi desăvârșiți. La fel cum matematica nu produce automat olimpici, muzica nu scoate toți elevii artiști, iar educația fizică nu umple loturile olimpice.

Școala oferă cunoștințe. Ce se „lipește” de mintea elevului…nu mai e treaba instituție. Dar în această nouă cruciadă împotriva unei ore pe săptămână, pare că religia a devenit țapul ispășitor perfect. E simplu, produce titluri și stârnește aplauze într-o anumită bulă.

Mult mai greu este să vorbești despre profesorii lipsă, școlile cu toaleta în curte, copiii care termină liceul fără să înțeleagă un text de două pagini, cadre slab pregătite, clădiri ce stau să cadă sau ce sunt în curs de reabilitare, însă…nu mai lucrează nimeni la ele, lipsa căldurii în instituțiile de învățământ pe timp de iarnă, transportul pe care nu-l asigură nimeni acasă la școală și invers pentru cei ce parcurg kilometri întregi ca să învețe.

Păi de ce să vorbim despre asta? Acest lucru nu „încape” într-o postare pe rețelele de socializare. Când problema universală a unor e: religia. Acest „ghimpe” ce nu le dă pace nici când se pun să doarmă.

Dar să nu fim „nedrepți”.

Îi „mulțumim” doamnei deputat pentru grija față de copiii României. E liniștitor să știm că, în timp ce școlile se golesc de profesori, analfabetismul funcțional crește, iar copiii petrec ore întregi pe TikTok, dânsa „veghează” neobosită ca nu cumva elevii să fie expuși… unei ore de religie pe săptămână. „Care este” adevăratul pericol, desigur.

Nu lipsa performanței din educație. Nu abandonul școlar. Nu violența din școli. Ci cele cincizeci de minute în care un profesor vorbește despre valori, cultură, responsabilitate și credință.

Prioritățile sunt, până la urmă, o chestiune de convingeri. În cazul Atanasiu, convingerea pare să fie că, dacă găsești disciplina potrivită pe care s-o transformi în inamicul public numărul unu, ai rezolvat și problemele educației.

P.S. Doamnă deputat, am totuși două curiozități.

Prima: cum ați reușit să transformați o oră opțională de religie și două ore de Sfânta Liturghie, la care merge doar cine dorește, în cinci ore de religie? E matematică parlamentară sau aritmetică electorală? Dacă matematica „e grele”…faceți o vizită la preșul, pardon, președintele României.

A doua: de unde atâta iritare? V-ați atins cumva de ceva sfințit și „v-ați ars”? Sau pur și simplu mirosul de tămâie are „efecte adverse” asupra gândirii pe care o aveți?

Până una-alta, stați liniștită: nimeni nu este obligat să intre într-o biserică. La fel cum nimeni nu este obligat să creadă că toate problemele educației României încep și se termină cu ora de religie. Dar, pentru un discurs politic, recunoaștem, sună mult mai spectaculos.

Acesta este un pamflet și reprezintă răspunsul meu la postarea din 18 iulie a deputatei de Vrancea Corina Atanasiu, care a ales să transforme ora de religie într-unul dintre „marile obstacole” ale educației românești. Dacă un politician își expune public opiniile despre credință și religie într-un stat majoritar ortodox, trebuie să accepte și dreptul celorlalți de a-i ironiza argumentele. Ținta acestui pamflet este discursul politic, nu credința și nici credincioșii.

Sursa de inspirație: