Experți internaționali, cercetători, jurnaliști de investigație și factori de decizie se reunesc la București pentru a analiza impactul criminalității organizate asupra drepturilor fundamentale ale omului, pe mare și dincolo de frontiere.

București, România – În perioada 2–4 iulie 2026, Universitatea Româno-Americană organizează, în format hibrid, Conferința Științifică Internațională „Human Rights at Risk: Organized Crime at Sea and Across Borders (OC-SAB)”, unul dintre cele mai importante evenimente academice europene dedicate relației dintre criminalitatea organizată transnațională și protecția drepturilor omului.

Evenimentul este lansat în cadrul Acțiunii COST CA23103 – „Life, Liberty and Health: Ensuring Universal Protection of Human Rights at Sea (BlueRights)”, finanțată prin Programul Horizon Europe, și va reuni la București o comunitate internațională de experți preocupați de una dintre cele mai complexe provocări ale lumii contemporane: extinderea rețelelor de criminalitate organizată și efectele acestora asupra securității umane, libertății și drepturilor fundamentale.

O platformă internațională pentru dialog interdisciplinar

Conferința OC-SAB aduce împreună cercetători, specialiști în drepturile omului, profesioniști din domeniul juridic, jurnaliști de investigație, experți în securitate, tehnologii emergente și apărare, reprezentanți ai instituțiilor publice și factori de decizie din întreaga lume.

Participanții vor analiza modul în care traficul de persoane, migrația ilegală, criminalitatea maritimă, spălarea banilor, corupția și alte forme de criminalitate organizată generează riscuri directe pentru drepturile și libertățile fundamentale ale indivizilor, atât în spațiul maritim, cât și în mediul transfrontalier.

Prin abordarea sa interdisciplinară, conferința urmărește să stimuleze schimbul de expertiză, să identifice soluții inovatoare și să contribuie la consolidarea cooperării internaționale în domeniul protecției drepturilor omului.

Lansarea Academiei Împotriva Criminalității Organizate

Un moment de referință al evenimentului îl va reprezenta lansarea Academiei Împotriva Criminalității Organizate, un program specializat de formare și dezvoltare profesională destinat cercetătorilor, experților și practicienilor interesați de fenomenul criminalității transnaționale.

Academia va oferi oportunități de networking academic, dezvoltare de proiecte de cercetare, formare interdisciplinară și colaborare internațională în domenii aflate la intersecția dintre securitate, justiție și drepturile omului.

Apel deschis pentru participanți și autori

Organizatorii invită persoanele interesate să participe:

  • cu prezentarea unei lucrări științifice;
  • fără prezentare, în calitate de participant la dezbateri și sesiuni tematice.

Calendar important

15 iunie 2026

  • termen-limită pentru înregistrare și transmiterea rezumatelor prin formularul online.

https://forms.gle/vN5EGvHQgS9jy4JWA

31 august 2026

  • termen-limită pentru transmiterea lucrărilor complete în vederea evaluării pentru publicare.

Informații și înscrieri

Programul complet al conferinței, condițiile de participare și informațiile privind înscrierea sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului.

Pentru detalii suplimentare, participanții pot contacta comitetul de organizare la adresa: cdom@rau.ro (Silvia Tăbușcă).

Despre Universitatea Româno-Americană

Universitatea Româno-Americană este una dintre cele mai performante instituții de învățământ superior privat din România, cu peste 50.000 de absolvenți și o tradiție academică construită în peste trei decenii de activitate.

Fondată în 1991, universitatea promovează valorile educaționale ale învățământului superior american, integrate în tradiția academică românească, oferind programe de studiu orientate spre excelență, internaționalizare și dezvoltare profesională.

Prin implicarea în proiecte europene, inițiative de cercetare și parteneriate internaționale, Universitatea Româno-Americană contribuie activ la dezvoltarea cunoașterii și la promovarea dialogului academic global.

😄 Hrănește autorul cu motivație, că altfel moare de oboseală între interviuri și editări!
👉 Dă o cafea virtuală – sau o supă coreeană 🥢 Un gest mic = mai mult conținut sincer, direct și pe bune.

5€ 10€ Altă sumă

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Designed with WordPress

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura