Stimați cititori, există două momente în viață când românul spune „Doamne-ajută!” cu patos: 1. când prinde loc de parcare și 2. când află că pică guvernul. Astăzi le-am bifat pe amândouă — deși parcările tot lipsesc.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a căzut cu un zgomot sec, ca un calorifer oprit în ianuarie. Moțiunea de cenzură a trecut cu un scor de te întrebi dacă nu cumva au votat și absenții, din reflex.

„Am tăiat, dar n-am salvat” – deviza unei epoci scurte și intense

Bolojan n-a venit la București să conducă. A venit să tundă: bugete, speranțe, nervi — tot ce prindea, intra sub foarfecă.

Cât timp a condus omul a demonstrat că se poate face performanță și pe minus:

• a înghețat pensii de parcă erau înghețate la promoții
• a blocat salarii cu o hotărâre demnă de trafic la ora 17
• a creat mai multe crize decât poate avea un serial turcesc
• și a reușit să-și certe colegii până când aceștia au început să-l evite ca pe ședințele de luni dimineață

Rezultatul? Nimic salvat. Doar tăiat. Mult. Cu pasiune.

Șantajul emoțional – noua politică fiscală

„Ori faceți cum zic, ori plec!”

Replica preferată a premierului devenise atât de frecventă încât la Palatul Victoria se lucra deja cu drafturi salvate:

„Demisia nr. 7 – varianta scurtă”
„Demisia nr. 12 – cu dramă”

La un moment dat, nimeni nu a mai încerca să-l oprească. Din contră, se auzeau voci discrete:

„Dacă tot plecați, luați și austeritatea cu dumneavoastră.”

Cum să-ți dai singur la gioale, ghid practic

Guvernul n-a căzut din cauza opoziției. Ar fi fost prea simplu. A căzut pentru că, în mod constant, și-a pus singur piedică. E ca atunci când te împiedici pe scări, dar dai vina pe arhitect.

Momentul literar: ministrul care a pierdut lupta cu „ministru”

Într-o scenă demnă de manualele de absurd, un ministru și-a scris demisia fără să știe cum se scrie funcția pe care o ocupa.

Întrebat de ce pleacă, omul a livrat esența guvernării:

„Mi-ați zis să tai… dar n-am mai știut de unde.”

Nici el. Nici alții.

Reality show-ul pe care nu l-a cerut nimeni

Dacă mandatul ar fi fost un reality show difuzat s-ar fi numit:

„România: Tăiați tot, vedem după”

Publicul? Obligatoriu. Finalul? Predictibil. Premiul? O factură mai mare și o răbdare mai mică.

Final cu morală (și puțin praf de ironie)

Bolojan, poate merge la Oradea jocul cu plec dacă nu faceți ca mine. Acolo tăiai panglici.
La București ai tăiat… cam tot. Diferența e simplă: panglicile nu votează.

România rămâne fără guvern, dar cu experiență. Și, dacă e să tragem linie, am învățat ceva important: Nu orice om care știe să taie știe și ce trebuie lăsat întreg.

Și, din partea contribuabilului anonim:

„Data viitoare, întrebați-ne și pe noi înainte să ne optimizați.”

ACEST ARTICOL ESTE UN PAMFLET ȘI TREBUIE TRATAT CA ATARE!!!

Sursa de inspirație: