Privind din exterior, faima pare fascinantă: luminile reflectoarelor, recunoașterea, influența. Dar realitatea pe care o arată Aema este mai puțin spectaculoasă și mult mai murdară. Nu vorbim doar despre muncă grea, ci despre „servicii” cerute dincolo de scenariu. Abuzul nu e ficțiune, iar rușinea și frica fac ca multe voci să rămână tăcute. Serialul îți pune întrebarea directă: câte dintre noi am fi dispuse să plătim acest preț doar pentru a fi „cineva”?

Pe hârtie, povestea e simplă: începuturile cinematografiei erotice în Coreea anilor ’80, unde actrițele debutante sunt folosite ca marfă. În centru, Hee-ran (Lee Ha-nee) – o femeie hotărâtă să răzbune abuzurile și să demonteze sistemul. Personajul e rece, calculat, cu izbucniri colerice, dar și cu vulnerabilități care dau greutate rolului.

Cho Hyun-chul joacă un regizor mediocru, slugarnic, prea prins între dorința de a-și vedea filmul realizat și compromisurile impuse de producător. Bang Hyo-rin (Shin Joo-ae) e oglinda lui Ha-nee, și prin suferința ei înțelegem dimensiunea reală a problemelor. Iar producătorul Gu Jung-ho (Jin Seon-kyu) întruchipează tot ce poate fi mai detestabil: avid de bani, manipulator, lipsit de scrupule. Ca personaj e solid, ca om – dezgustător.

Ca structură, serialul e previzibil și plin de clișee. Primul și ultimul episod se închid cu scene aproape identice, semn că scenariștii au vrut un efect de oglindă, dar reușesc doar să pară lipsiți de imaginație. Totuși, atmosfera Coreei anilor ’80 – cu cenzură, Olimpiada ca obsesie națională și disperarea de a ieși din sărăcie – este bine surprinsă.

Problema majoră e că Aema încearcă să fie și critică socială, și dramă personală, și lecție feministă, și omagiu cinematografic. Rezultatul: nu excelează în niciuna. Se simte important, dar de multe ori rămâne superficial.

Aema e un serial greu, incomod, dar nu genial. Tema merită atenție, interpretările sunt peste așteptări, însă scenariul vrea să acapareze mai multe genuri deodată: acțiune, comedie, erotic și, pe undeva, își pierde esența. Dacă vrei o privire cinică în culisele industriei coreene de film din anii ’80, îl poți urmări. Dar să nu te aștepți la revoluții.

Disponibil pe Netflix, recomandat 16+.