Cum la noi în România e o tradiție colindatul în această perioadă a anului, chiar dacă nu mai sunt un copil, nu m-am putut abține și am plecat, împreună cu: „Un altfel de Ambasador E.S. Dl. Green” să colindăm.

Am avut din nou onoarea și plăcerea de a vorbi cu E.S. Dl. Kap-soo Rim, Ambasadorul Coreei de Sud în România, la reședința dumnealui. Am pășit cu aceeași sfială ca în ziua interviului din primăvară și cu ceva mai multe emoții decât atunci. Știam că acestea vor dispărea imediat după ce ne vom așeza pe canapea și vom vorbi.

E.S. m-a întâmpinat cu aceeași căldură, același zâmbet și aceeași amabilitate. Cu alte cuvinte, m-a făcut să mă simt ca acasă și eram acasă, acasă la un prieten drag. Unde nu lipsește ceașca de ceai (ador acest ceai, deși nu sunt o fană a ceaiurilor) și nici spiritul sărbătorilor de iarnă.

Și dacă emoțiile mi-au mai trecut, am început să discutăm despre vedeta întâlnirii: noua aventură a Dl. Green. E.S. Kap-soo Rim a citit titlul cărții în limba română și a rămas profund mișcat de coperta acesteia.

Este autentic coreeană. Domnul din imagine poartă un hanbok.

A deschis-o, a răsfoit-o, ba chiar mi-a citit și câteva propoziții din carte, spunându-mi că îi plac foarte mult aceste rânduri:

Elena Panait este o jurnalistă cu o capacitate incredibilă de a scrie. Poate să scrie orice, iar calitatea materialelor pe care le realizează este una deosebită…

Rânduri pe care E.S. le-a scris pentru carte și apar „În loc de prefață”. Din păcate, nu i-am putut da foarte multe detalii despre noua aventură a simpaticului detectiv. Evit să dau spoilere pentru a nu descuraja cititul sau vizionarea unui film.

Pentru puțin timp discuției noastre i s-a alăturat și soția domnului ambasador, doamna Lee Eun-ah. Nu am cuvinte să descriu cu exactitate starea prin care am trecut în acel moment. Era a doua oră când o vedeam în persoană și prima dată când aveam ocazia să interacționez cu dumneaei. Doamna Lee are trei interviuri acordate unui post de televiziune din România și chiar înainte de interviul cu E.S. dl. Kap-soo Rim le-am urmărit. Vizionarea interviurilor doamnei Lee m-a purtat printr-un amalgam de emoții, dar mi-au și îmbunătățit cunoștințele despre Coreea, cât și despre ce înseamnă să fii soția unui diplomat. Nu mi-am imaginat niciodată că poate să fie atât de greu, iar pentru acest lucru am admirat-o. Însă, ieri, în loc să-i spun că pentru mine este o mare onoare să o cunosc, am mai primit un șoc. Dumneaei mi-a luat-o înainte și mi-a furat gândul, iar atunci aproape că m-am pierdut cu totul. Îmi venea să plâng pentru că, deși nu mă cunoaște, a vorbit foarte frumos despre mine, făcând o paralelă captivantă despre cât de respectat, iubit și admirat e un scriitor în Coreea de Sud. N-am reușit să-i spun tot ce aș fi dorit să-i transmit. V-am zis deja că mă pierdusem cu totul. Și acum îmi pare rău că n-am avut curajul să-i cer din timp să-mi acorde un interviu. Chiar e o persoană de la care poți învăța foarte multe despre tradiția și cultura țării din care vine. Și poate că nu în zadar apare un personaj principal pe nume Eun-hee. Pe final m-a asigurat că va încerca să citească noua aventură a Dl. Green, chiar dacă este în limba română.

Rămasă singură cu domnul ambasador, am vorbit despre tăierea porcului, bunătăți tradiționale românești preparate din carne de porc, despre șorici, sarmale și mici. Și am aflat că micii în Coreea de Sud sunt rotunzi, nu ca la noi, lunguieți. E.S. a ținut să-mi reamintească legăturile gastronomice dintre țările noastre: ciorba (care e la fel) și micii (sunt puțin diferiți, dar tot mici sunt).

Spre finalul întâlnirii, mi-a spus că în aprilie 2025 va trebui să plece din România, deși l-am rugat să rămână (sub formă de glumă, dar nu mi-ar părea rău dacă s-ar putea să mai stea). M-am întristat puțin, pentru că va fi al doilea prieten ambasador de care va trebui să mă despart. E.S. mi-a mărturisit că-i va fi dor de amicii pe care și i-a făcut aici, la noi în țară, printre care mă număr și eu. Și uite cum era să plâng pentru a nu știu câta oară ieri. Totuși, dorind să termin într-o notă optimistă, pe melodia lui Rose – APT, am început să ne jucăm acest „joc” pe care artista îl face doar când bea cu prietenii, iar noi l-am jucat la o ceașcă de ceai. Și am reușit să-i smulg promisiunea domnului ambasador Kap-soo Rim că va citi noul volum al lui Green, chiar dacă româna dumnealui nu e prea bună.

Din experiența mea personală, pot spune că limba nu mai este o barieră de comunicare atunci când crești o legătură cu cineva. Românii sunt cei mai expresivi și ușor de înțeles oameni, dar și cei mai inimoși.

La final, vă mulțumesc din suflet pentru găzduire, pentru cuvintele frumoase, pentru onoarea de a o cunoaște personal pe soția dumneavoastră și sper că vă veți bucura de carte!