Dacă e și Shin Hye Sun, sunt și eu pe fir. E actrița sud-coreeană care mi-a pus capac și pe care o urmăresc în orice film sau serial ar juca. Nu contează că nu e tradus în română sau în engleză; în cel mai rău caz, o pot urmări și fără să am subtitrare. Iar, dacă v-ați gândit o secundă că știu atâta coreeană încât să n-am nevoie de traducere, v-ați înșelat. Nu știu coreeană, dar nici nu-mi bat capul s-o învăț.

O „urmăresc” pe Shin Hye Sun pentru talentul ei nativ actoricesc. Îmi place că orice personaj ar interpreta îi oferă un mister aparte, pe care te lasă să-l descoperi treptat, iar în „Nevinovăție” acest lucru s-a putut observa mai bine ca oricând.
Hye Sun este, de această dată, o avocată de succes. Dacă eu pot face „din țânțar, armăsar” în cărțile mele, jurista poate face din vinovat, nevinovat și invers. Nu este un lungmetraj despre viața de succes a unui avocat, mai ales că el se deschide cu o scenă pe care filmul o va lămuri abia la final, ci despre frământările prin care trece un avocat.
Da, este o noutate, pentru că, de regulă, o vedem în comedii romantice sau comedii, ori făcând pe influencerița, dar de această dată și-a ales un rol sobru, serios.
Prima secvență a lungmetrajului vă va rămâne în minte și vă va induce în eroare, pentru că… în următoarea ne vom trezi la o înmormântare. Ahn Jung-in (Shin Hye Sun) nu va apărea în primele cadre, ceea ce da, pot afirma că e o noutate, cel puțin pentru mine.
Acțiunea nu este complicată, deși s-au încercat anumite artificii pentru a o face atractivă, dar având în vedere faptul că sud-coreenii nu mai vor să se lungească cu filmele, într-o oră și 40 de minute e puțin mai dificil să te „desfășori”. O să vedeți că pe undeva lipsesc câteva piese din puzzle, deși regizorul a fost atent și a încercat să le introducă pentru a nu ne lăsa chiar așa în aer cu trecutul personajelor, chiar dacă uneori ne-am fi dorit să aflăm mai multe despre ele.

Să fii avocatul apărării pentru unul sau mai mulți membri ai familiei tale nu poate fi un caz ușor, iar Jung-in află acest lucru pe propria piele, mai ales că trebuie cu orice preț să-și salveze mama.
Sinopsis: Jung-in, un avocat de renume din Seul, va trebui să devină avocatul apărării pentru mama ei, acuzată de crimă.
Este un film în care familia e mai presus de lege. Dacă sunteți mai sensibili, vă recomand să aveți lângă voi pachetul de șervețele. Vor fi niște scene lacrimogene. Chiar dacă e din 2020, „Nevinovăție” e unul dintre puținele lungmetraje în care Hye Sun joacă un altfel de rol decât cele care au consacrat-o. Filmul îl găsiți pe asiafaninfo. Spor!

Lasă un comentariu