Sfântul Macarie cel Mare, un pustnic egiptean vestit, a plecat într-o zi, însoţit de un învăţăcel de-al lui, să cerceteze pe călugării unei aşezări mai îndepărtate. Drumul trecea peste un deal. Învăţăcelul, mai sprinten de picior, a luat-o înainte, cu gândul să-l aştepte pe bătrân sus, pe platou.


Din partea cealaltă a platoului venea un preot egiptean. Învăţăcelul, în râvna pentru Legea creştinească, cum îl vede, începe să-l numească „unealtă a satanei, slujitorul dracilor, păstorul orbilor”.


Preotul egiptean îl roagă să-şi vadă de drum, dar fratele mai mult îl ocărăşte. Înfuriat, popa idolesc îl pocni cu toiagul în cap şi acesta muri pe loc. Continuându-şi drumul, preotul egiptean îl întâlni pe Sfântul Macarie, care îi spune: „Drum bun, frate!”.


Preotul egiptean întreabă de ce l-a numit frate, că el e păgân, la care Macarie răspunde: „Pentru asta tot frate îmi eşti, că Tatăl tău este Tatăl meu, e Unul şi Acelaşi pentru amândoi”. Păgânul continuă: „Şi dacă ai şti că, mai sus, ţi-am omorât ucenicul, mi-ai mai zice frate şi mi-ai dori drum bun?”.


Sfântul Macarie răspunde: „Şi atunci, tot frate îţi zic şi drum bun îţi doresc, fiindcă înţeleg că te afli pe un drum rău de tot”. Bunătatea pustnicului l-a emoţionat pe preotul păgân, care, după o lungă convorbire, a cerut Botezul şi s-a încreştinat.


De aici se vede limpede cum bunătatea poate face bun pe cel rău şi-l poate atrage la Hristos. Prin scrierile lor, prin spusele lor, prin viaţa lor, Sfinţii ne îndeamnă să ne iertăm unii pe alţii.


Practicarea bunătăţii creştine este mijloc pentru a distruge din suflet patima şi setea de răzbunare, apoi, pentru a păstra buna înţelegere şi armonia. Precum focul topeşte gheaţa, aşa bunătatea dezarmează pe adversar, îi înmoaie inima şi-l aduce la pace. Prin bunătate răul se izolează, gâlceava se curmă, războiul nu ia foc, iar viaţa se înnobilează.

O seară binecuvântată!

Sursa: Diaspora Ortodoxă din CIPRU


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Citatul săptămânii

„Oamenii mă întreabă ce fac iarna când nu se joacă baseball. Le spun ce fac. Mă uit pe fereastră și aștept primăvara.”

~ Rogers Hornsby

Designed with WordPress

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura