Ce satisfacție poate fi mai mare decât aceea de a petrece masa de Paști cu cei apropiați sufletului tău și, mai ales, de a ciocni un ou zicând: HRISTOS A ÎNVIAT! ?

Înainte de Înviere, creștinii obișnuiesc să se spele într-un lighean în care se află ouă și bănuți (în funcție de zonă). Oul roșul semnifică sănătatea în timp ce banii reprezintă bogăția. Întorși de la Biserică, membrii familiei se așază la masă, gustând mai întâi din ouăle și pasca sfințite.

Ouăle se ciocnesc după un anumit „ritual”: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește cu capătul ascuțit al oului, aceeași parte a oului celuilalt, în timp ce rostește cunoscuta formulă: HRISTOS A ÎNVIAT!, la care se răspunde cu: ADEVĂRAT A ÎNVIAT! Ciocnesc prima dată soții, apoi, copiii cu părinții și părinții cu celelalte neamuri, amicii și cunoscuții. Se crede că toți cei care ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă.

Cel mai mic de ani ține oul cu capătul ascuțit în sus, iar cel mai mare ciocnește, zicând formula tradițională, Din bătrâni se zice că, e bine de ținut minte cu cine a ciocnit prima dată pentru că, dacă din întâmplare te rătăcești într-o pădure, n-ai decât să-ți amintești despre asta și imediat găsești drumul pe unde ai venit.

Legendele ouălor de Paști

Nu au un număr anume. Ele sunt foarte multe, însă toate au ceva în comun: credința.

Se zice că, primele care au început această tradiție au fost femeile mironosițe, care au adus la Crucea Mântuitorului un coș plin de ouă. Acesta a fost așezat la picioarele Sfintei Cruci, iar Sângele Domnului Iisus Hristos le-a înroșit.

O altă legendă spune cum evreii, așezați la masă după înmormântarea Lui Iisus, se veseleau tare. Unul dintre ei a început să râdă, spunând: „ Când va învia cocoșul din ciorbă și ouăle astea se vor înroși, atunci va Învia și Iisus.” Și nici nu a apucat bine să termine vorba că, spre groaza mesenilor, ouăle se înroșiseră și cocoșul zbură din ciorbă și începu să cânte.

Mai multe legende spun că tradiția coloratului ouălor de Paști se datorează faptului că, evreii L-au lovit pe Hristos cu pietre, iar acestea din urmă s-au transformat în ouă de culoare roșie, fața Mântuitorului rămânând neatinsă.

Alte legende mărturisesc că oamenii pe care Hristos I-a ajutat sau pur și simplu oameni buni la suflet, au încercat să-i înduplece pe judecători, dându-le fiilor acestora ouă roșii, pentru a le mânca împreună cu ai lor părinți.

O altă tradiție populară spune că de la Paști și până la Rusalii porțile Raiului rămân deschise. Ouăle roșii sunt puse la icoană sau la hrană vitelor, sunt împărțite pentru pomenirea celor adormiți sau îi adună laolaltă pe cei vii.

Zilele destinate pentru pregătirea ouălor sunt cele din Săptămâna Mare, cu precădere Joia Mare. În trecut ouăle se colorau în galben și roșu, culori ale răsăritului și apusului de soare. Românii le vopsesc și-n alte culori: verde, albastru, negru, galben sau le încondeiază. Acestora din urmă li se spun „ouă tărcate”, pentru că nu sunt doar colorate, ci împodobite cu diverse motive desenate cu „bizarca”, un bețișor de lemn ce are la capăt un tub subțire din foiță de aluminiu, probabil în vechime, un fir de păr de porc sau din coadă de cal prin care se scurge ceara de albine topită. După ce ouăle se degresează cu apă caldă și oțet, se desenează cu ceara topită motive precum: soarele, brăduțul, pomul vieții, grebla, luna, prescura și lista poate continua.

Cea mai răspândită temă, în afară de brâul care se trage împrejurul și de-a lungul oului este CRUCEA: crucea Paștilor, crucea Naforei, crucea românească, în forma unei cruci simple și cruce rusească.