Vremea favorabilă, dragostea pentru credință și poate și simpla curiozitate i-au făcut pe buzoieni să participe într-un număr mare, în procesiunea de Florii din acest an.

Dacă în trecut, poporul evreu L-a întâmpinat pe Mântuitorul Iisus Hristos la intrarea Sa în Ierusalim, în urma unei mari minuni, Învierea lui Lazăr, azi, cu stâlpări de finic în mâini, cu haine așezate dinainte, noi, azi am ieșit să „ne strigăm” bucuria, să ne arătăm mulțumirea față de ceea ce am primit de la Dumnezeu și probabil să-I cerem să ne mai dea câte ceva.

Primul popas a fost la biserica Sfântul Spiridon de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, unde un sobor de preoți au sfinți ramuri de salcie și le-au împărțit credincioșilor.

Întregul centru s-a îmbrăcat „într-un miros de bună mireasmă duhovnicească”, iar cei ce au fost prinși cu treburile cotidiene le-au lăsat pe toate și pentru câteva secunde s-au alăturat bucuriei noastre.

Se spune că „Dar din dar se face Rai” sau ca să rămânem în ton cu sărbătoarea „În dar ați luat în dar să dați!”, așa se face că ramuri de salcie au ajuns la și „spectatorii” ce nu ni se puteau alătura.

Bucuria s-a citit în ochii tuturor! Nici drumul nu a mai părut așa de lung când ne-am dat seama că ne unește credința și probabil că mulți dintre noi am observat acest lucru, atunci când am pășit în curtea Catedralei Arhiepiscopale. Eram o mare de oameni și pe toți ne-a chemat Hristos să fim martorii intrări Lui smerite în Ierusalim. Nu ne-a cerut să-I aduce nimic, ci doar să rupem puțin din timpul nostru și să venim.

În fața ochilor noștri s-a sfințit Icoana Intrării Domnului în Ierusalim, icoană ce ne-a fost stindard, ocrotitoare și călăuză. Numai simpla ei prezență îi făcea pe oameni să ni se alăture.

Și cum aveam să terminăm pelerinajul bucuriei, dacă nu tot printr-o bucurie? Chiar și în lipsa Înalt Preasfințitului Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și al Vrancei, am fost încredințați că suntem purtați în rugăciunile Înalt Preasfinției Sale și că ne binecuvântează de la Focșani, unde-i așteaptă pe cei ce s-au încumetat să meargă alături de Mântuitorul.

Știm că bucuria noastră nu este încă completă, deși Postul Mare a luat sfârșit, în față mai avem o săptămână…o Săptămână aparte…o Săptămână Mare. Ni se va părea probabil mai grea și mult mai aspră decât până acum, dar va trece. Dacă ne-am bucurat cu Hristos să-I fim aproape și în ultima Sa Săptămână din această viață trecătoare, urmându-L în tăcere, rugăciuni și fapte bune pe drumul Golgotei, la Cruce, la punerea în Mormânt, ca în final să-I putem vedea Slăvita Înviere.