„Anul Nou care n-a fost” este un film românesc ce a reușit să câștige nenumărate premii internaționale, îmbunătățind astfel imaginea noastră pe plan mondial, cu toate că tema filmului nu este una care ne face cinste.

Coloristica, recuzita, limbajul și chiar muzica amintesc de comunism. Tristețea plutește în aer, iar cei fericiți erau evidenți, doar cei cu grade din sistem; în rest: panică, frică, teroare și osanale pe care erai obligat să le adresezi unicului conducător.

Fumatul era o modă a vremii. Oamenii se săturaseră de Ceaușescu și doreau să dărâme sistemul ce-i prinsese ca într-o menghină, însă prea puțini aveau curajul să ia atitudine și să-i spună ce-i doare.

Prin elementele prezentate mai sus simți că te-ai întors în timp sau că ai călătorit în trecut și, pentru prima dată, poveștile bunicilor sau ale părinților pot fi văzute cu propriii tăi ochi.

Abia acum am reușit să-mi înțeleg bunica și atașamentul ei „pentru zestre”. Oamenii din acea perioadă țineau enorm de mult la ceea ce aveau, chiar dacă se mai ținea într-un colț.

Cu toate că nu pot spune că mi-a plăcut acest lungmetraj, am înțeles de ce a fost atât de apreciat și premiat: naturalețea cu care actorii, dar și regizorul redau perioada comunistă, cât și evenimentele premergătoare Revoluției din decembrie 1989.

Pentru că filmul se concentrează mai mult pe părțile negative ale comunismului, pentru a ne arăta de ce s-au revoltat oamenii și și-au dorit libertate, nostalgicii vremurilor nu vor putea să redescopere bucuriile acelei perioade.

Un lucru care m-a făcut să schițez un zâmbet în colțul gurii a fost: o petardă. Iar primul gând care mi-a venit în minte: „Scenaristul a fost inventiv: a început o Revoluție de la o singură petardă…”

Filmul se poate vedea pe Netflix și ține în jur de 2h și 18 minute. Spor!