În serialul Queen Woo , actorul Ji Chang Wook îl interpretează pe regele Go Nam Moo din Goguryeo, un conducător cunoscut pentru curajul și dreptatea sa, care a urcat pe tron , având binecuvântarea regelui anterior.
Chiar dacă acest rol a fost unul scurt, Chang Wook a rămas în memoria multor doamne și domnișoare ca regele ce-și făcea de cap cu mai multe doamne de la curte fix în fața reginei. Scenă care le-a dezgustat pe multe dintre admiratoarele actorului.
Haideți să vedem ce a mărturisit Ji Chang Wook despre serial, dar și despre rolul pe care l-a avut.
„Am filmat aproape 10 episoade. Am devenit apropiat cu cineva de la compania de producție. În timpul unei întâlniri, această persoană mi-a cerut să fac o apariție specială într-un serial. Personajul a fost atât de atrăgător încât nu m-am putut abține să nu mă alătur producției. A fost prima dată când am purtat barbă într-o dramă istorică și m-am gândit: „Vreau să joc acest rol”.
„Nu a fost așa de greu să filmez aproape 10 episoade. Farmecul personajului a fost de-a dreptul irezistibil. A fost un proiect distractiv încât m-am gândit chiar: „Aș vrea să facă o serie completă despre acest rege”. Îmi amintesc că am făcut atâtea selfie-uri cu telefonul în timpul filmărilor. Însă ceea ce a fost de-a dreptul dezamăgitor, au fost controversele, apărute de nicăieri, în jurul acestui serial.”
Actorul a vorbit de asemenea despre proiectele sale recente The Worst of Evil , Gangnam B-side, dar și despre viitorul său proiect, Fabricated City.
„Directorul Park Noo Ri mi-a trimis o fotografie care arată clasamentul nostru global și, auzind că am ajuns pe locul 1 la nivel mondial, m-am simțit grozav și umilitor.”
„Singura presiune pe care o simt este că următorul meu proiect trebuie să fie mai bun decât precedentul. Din moment ce lucrez pentru Disney și sunt plătit, simt o anumită responsabilitate de a oferi o muncă de calitate.”
Iar dacă ați dori să urmăriți Regina Woo, însă nu știți dacă merită, mai jos vă las părerea mea personală despre acest serial:

Lasă un comentariu