Kosovarii ne-au făcut cel ami frumos cadou. Am terminat fără să fi făcut egal cu cineva sau să fi fost învinși grupa C din Liga Națiunilor. În meciul ce a avut loc pe data de 15 noiembrie, echipa din Kosovo a decis să abandoneze jocul ce a avut loc pe Arena Națională, în minutul 92.
Mai bine de o oră am așteptat întoarcere kosovarilor pe teren, însă se pare că nimeni nu a mai reușit să-i convingă. Astfel că soarta meciului a fost decis direct de comisie de apel UEFA.
Aceasta a decis, conform articolului 25.01 din regulamentul UEFA Nations League, că: Kosovo a pierdut meciul contra României cu scorul de 3-0. De asemenea, federația din Kosovo a fost amendată cu 6.000 EUR pentru comportamentul necorespunzător al echipei.
Federația Română de Fotbal a fost și ea scancționată cum însăși mărturisește:
Și Federația Română de Fotbal a fost sancționată cu amendă de 50.000 EUR și disputarea următorului meci de pe teren propriu cu porțile închise pentru scandările xenofobe ale suporterilor. UEFA nu specifică în ce competiție va fi aplicată sancțiunea.
De asemenea, FRF a mai fost sancționată cu:
30.000 EUR pentru mesajele politice provocatoare transmise din tribuna
9.000 EUR pentru aruncarea obiectelor spre terenul de joc
4.500 EUR pentru folosirea materialelor pirotehnice
8.000 EUR pentru folosirea laserelor
12.500 EUR pentru perturbarea momentului intonării imnului echipei oaspete
14.000 EUR pentru blocarea coridoarelor publice

Lasă un comentariu