Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) se află în centrul unei noi controverse după ce deputatul AUR Fabian Radu a criticat vehement o lucrare expusă în incinta instituției, pe care o califică drept o ofensă gravă la adresa creștinilor și a culturii românești. Parlamentarul susține că exponatul depășește limitele exprimării artistice și reprezintă o profanare simbolică inacceptabilă într-un muzeu finanțat din bani publici.
Mai jos vă las link către video:
https://www.facebook.com/reel/2196608007747866
Potrivit declarației sale, lucrarea în cauză ar fi o reprezentare vizuală alcătuită din falusuri în formă de cruce, pe un fundal în culorile curcubeului, alături de inscripția „INTRI”, pe care deputatul o interpretează ca o deformare batjocoritoare a acronimului biblic „INRI” – „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
„Este o ofensă și o batjocură totală la adresa creștinilor, nu doar a ortodocșilor, să poți găsi într-o clădire a culturii, în Muzeul Național de Artă Contemporană, o asemenea «pictură». Așa ceva nu poate fi considerat artă, este un derapaj grav și o exprimare a unei psihoze sexuale care nu poate fi privită cu altă conotație”.
A declarat Fabian Radu.
Deputatul AUR a subliniat că poziția muzeului, situat în incinta Parlamentului României și în apropierea Catedralei Mântuirii Neamului, amplifică gravitatea situației, transformând expoziția într-un afront public și simbolic. În opinia sa, asemenea manifestări „pseudo-artistice” nu ar trebui tolerate în niciun spațiu cultural finanțat de stat.
„Voi adresa o întrebare către directorul muzeului pentru a afla cum este posibil ca o instituție de cultură să permită o asemenea blasfemie din bani publici. Vorbim despre un muzeu de stat, finanțat din bani publici, care afișează astfel de erezii drept «opere de artă»”.
A mai adăugat Fabian Radu.
Această poziție aduce în prim-plan o dezbatere mai largă privind limitele libertății de expresie artistică în instituțiile de stat și modul în care lucrările provocatoare sunt percepute de publicul cu sensibilitate religioasă. MNAC, ca principală instituție de artă contemporană din România, s-a confruntat în trecut cu reacții critice pentru lucrările sale controversate, însă situația de față a stârnit un val de reacții politice și culturale fără precedent.
Rămâne de văzut cum va răspunde conducerea muzeului la întrebarea oficială a deputatului și dacă vor fi luate măsuri privind modul de selecție și expunere a lucrărilor care ar putea fi percepute ca ofensatoare.
Sursa foto: captură de ecran

Lasă un comentariu