În 1826, farmacistul englez John Walker a revoluționat fără să vrea modul în care oamenii aprindeau focul. În laboratorul său din Stockton-on-Tees, Walker experimenta cu diverse substanțe chimice – sulfură de stibiu, clorat de potasiu, gumă arabică și amidon – fără a avea intenția de a crea un instrument de aprindere portabil.

Totul s-a schimbat când, dintr-un accident aparent banal, frecarea unui băț acoperit cu această pastă de podea a declanșat o flacără vie, deschizând calea către primele chibrituri moderne.

Primele chibrituri: „Friction Lights”

Imediat ce a realizat potențialul descoperirii sale, Walker a început să producă manual aceste „Friction Lights”, pe care le vindea în farmacia sa locală. Cutii cilindrice de tinichea conțineau 50 de bățele, împreună cu o bucată de hârtie abrazivă, folosită pentru aprinderea rapidă a acestora. Succesul a fost imediat: oamenii au fost fascinați de posibilitatea de a aprinde lumânări sau sobe în câteva secunde, fără metodele tradiționale laborioase, precum cremenele sau iasca.

Primele chibrituri aveau totuși câteva neajunsuri. Reacția chimică era violentă, capetele aprinse se desprindeau uneori, iar mirosul sulfuros al aprinderii era puternic și neplăcut. Cu toate acestea, invenția reprezenta un salt tehnologic uriaș față de metodele clasice de obținere a focului.

Altruismul său și lipsa brevetului

Un aspect remarcabil al lui John Walker a fost refuzul de a-și breveta invenția. Deși prietenii și oameni de știință de renume, precum Michael Faraday, l-au sfătuit să protejeze descoperirea, Walker a considerat că aceasta trebuie să fie disponibilă tuturor. Această decizie altruistă a făcut ca inventatorul să nu obțină beneficii financiare importante, iar invenția sa a fost rapid copiată de antreprenorul londonez Samuel Jones, care a lansat în 1829 propriile chibrituri sub denumirea de „Lucifers”. Marketingul agresiv și distribuția pe scară largă au făcut ca termenul „lucifer” să devină sinonim cu chibritul în epoca victoriană, eclipsând temporar numele adevăratului inventator.

Evoluția chibritului și siguranța utilizatorului

Descoperirea lui a inspirat îmbunătățiri ulterioare. Chimisti precum Charles Sauria au introdus fosforul alb pentru o aprindere mai facilă, însă acesta era extrem de toxic pentru muncitorii din fabrici. Abia mai târziu, inventatorii suedezi au creat chibriturile de siguranță, separând substanțele reactive: fosforul roșu era plasat pe cutie, iar cloratul de potasiu pe băț, prevenind aprinderea accidentală.

Moștenirea lui John Walker

Walker a trăit o viață liniștită în Stockton-on-Tees până la moartea sa în 1859. Inițial uitat, rolul său de pionier a fost recunoscut la sfârșitul secolului XIX, odată cu descoperirea registrelor vechi de vânzări din farmacia sa. Astăzi, orașul său natal îl cinstește cu statui și plăci comemorative, amintind trecătorilor că simplul băț de lemn care se aprinde a avut originile într-o mică farmacie de provincie.

Chibritul rămâne una dintre cele mai ieftine și răspândite unelte din lume, indispensabil de la supraviețuirea în natură până la experimente științifice sau uz casnic. Descoperirea lui John Walker a democratizat accesul la foc și a schimbat viața a miliarde de oameni.