Cel mai așteptat film sud-coreean al momentului, Marele Potop (The Great Flood), se anunța a fi un lungmetraj care să impresioneze, să emoționeze și, poate, să trezească în conștiința spectatorilor grija pentru mediul înconjurător, dar și ideea că omenirea nu este pregătită pentru o calamitate de proporții. Din păcate, rezultatul final este o mare dezamăgire.

Filmul pare să-și propună multe: dezastru natural, SF, inteligență artificială, dileme morale, iubire maternă. Problema este că nu reușește să ducă niciuna dintre aceste idei până la capăt.

Dacă ar fi să ne raportăm la simbolistica biblică, am putea spune că Pământul nu va mai sfârși prin potop. Acesta a existat deja, pe vremea lui Noe, iar drept semn al legământului dintre Dumnezeu și oameni, ne-a fost dăruit curcubeul. Astăzi, acest simbol este folosit în alte contexte, însă filmul nu pare interesat de această dimensiune simbolică profundă. „Marele Potop” vorbește, de fapt, despre cu totul altceva — sau cel puțin așa încearcă.

Despre ce este, de fapt, filmul?

Acțiunea este plasată într-un prezent relativ apropiat, unde regăsim teme deja familiare cinematografiei sud-coreene: mame singure, relații mamă–copil tensionate, părinți care muncesc până la epuizare și nu mai au timp pentru propriii copii. Filmul debutează într-un haos total: o calamitate lovește Coreea de Sud, mama nu verifică știrile, administratorul anunță dezastrul prea târziu, iar autoritățile sunt din nou luate prin surprindere (deci nu doar în România e aceeași poveste).

Panica nu este ciudată — fiecare reacționăm diferit în situații-limită. Ciudate sunt însă inconsecvențele:

• un apel de la securitate care se întrerupe când pică lumina (rețelele mobile nu funcționează așa),
• faptul că un personaj știe exact ce vrea An-na să ia cu ea,
• și că, dintre toți locatarii, doar ea și copilul ei trebuie salvați.

Toate aceste „coincidențe” nu creează mister, ci frustrare.

Problemele majore ale filmului

Regizoral, filmul este extrem de neinspirat. Folosirea povestirii în ramă și a buclei temporale complică inutil lucrurile. Spectatorul care se așteaptă la un film despre supraviețuire în fața unui dezastru natural ajunge să fie prins într-o narațiune care cere o profunzime pe care nici scenariul, nici regia nu o susțin.

Repetarea aproape obsesivă a aceleiași zile fatidice devine obositoare. Amintirile nu adaugă informații relevante, ci par scene de umplutură. Filmul ridică întrebări importante, dar nu oferă răspunsuri:

• cum a fost posibil ca un corp ceresc să nu fie detectat?
• dacă a fost detectat, de ce nu s-a acționat?
• cine sunt cei care vor să elimine rasa umană și să creeze una nouă?
• unde sunt ei acum?

Ni se aruncă fragmente de informație, „pastile” narative, dar puzzle-ul nu poate fi completat. Ceva lipsește — și acel ceva nu este intenționat, ci rezultatul unui scenariu incomplet.

Cu o durată de o oră și 48 de minute, filmul ar fi avut suficient timp să construiască un dezastru credibil. În schimb, asistăm aproape la nesfârșit la același ciclu în care An-na încearcă să-și salveze copilul. Devine atât de obositor încât, la un moment dat, nu mai știi dacă ești în prezent, într-o amintire sau într-o nouă reluare a aceleiași zile.

Ce a vrut, de fapt, autorul să spună?

Dacă încercăm o lectură mai profundă, filmul nu este despre dispariția rasei umane sau crearea uneia noi, ci despre iubirea maternă și limitele sacrificiului. Despre cum suntem adesea prea absorbiți de propriile griji și uităm să-i ajutăm pe cei din jur.

Problema este că „Marele Potop” nu reușește să contureze clar aceste teme. Ele sunt mai degrabă ascunse sub promisiunea unei acțiuni care nu se materializează niciodată cu adevărat.

Verdict final

Săriți peste.
Nu merită timpul pierdut încercând să descifrați „ce a vrut să spună autorul”. Nu este un film profund mascat într-un blockbuster, ci un film confuz care se preface că este mai mult decât este.

Actorii au o prestație decentă, Park Hae-soo m-a surprins prin a sa interpretare, dar și prin faptul că are un rol…hai să zicem scurt…

Kim Da-mi joacă bine, e credibilă, însă scenariul din punctul meu de vedere nu-i dă dreptul de a se „juca” cu personajul după bunul plac. Sensibilitatea, indecizia, lipsa de a se opune…par a fi clișeele preferate ale scenariștilor sud-coreeni, atunci când au drept personaj principal o femeie.

Distribuție

• Kim Da-mi – Gu An-na
• Park Hae-soo – Son Hee-jo
• Kwon Eun-seong – Ja-in
• Kang Bin – Mi-jung
• Jeon Yu-na – Lee Ji-soo
• Eun Su – femeia însărcinată
• Jeon Hye-jin – Lim Hyeon-mo
• Park Byung-eun – Lee Hwi-so
• Lee Hak-joo – Shin Ga-won

Sinopsis

O cercetătoare în domeniul inteligenței artificiale trebuie să decidă dacă îl va preda pe Ja-in, băiatul ei, oamenilor de știință pentru a studia modul în care s-a dezvoltat componenta afectivă. Totul se petrece într-un mediu extrem de ostil, în mijlocul unui dezastru natural de proporții. Va alege An-na știința sau își va salva copilul?

Filmul este disponibil pe Netflix.