Colindatul cu „Steaua” este o tradiție creștină veche, răspândită în toate comunitățile creștine, care amintește de steaua ce a vestit nașterea lui Iisus și i-a călăuzit pe cei trei magi. În Bucureștiul anului 1842, micii colindători își anunțau sosirea cu versuri specifice:

„Cine primește/ Steaua frumoasă și luminoasă /cu colțuri multe și mărunte /dăruite de Christos / Ca un soare luminos ?”

Acești copii erau primiți cu bucurie de gazde, colindând la poartă, la fereastră sau în interiorul casei, în fața icoanei, interpretând așa-numitele „cântece de stea”, printre care cele mai cunoscute erau Steaua sus răsare, Trei crai de la Răsărit sau O ce veste minunată.

Originea și semnificația cântecelor de stea

Cântecele de stea sunt colinde creștine concepute de Biserică pentru a înlocui vechile colinde de origine precreștină și datinile populare de Crăciun. Inițial scrise de autoritățile ecleziastice, aceste colinde aveau scopul de a răspândi învățătura despre Nașterea Domnului. Versurile lor rememorează drumul lui Iosif și Maria de la Ierusalim la Betleem, nașterea pruncului în iesle și închinarea magilor, care se ghidau după steaua vestitoare a Mesiei.

Costume și tradiții ale colindătorilor

Copiii care colindau cu „Steaua” purtau costume inspirate din portul oriental, imitând pe cei trei magi – Gaspar, Melchior și Balthasar. Această tradiție poate fi observată într-o gravură realizată după desenul pictorului francez Charles Doussault (1814–1880), care a călătorit prin Muntenia și Moldova în perioada 1842–1845, ilustrând micii colindători bucureșteni.

Colindatul cu „Steaua” începea în ziua de Crăciun (25 decembrie) și continua până în seara zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). „Steaua” era confecționată din scândurele de brad dispuse circular în jurul unui disc montat pe un suport de lemn. Discul era înconjurat de „colțuri multe și mărunte”, reprezentând razele stelei, și decorat cu hârtie pictată sau desenată cu scene din Nașterea lui Iisus. În centrul stelei se regăseau Ieslea, Maica Domnului, Sfântul Iosif, pruncul Iisus, magii și păstorii, iar pe colțuri erau reprezentate capete de îngeri și scena ispitirii lui Adam și Eva.

Istoria tipăririi colindelor de stea

Colindele creștine s-au transmis mult timp pe cale orală sau manuscris. Prima colindă tipărită a fost Steaua sus răsare, apărută în 1747 în cartea de cântări bisericești Catavasier, la Episcopia Râmnicului.

La începutul secolului XIX, învățătorul bănățean Ioan Tincovici a publicat opt cântece de stea în volumul Cântări dumnezeești la praznicele Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Buda, 1815). Tot atunci, Anton Pann (cca. 1798–1854) a cules și a notat muzical colindele creștine din Țara Românească, publicând Versuri sau cântece de stea. Ce se cântă la Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în 1830 la București, culegere care a cunoscut mai multe ediții până în 1852.

Transformarea tradiției în mediul urban

Cu timpul, cântecele de stea au fost propagate prin Biserică și Școală, substituind colindele populare, mai ales în mediul urban. Ele au început să fie cântate de sine-stătător din Ajunul Crăciunului, fără a mai fi însoțite de „Stea”, păstrându-și totuși semnificația religioasă și frumusețea versurilor.

Astfel, tradiția colindatului cu „Steaua” rămâne un simbol viu al sărbătorii Nașterii Domnului, îmbinând credința, arta și spiritul comunitar al vremurilor trecute cu cel al prezentului.

Sursa foto: Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu