Într-o seară obișnuită din octombrie 2025, un cetățean sud-coreean, scăpat din captivitatea unei rețele de trafic de persoane din Cambodgia, a ajuns în grabă la Ambasada Coreei din Phnom Penh. Ușa era închisă. Programul se terminase.

Nu exista un serviciu consular permanent. Episodul, aparent banal în logica birocratică a orelor de lucru, a devenit rapid un simbol al unei crize mai profunde: incapacitatea instituțională a diplomației sud-coreene de a ține pasul cu propria sa ambiție globală.

Cambodgia 2025: un semnal de alarmă

Între ianuarie și începutul lunii noiembrie 2025, poliția cambodgiană a înregistrat 513 cazuri suspecte de cetățeni sud-coreeni dispăruți, majoritatea legați de rețele de fraudă online și trafic de persoane.

Ambasada Coreei, cu un personal restrâns – un atașat de poliție și doi funcționari responsabili de crize consulare – a fost copleșită. Abia după apariția informațiilor despre decese în captivitate, Seulul a trimis în regim de urgență 40 de funcționari consulari temporari.

Pentru mulți observatori, reacția tardivă nu a fost o surpriză. Cambodgia a devenit doar locul în care o problemă structurală, ignorată ani la rând, a ieșit violent la suprafață.

Un minister mic pentru o țară mare

În ultimele trei decenii, Coreea de Sud s-a transformat dintr-o economie emergentă într-un actor global: comerțul exterior a crescut de peste șase ori, numărul turiștilor sud-coreeni în străinătate de peste douăzeci de ori, iar rețeaua de acorduri de liber schimb s-a extins la 59 de țări. Ministerul Afacerilor Externe (MOFA) nu a ținut însă pasul.

În 1994, MOFA avea aproximativ 2.092 de angajați; în 2024, doar 2.896. Creșterea de 30% pare modestă într-o lume în care diplomația a devenit mai densă, mai tehnică și mai permanent expusă crizelor. Prin comparație, țări cu populații similare, precum Italia, dispun de peste 7.000 de diplomați de carieră. Mai mult de jumătate dintre cele 193 de misiuni externe ale Coreei funcționează cu cinci sau mai puțini angajați.

Eroziunea din interior

Problema nu este doar numerică. Ministerul pierde tocmai oamenii de care are cea mai mare nevoie: diplomații de la mijlocul carierei. Demisiile voluntare s-au dublat între 2020 și 2023, iar examenul de admitere în corpul diplomatic nu mai atrage masele de altădată. Orele lungi, volumul de muncă și salariile relativ rigide au transformat diplomația într-o vocație din ce în ce mai greu de susținut.

Modelul generalist, odinioară un atu, a devenit o povară. Un singur diplomat ajunge să gestioneze simultan dosare de securitate, economie, afaceri consulare și relații culturale. Tentativele de a atrage experți externi sau specialiști regionali au fost incoerente și, în cele din urmă, abandonate.

Externalizarea care a slăbit statul

Crearea Agenției Coreene de peste Mări, în 2023, a fost prezentată drept o modernizare. În realitate, a dus la înjumătățirea diviziei centrale responsabile de protecția cetățenilor în străinătate. Agenția s-a concentrat pe programe pentru diaspora, nu pe urgențe. Când numărul cazurilor consulare aproape s-a dublat într-un deceniu, misiunile externe au rămas fără sprijin real de la centru.

Cambodgia a arătat limitele acestui experiment administrativ: fără coordonare, fără personal suficient și fără capacitatea de a reacționa rapid.

Diplomație de vârf, instituție de bază

Paradoxul este evident. Coreea de Sud vorbește despre submarine nucleare, strategii indo-pacifice și summituri globale, dar se împiedică de elementele de bază ale protecției cetățenilor săi. Diplomația de spectacol coexistă cu o infrastructură umană subdimensionată.

Guvernul a anunțat recent creșteri bugetare pentru divizia consulară și noi structuri, inclusiv o divizie de diplomație a inteligenței artificiale. Sunt pași necesari, dar timizi. Proiecțiile bugetare sugerează ajustări marginale, nu o reformă profundă.

Criza care începe acasă

Președintele Coreei de Sud a vorbit despre nevoia de a „reorganiza sistematic” afacerile externe ale Coreei, recunoscând fragmentarea instituțională. Dacă această reformă va avea loc, ea nu va începe la frontiere sau în negocieri strategice, ci în interiorul ministerului: prin mai mulți diplomați, mai multă expertiză și o recunoaștere onestă a limitelor actuale.

Criza din Cambodgia nu a fost un accident izolat. A fost o oglindă. Iar imaginea reflectată nu a fost cea a unei puteri globale sigure pe sine, ci a unei instituții care încearcă să alerge cu o greutate administrativă legată de glezne.

: