Există momente în care o aniversare locală depășește granițele unui simplu eveniment comemorativ și devine un act de memorie, identitate și legătură între lumi.

Aniversarea celor 90 de ani ai Școlii „P.H. Zangopol” din Buzău a fost unul dintre aceste momente, readucând în atenție nu doar istoria unui loc al învățăturii, ci și oamenii care, prin cultură, au știut să ducă numele Buzăului mai departe.

Evenimentul de la „P.H. Zangopol” a debutat cu două slujbe oficiate de pomenire, de Preacucernicii Părinți Vișteanu și Oprea.

Dacă prima a fost de mulțumire, a doua a adus un omagiu celor care au pus piatra de temelie a acestei școli și au format generații de oameni de valoare.

În curtea școlii s-au reunit foști profesori, elevi, invitați speciali și reprezentanți ai comunității, care au rememorat cu emoție momentele de altădată.

S-au spus povești, s-au schimbat priviri pline de recunoștință, iar pentru o clipă timpul a părut să se oprească, ca într-o fotografie veche, în care trecutul și prezentul zâmbesc împreună.

Rădăcinile unei familii: din Munții Pindului la Buzău

Povestea familiei Panait începe departe, în Munții Pindului din Grecia, acolo unde un cioban pe nume Macarios Panaiotis a pornit cu turma sa într-o călătorie care avea să-l aducă pe meleagurile românești.

La Buzău, numele grecesc Panaiotis a fost românizat — o schimbare aparent minoră, dar care a dat naștere unei familii ce avea să marcheze istoria culturală a locului.

De-a lungul generațiilor, numele Panait a fost sinonim cu presă, cultură și spirit civic.
Nicolae Panait, redactor al ziarului „Acțiunea Buzăului”, a fost una dintre vocile care au dat conștiință culturală orașului în perioada interbelică.

Astăzi, această moștenire este continuată de mine, Elena Panait, prin scris, prin idei și printr-o viziune care aduce Buzăul în dialog cu lumea.

Diplomația prin cultură – moștenirea continuă

Pentru mine, diplomația culturală este felul cel mai firesc de a vorbi lumii despre locul meu.

Prin cărțile mele am dus numele Buzăului până în Pakistan, Japonia, Coreea de Sud, Egipt, Iran și India, acolo unde am găsit oameni deschiși, prieteni adevărați și diplomați care au înțeles că o poveste bine spusă poate uni mai mult decât o semnătură pe un tratat.

Scrisul devine astfel un act de diplomație, iar cultura – o ambasadă fără ziduri.

E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal: când diplomația devine prietenie

Unul dintre cele mai emoționante momente ale evenimentului a fost mesajul transmis de Excelența Sa, Dl. Dr. Zafar Iqbal, ambasadorul Pakistanului în Kuweit, diplomat, om de cultură și prieten sincer al României.

Deși se afla la mii de kilometri distanță, domnul ambasador a ales să fie prezent, adresându-se în română și engleză, cu un mesaj care a atins inimile celor prezenți.
Gestul său nu a fost o formalitate diplomatică, ci o declarație de prietenie și respect.

Între noi s-a născut o colaborare frumoasă, transformată într-o carte cu ecou internațional – „Domnul Green și motanul ambasadorului” – volum la care Excelența Sa a scris prefața, a devenit personaj cu normă întreagă și care îl are chiar pe copertă.

Mesajul integral al Excelenței Sale Dr. Zafar Iqbal:

Este o mare bucurie pentru mine să fiu alături de dumneavoastră chiar și de la distanță la aniversarea de 90 de ani a Școlii „P.H. Zangopol” din Buzău — un oraș pe care l-am vizitat de mai multe ori și pe care-l port în suflet cu drag. Aici, la Buzău, am cunoscut-o pentru prima dată pe Elena Panait.

Din acea întâlnire s-a născut o prietenie frumoasă și o idee care mai târziu a devenit cartea Domnul Green și Motanul Ambasadorului. Am avut onoarea să scriu prefața acestei cărți și, da — eu și motanul meu suntem chiar pe copertă.

Dar ceea ce face povestea cu adevărat specială nu este nici motanul, nici ambasadorul… ci ceea ce se află dincolo de ei. Cartea unește două culturi — cea pakistaneză și cea românească — și arată cum curiozitatea, umorul și prietenia pot construi punți mai puternice decât orice graniță. Între mister și zâmbet, descoperim că prietenia poate fi cea mai frumoasă aventură. Vă invit să descoperiți paginile acestei povești și mesajul ei — un mesaj care s-a născut chiar aici, la Buzău. Felicitări profesorilor, elevilor și întregii comunități pentru că păstrează viu spiritul învățării și al imaginației. La mulți ani!

Cultura – o ambasadă fără granițe

Într-o lume în care granițele par tot mai ascuțite, gesturi precum cel al ambasadorului Zafar Iqbal ne amintesc că adevărata diplomație se face cu inimă, nu cu protocoale.
Cultura rămâne cea mai puternică formă de dialog – una care nu are nevoie de interpreți, pentru că vorbește direct sufletului.

Pentru unii, o aniversare școlară e doar o amintire.
Pentru alții, e o lecție despre cum tradiția, educația și prietenia pot vorbi aceeași limbă: limba demnității și a culturii.

Iar pentru mine, această zi înseamnă mai mult decât un moment festiv.
Înseamnă o promisiune dusă până la capăt, un prieten adevărat și o dovadă că Buzăul poate ajunge oriunde — chiar și în Pakistan.

Și acum, pentru a întoarce cumva ceea ce-am primit, deși cuvintele îmi sunt puține….sper să se audă până la Kuweit: Paindaabad Pakistan!