Istorie în justiția sud-coreeană: Kim Keon Hee, soția fostului președinte Yoon Suk Yeol, a apărut în fața Tribunalului Districtual Central din Seul, devenind prima fostă primă doamnă a țării judecată pentru acuzații penale, potrivit The Korea Times.
Îmbrăcată într-un costum bleumarin și purtând o mască de protecție, Kim a sosit la tribunal într-un vehicul de transport pentru deținuți, după ce luna trecută a fost plasată oficial în detenție. Apariția sa a stârnit un val de reacții în mass-media și în opinia publică, fiind pentru prima dată când instanța a permis difuzarea de imagini foto și video cu un astfel de moment.
Acuzații grave: de la bursă la campania prezidențială
Procurorii o acuză pe Kim Keon Hee că a fost implicată în manipularea acțiunilor companiei Deutsche Motors între 2009 și 2012, împreună cu directori și finanțatori ai firmei. Se presupune că schema ar fi generat câștiguri ilicite de aproximativ 810 milioane de woni (echivalentul a circa 580.000 de dolari).
În plus, în timpul campaniei prezidențiale din 2022, ea și soțul său ar fi beneficiat de servicii de sondare a opiniei publice în valoare de aproximativ 270 de milioane de woni, primite gratuit de la un broker politic. Procurorii consideră acest avantaj drept o formă de finanțare ilegală a campaniei electorale.
Mită sub formă de bunuri de lux
Un alt capăt de acuzare vizează acceptarea de cadouri de lux, printre care un colier cu diamante și genți de designer, evaluate la circa 80 de milioane de woni. Acestea ar fi fost oferite de foști oficiali ai Bisericii Unificării în schimbul unor favoruri politice.
În total, veniturile ilegale estimate de procuratură ajung la aproximativ 1,03 miliarde de woni. Totodată, autoritățile au solicitat înghețarea activelor lui Kim pentru a preveni ascunderea sau transferul acestora.
Un proces cu impact politic major
Importanța acestui caz este amplificată și de faptul că fostul președinte Yoon Suk Yeol însuși se află sub acuzații grave, fiind judecat pentru presupusul său rol într-o tentativă de impunere a legii marțiale, încadrat la insurecție.
Audierea de debut a procesului lui Kim s-a concentrat pe aspectele procedurale și pe prezentarea oficială a acuzațiilor, urmând ca în săptămânile următoare să fie prezentate mărturii și probe care ar putea decide unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de corupție din istoria recentă a Coreei de Sud.

Lasă un comentariu