Actorul chinez Yu Menglong, cunoscut pentru rolurile sale. dar și pentru prezența sa carismatică pe ecrane, a murit pe 11 septembrie 2025, în urma unei căderi de la etajul 6 după unii (5 după alții) unei clădiri din Beijing. Vestea a șocat comunitatea artistică și miile de fani care îi urmăreau activitatea.
Circumstanțele tragediei
Potrivit presei locale, Yu Menglong se afla la o cină în compania câtorva prieteni în seara zilei de 10 septembrie. După ce petrecerea s-a încheiat, în jurul orei 2:00 dimineața, actorul s-ar fi retras în camera sa. Câteva ore mai târziu, trupul său a fost găsit fără suflare la parterul clădirii, iar autoritățile au fost alertate imediat.
Poliția a confirmat că nu există suspiciuni privind o infracțiune, dosarul penal fiind exclus. Cauza exactă a morții rămâne, însă, în curs de investigare.
Reacții și confirmări oficiale
Agenția care îl reprezenta pe Yu Menglong a emis un comunicat în care a confirmat tragedia și a transmis condoleanțe familiei și fanilor:
„Sperăm ca toată lumea să îi ofere liniște și respect în acest moment dificil.”
Deși inițial au circulat numeroase zvonuri și detalii contradictorii, confirmarea oficială a venit să clarifice situația, chiar dacă multe întrebări rămân încă fără răspuns.
Impactul asupra fanilor și industriei
Yu Menglong, în vârstă de 37 de ani, era o figură binecunoscută în industria de divertisment din China. Cu milioane de urmăritori pe rețelele sociale și roluri care i-au adus popularitate pe plan internațional, dispariția sa lasă un gol uriaș în inimile fanilor.
Rețelele sociale au fost inundate de mesaje de tristețe și aduceri aminte, iar hashtagurile legate de numele său au urcat rapid în trending. Mulți internauți au amintit de dedicarea lui pentru artă și de interacțiunile calde pe care le avea cu comunitatea online.
Un destin frânt mult prea devreme
Moartea lui Yu Menglong marchează o nouă tragedie în lumea filmului asiatic și ridică, din nou, întrebări despre presiunea uriașă pe care o resimt actorii și artiștii din industria de divertisment.
Fanii și colegii de breaslă îi aduc acum un ultim omagiu, iar amintirea sa va rămâne vie prin rolurile și proiectele care l-au consacrat.

Lasă un comentariu