Pentru mulți descendenți ai eroilor care au luptat pentru independența Coreei, mândria și povara merg mână în mână.

În 1992, Han Kang – studentă în ultimul an la specializarea literatură coreeană – câștiga Premiul de Literatură Yoon Dong-ju pentru o poezie scrisă în timpul facultății. Distincția poartă numele poetului emblematic care, în perioada dominației coloniale japoneze (1910-1945), a inspirat prin versurile sale identitatea națională coreeană.

Trei decenii mai târziu, Han a devenit primul autor coreean distins cu Premiul Nobel pentru Literatură – o veste cu rezonanță specială pentru familia lui Yoon Dong-ju: nepotul său, Yoon In-suk, și Song Si-yeon, descendentă atât a poetului, cât și a vărului acestuia, activistul pentru independență Song Mong-gyu.

„Când am aflat vestea, am simțit o profundă admirație. Dacă unchiul meu ar fi trăit, sunt sigură că ar fi fost foarte mândru”.

A declarat Song Si-yeon pentru The Korea Times.

Moștenirea unei lupte care a schimbat Coreea

Aproape 35 de ani de ocupație japoneză au adus opresiuni, dar și o puternică mișcare de rezistență. Sacrificiile celor implicați continuă să modeleze Coreea de astăzi.

Potrivit Ministerului Patrioților și Afacerilor Veteranilor, în prezent există 18.258 de persoane recunoscute oficial ca patrioți ai independenței, iar descendenții lor numără 91.691 de persoane.

Yoon Dong-ju și Song Mong-gyu au opus rezistență prin literatură. Încă din copilărie, poveștile lor au fost pentru urmași o sursă de mândrie, dar și de presiune.

„La început eram mândru, fără să înțeleg pe deplin. Să văd poeziile în manuale și profesorii menționând legătura dintre noi mă făcea să mă simt onorat. Dar, în timp, am început să simt că oamenii mă privesc prin prisma lui, iar asta a fost greu de dus”.

Mărturisește Yoon In-suk, în vârstă de 69 de ani.

În timp ce poeziile lui Yoon Dong-ju sunt cunoscute pe scară largă, scrierile lui Song Mong-gyu au fost pierdute. După eliberare, familia sa a rămas în Coreea de Nord și i-a păstrat opera, dar în anii ’60, de teama represiunii, a ars totul.

„Am auzit că, pe atunci, se făceau percheziții aproape zilnic. Unchiul meu nu a scris nimic direct periculos, dar chiar și un singur rând interpretat ca fiind critic la adresa regimului putea aduce necazuri. De aceea, familia mea a ars totul.”

Povestește Song Si-yeon, care a fugit din Coreea de Nord în 2007.

Yoon subliniază că nu doar artiștii merită recunoaștere, ci și cei care le-au protejat opera.

„Unchiul meu a copiat poeziile de mână, în trei exemplare. Unul l-a dat prietenului său, Jeong Byeong-wook, care le-a păstrat cu grijă. Fără oameni ca el, unchiul meu ar fi putut fi uitat.”

Povestea lor a devenit cunoscută publicului după apariția filmului Dongju: Portretul unui poet (2016), însă nu toți descendenții luptătorilor pentru independență se bucură de recunoașterea publică.

Mândrie amestecată cu amărăciune

Shin Guk-mi, nepoata patrioților Shin Pal-gyun și Lim Soo-myung, trăiește astăzi din ajutor social de bază, deși strămoșii săi au fost decorați postum cu Ordinul de Merit al Fundației Naționale.

„Desigur că suntem mândri de strămoșii noștri. Dar statul a făcut mult prea puțin pentru a-i onora cu adevărat pe urmașii lor”.

Spune fiul său, Kwon Hyug-ho (59 de ani).

Shin Pal-gyun, născut în 1882, provenea dintr-o familie de elită. După anexarea Coreei, a fugit în Manciuria, unde și-a folosit averea pentru a susține lupta armată. Soția sa, Lim Soo-myung, a contribuit prin strângere de fonduri și contrabandă de documente. Amândoi și-au găsit sfârșitul, în mod tragic în 1924, lăsând familia ruinată.

Shin Guk-mi mărturisește cu tristețe că nu și-a putut termina gimnaziul în timpul Războiului din Coreea:

„Viața era grea. Familia noastră a avut odată avere, dar pentru că străbunicul meu a ales să lupte pentru independență, am ajuns sărăci.”

O moștenire pentru generația tânără

Astăzi, torța este dusă de tineri precum Kim Ji-won (35 de ani), strănepoata lui Kim Sang-ok, eroul care, în 1923, a bombardat secția de poliție Jongno – simbol al opresiunii coloniale – înainte de a muri într-o confruntare cu sute de ofițeri japonezi.

„Responsabilitatea de a duce mai departe voința luptătorilor pentru independență revine acum generației mele. Avem nevoie de modalități mai accesibile și mai atractive pentru a le spune poveștile”.

Spune Kim.

Ea apreciază folosirea inteligenței artificiale pentru a recrea chipurile luptătorilor în viața de zi cu zi, precum și influența filmelor populare inspirate din aceste povești, precum Epoca umbrelor (2016) și Asasinatul (2015).

„Oamenii își amintesc adesea de un singur lider. Dar nicio mișcare nu ar fi fost posibilă fără sacrificiile familiilor și camarazilor. Am înțeles asta mai bine în ultima vreme.”

Aceste istorii arată că lupta pentru independență nu s-a încheiat odată cu eliberarea Coreei. Povara și mândria trecutului se transmit din generație în generație, iar modul în care societatea alege să-și onoreze eroii rămâne o măsură a respectului față de propria istorie.