Coreea de Sud se confruntă cu o criză tăcută: tot mai mulți tineri aleg izolarea socială, pe fondul presiunii academice, al eșecurilor profesionale și al stigmatului social.

Un deceniu poate schimba fața unei societăți. Între 2015 și 2024, Coreea de Sud a trecut prin trei tranziții prezidențiale, iar fanii cinematografiei au fost martorii declinului unei francize iconice, „Războiul Stelelor”.

Însă, pentru unii tineri, timpul pare să fi stat pe loc. Este și cazul lui Ahn, o femeie în vârstă de 33 de ani, care a declarat pentru The Korea Times că nu a ieșit aproape deloc din casă timp de aproape zece ani.

„Am putut merge doar în locuri apropiate de casă, dar nu am fost niciodată în stare să călătoresc mai departe. Abia dacă am vorbit cu altcineva în afară de mama mea”.

A spus Ahn.

Ea face parte dintr-un segment îngrijorător al populației sud-coreene: aproximativ 540.000 de tineri retrași social și economic, care trăiesc în izolare, fără contact semnificativ cu societatea. Fenomenul, cunoscut în Japonia sub numele de „hikikomori”, s-a extins vizibil și în Coreea de Sud, devenind o problemă națională.

Un fenomen în creștere: 5% dintre tinerii coreeni se retrag din societate

Un raport publicat de Institutul Coreean pentru Sănătate și Afaceri Sociale arată că, începând cu 2021, 5% dintre coreenii cu vârste între 19 și 34 de ani se află în izolare socială.

Mai mult de 45% dintre aceștia nu pot identifica un motiv clar al retragerii, indicând o combinație complexă de factori psihologici, economici și culturali. Alte motive frecvente includ dificultăți în găsirea unui loc de muncă – o realitate dureroasă într-o societate extrem de competitivă.

Statisticile oficiale confirmă amploarea problemei: rata de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani a scăzut la 46,2% în mai 2024, marcând a XIII-a lună consecutivă de declin. În același timp, 421.000 de tineri au declarat că „iau o pauză”, fără a lucra sau a urma studii – cu 20.000 mai mulți decât anul precedent.

Povești personale: izolare, depresie și pierderea încrederii

Ahn, absolventă a unei facultăți de chimie, a visat să urmeze o carieră în farmacie, dorindu-și o viață mai stabilă decât cea a părinților ei, ambii muncitori fără studii superioare. A început să studieze pentru Testul de Eligibilitate pentru Educația Farmaceutică, dar taxele exorbitante – peste 10 milioane de woni (7.250 de dolari) pentru cursurile necesare – i-au adus nu doar dificultăți financiare, ci și un sentiment profund de vinovăție.

„Mă simțeam atât de vinovată că le ceream bani părinților, încât nu mă puteam concentra deloc pe studiu”.

A declarat persoana în cauză.

În 2015, a fost diagnosticată cu depresie severă. Antidepresivele i-au provocat o somnolență constantă, accentuându-i izolarea. A ajuns să doarmă în timpul zilei și să fie activă doar noaptea, în timp ce interacțiunea cu familia era limitată la tăceri și mese lăsate în fața ușii camerei.

„Îi vedeam pe ceilalți devenind farmaciști, iar eu eram blocată. Am început să cred că nu sunt suficient de inteligentă. Eu eram cea mai mare sursă a propriei mele depresii.”

Programe de sprijin: o rază de speranță printre umbre

În fața acestei realități, au apărut inițiative de sprijin pentru tinerii retrași social. Un exemplu este centrul Dudug (pronunțat „du-deo-ji”), denumit simbolic după cuvântul coreean pentru „cârtiță”, sugerând o ieșire din tunelul întunecat al izolării.

Înființat în 2022 cu sprijinul Guvernului Metropolitan Seul, Dudug s-a extins în aprilie 2024, deschizând un nou centru pe insula Jeju.

Kwon (37 de ani) fost programator, este un alt exemplu al impactului devastator al izolării. După ce a lucrat timp de cinci ani în Ulsan, s-a mutat la Seul pentru noi oportunități. Însă dificultățile în relațiile de muncă și presiunea profesională i-au amplificat anxietatea și depresia, determinându-l să se retragă complet din societate.

„După ce am renunțat la al doilea job, simțeam că am eșuat complet. Nu mai eram capabil nici măcar să mă gândesc să aplic pentru altceva”.

Timp de aproape trei ani, interacțiunea lui cu lumea s-a limitat la vizite rare la magazinul din colțul străzii.

„Industria IT penalizează dur lipsa de activitate. După un timp, m-am gândit: «Trebuie să fac ceva, dar nu știu ce.»”

În vara lui 2024, Kwon a început un program la Dudug. Acum lucrează acolo trei zile pe săptămână și a aplicat pentru un post de suport administrativ.

„Dacă reușesc să mă adaptez, vreau să mă întorc în IT – domeniul în care lucram înainte.”

Cauze structurale: presiunea succesului și stigmatul eșecului

Potrivit fondatoarei Dudug, Lee Eun-ae, presiunea uriașă pusă de societatea coreeană pe succesul academic și profesional este unul dintre principalii factori ai retragerii sociale.

„În Coreea, suntem formați după o definiție a succesului. Dacă un tânăr nu intră la o universitate de top sau nu obține un loc de muncă „bun”, începe să se considere un ratat”.

A declarat Lee pentru The Korea Times.

Ea avertizează că retragerea se transformă adesea într-o afecțiune clinică: depresie severă sau tulburare de anxietate socială.

„În primele luni, mulți spun că doar întâmpină dificultăți în a-și găsi un loc de muncă. Dar, pe termen lung, suferința psihologică devine evidentă.”

Soluții reale: mai mult decât centre de sprijin

Lee subliniază că centrele de sprijin, deși valoroase, nu sunt suficiente. La nivelul Seulului, unde se estimează că există aproximativ 130.000 de tineri retrași, un singur centru poate ajuta între 500 și 1.000 de persoane.

„Avem nevoie de o abordare comunitară, de activități culturale, sociale și educaționale care să ofere oportunități reale de conectare – fără presiune, fără etichete.”

Pentru Coreea de Sud, criza tinerilor retrași nu mai este un fenomen izolat, ci un simptom sistemic al unei societăți care cere performanță absolută, dar oferă puțin spațiu pentru greșeală, vulnerabilitate sau alternative.