În această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintre Sfinți Părintele nostru Andrei din Ierusalim, arhiepiscopul Cretei.

Sfântul Părinte Andrei s-a născut la Damasc în jurul anului 660. Cel care avea să fie numit „cel mai armonios dintre melozi” s-a aflat fără grai în primii șapte ani ai vieții sale. Scăpat de această infirmitate prin Sfânta Împărtășanie, arată începând de atunci un talent de excepție, în special în arta vorbirii înțelepte și a studiului Sfintei Scripturi.

Părinții săi îl încredințară ca slujitor bisericii Învierii la Ierusalim (după unii ar fi devenit călugăr la Saint Sabas, unde a și studiat), iar cel care se afla în tronul patriarhal, Teodor (674-686), făcu din Andrei fiul său spiritual. Intuise în el asemenea calități încât voia să îl pregătească drept succesor al său și îl numi, în ciuda vârstei sale fragede, notar al Patriarhiei, dându-i responsabilitatea tuturor problemelor bisericești. În această calitate, la puțin timp de la cel de-al Șaselea Sfânt Sinod Ecumenic (prin 685), Andrei fu trimis la Constantinopol, cu doi sfinți bătrâni, pentru a prezenta împăratului și Patriarhului mărturia de credință a Bisericii sale, manifestându-și adeziunea la condamnarea ereziei monotelite (Biserica din Ierusalim, ocupată în vremea aceea de către arabi, nu a putut să trimită decât un singur reprezentant la Sinod).

Ceilalți doi reprezentanți s-au întors în Palestina, dar Sfântul Andrei rămase în capitală, găsind acolo condiții mai prielnice rugăciunii, studiului și activităților apostolice pentru care Dumnezeu îl pregătise. Ducea pentru o vreme o viață retrasă, dar adevărul nu putea să rămână multă vreme ascuns sub obrocul, astfel purtarea sa plină de sfințenie și forța cuvintelor sale folosită întru mântuirea sufletelor ajunse repede la urechile împăratului și ale Patriarhului, și fu numit Diacon al Marii Biserici. I se încredință postul de responsabil al orfelinatului Sfântul Paul și al ospiciului pentru săraci ce se afla în cartierul Eugenios. Timp de aproape 20 de ani, dovedi multă perseverență la conducerea acestor instituții de binefacere, pe care le dezvoltă și le transformă în ostrov al mântuirii, prin îndemnarea oamenilor la pocăință și la practicarea virtutii. Reuși atât de bine în această sarcină, încât în 711 fu consacrat Arhiepiscop al Cretei. Dar înainte de a se putea instala în scaunul său, cum se găsea încă în capitală, Philippikos uzurpă tronul, îl destituie pe Patriarhul Cyrus și îl puse în locul acestuia pe Ioan al Șaselea, dându-i drept misiune să anuleze hotărârile celui de-al Șaselea Sinod și să reînvieze erezia monotelită. Sub presiunea autorităților, Sfântul Andrei trebui să încuviințeze toate acestea; dar imediat ce Philippikos fu îndepărtat de la putere (713), el se retractă și mărturisi fără ocolisuri adevărata credință despre cele două voințe ale lui Hristos.

Încă din ziua instalării sale în Catedrala din Gortina, Sfântul Păstor își încuraja Preoții să se apropie cu demnitate de Dumnezeu și să devină primitori ai harului său, pentru a fi capabili să transmită credincioșilor această lumină. Pronunță un mare număr de predici în cinstea sărbătorilor Domnului, ale Maicii Domnului sau ale Sfinților, care constituie una din cele mai prețioase moșteniri ale literaturii patristice; pentru a încorona cu demnitate festivitățile Bisericii sale, el compuse, cu o artă de neasemuit, nenumărate imnuri rămase în cărțile noastre liturgice.

În afara acestor îndeletniciri de predicator și melodist, Sfântul Andrei renovă biserici și mănăstiri, fondă o biserică, închinată Maicii Domnului din Vlaherne, în amintirea acestei renumite biserici din Constantinopol. Organiză de asemenea un ospiciu pentru bolnavi, bătrâni și nevoiași, pe care îl întreținea nu numai financiar, ci îl și vizita adesea, îngrijind pe infirmi cu mâinile lui și procurând tuturor minunata mângâiere prin cuvintele sale.

Cu ocazia unuia din desele atacuri arabe împotriva insulei Creta, Sfântul Ierarh, refugiat în fortăreață împreună cu poporul său, reuși să îi îndepărteze pe agresori prin singura puterea rugăciunii sale și mulți dintre ei pieriră în dezordinea creată. Cu alte ocazii, el scapă insula de secetă, prin suvoiul lacrimilor sale și alungă o epidemie, transformându-se în medic al tuturor prin rugăciune și priveghere.

Deși devenise totul pentru toți, asemeni lui Hristos, el trebui să își părăsească eparhia pentru a se duce la Constantinopol. Acolo puse bazele poporului prieten al lui Hristos prin învățătura sa ortodoxă despre închinarea la Sfintele Icoane, amenințată în acele timpuri de către împăratul Leon al Treilea. Primind semn de la Dumnezeu despre apropierea sfârșitului său, îi reuni pe cei apropiați lui și îi anunță că Episcopatul său nu îl va revedea în viață. La puțin timp după aceea, se îmbarcă spre Creta și, făcând escală în insula Mitilene, (după alții, ar fi fost trimis în exil la Mitilene de către împăratul Leon III, din cauza că apără Sfintele Icoane), își găsi odihna la 4 iulie 740.

Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Marta, maica Sfântului Simeon, celui din muntele minunat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Asclipia, făcătoarea de minuni, care cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Teofil, care de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Menighi, care cu pace s-a săvârșit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.