Am aflat cu regret că mandatul Excelenței Sale, doamna Ambasador Manika Jain, în România, se încheie.

Un mesaj al Ambasadei Indiei a confirmat această plecare, aducând cu sine o undă de tristețe, dar și o recunoștință adâncă:

„Un rămas bun călduros pentru doamna Ambasador Manika Jain! Vă mulțumim pentru conducerea excepțională, dedicarea și serviciile dvs. inspiratoare din cadrul Ambasadei Indiei la București. Vă dorim o retragere fericită și plină de satisfacții!”

Pentru unii, aceste cuvinte vorbesc despre finalul unui mandat diplomatic. Pentru mine – și sunt sigură că nu sunt singura – vorbesc despre sfârșitul unei prezențe vii, calde și luminoase, care a însemnat mult mai mult decât o funcție.

Doamna Manika Jain nu a fost doar ambasadorul Indiei în România. A fost ambasadorul sufletului indian – al eleganței, al deschiderii, al generozității culturale.

Sub îndrumarea Excelenței Sale, România a simțit India nu doar prin vorbe sau afișe, ci prin oameni, prin gesturi, prin artă și prezență. A promovat tradițiile, a susținut turismul, a deschis punți de colaborare, dar mai ales – a coborât cultura indiană în stradă, în muzee, în școli și de ce nu și în inimile noastre.

Am avut marea onoare de a o întâlni de două ori:

Prima oară, la sărbătoarea Nowruz, într-un cadru festiv, cald, în care am simțit cum bucuria, spiritualitatea și mâncărurile tradiționale ale acestei sărbători erau împărtășite cu sinceritate și noblețe atât de India, cât și de celelalte țări participante: Iran, Turcia, etc.

A doua oară, și poate cea mai emoționantă, a fost la Noaptea Muzeelor, da, chiar la mine în oraș, în Buzău. Unde gazda a fost Muzeul Județean Buzău, iar martorii ne-au fost cei peste  2.650 de vizitatori.

Atunci, Excelența Sa a venit la Buzău nu ca oaspete, ci ca un mesager al frumuseții unei lumi întregi. A adus cu sine mirodenii rare, fotografii vibrante, bijuterii și costume tradiționale, dansurile indiene, practicile yoga și atelierele de henna. A fost magie. Iar în mijlocul acelei magii, doamna ambasador a fost prezentă cu o naturalețe care m-a impresionat profund.

Era India acolo, dar era și o femeie caldă, blândă și puternică, care ne-a făcut pe toți să simțim că aparținem unei lumi mai largi și mai frumoase.

Pentru mine, aceste întâlniri nu au fost doar ocazii culturale, ci lecții de umanitate, de diplomație autentică, de apropiere. Într-o lume adesea grăbită și formală, doamna Manika Jain a adus grația gesturilor care rămân.

Și de aceea, plecarea dânsei mă întristează. Dar în același timp, mă face să spun, cu toată inima: mulțumesc, mi-ați lăsat câteva amintiri ce nu se vor putea șterge niciodată.

Pot spune că una dintre ele este această poză:

Mulțumesc pentru că ați fost aici. Mulțumesc pentru ce ați lăsat. Și oriunde veți merge, sper ca România – și poate chiar Buzăul – să rămână pentru dumneavoastră o fereastră deschisă spre un colț de lume care v-a prețuit.