12 iunie nu este doar o dată festivă în calendarul filipinez – este un simbol al unei revoluții neterminate, al unei națiuni care și-a câștigat vocea prin sânge, artă și ambiție. Deși majoritatea oamenilor știu că această zi marchează proclamarea independenței față de Spania, puțini cunosc poveștile din culise – de la cum a fost pierdut primul steag național, până la faptul că Filipine a avut mai multe „zile ale independenței”.

De ce 12 iunie și nu 4 iulie?

Filipinele și-au declarat independența față de Spania pe 12 iunie 1898, în casa generalului Emilio Aguinaldo, din orașul Kawit. A fost o ceremonie grandioasă, cu fanfară, un imn național special compus și un steag național arborat pentru prima dată. Dar acest gest nu a fost recunoscut de niciun guvern străin la acel moment.

După Războiul Hispano-American, SUA au preluat controlul asupra arhipelagului și au recunoscut oficial independența abia pe 4 iulie 1946 – aceeași zi cu Ziua Independenței americane.

Timp de 16 ani, aceasta a fost data oficială a sărbătorii. Abia în 1962, președintele Diosdado Macapagal a restabilit 12 iunie ca ziua autentică a eliberării, susținând că adevărata libertate vine din voința poporului, nu dintr-un act extern.

Steagul care a vorbit mai mult decât cuvintele

Puțini știu că primul drapel național al Filipinelor a fost cusut manual la Hong Kong de Marcela Agoncillo, împreună cu fiica sa și o prietenă. Acest steag a fost arborat pentru prima dată la 28 mai 1898, după victoria filipinezilor în bătălia de la Alapan – și apoi din nou, oficial, la 12 iunie.

Curios este faptul că acel steag original s-a pierdut. În timpul luptelor din nordul țării, Aguinaldo și trupele sale au fost forțați să abandoneze multe obiecte, inclusiv steagul original, despre care nu se știe nici azi unde a ajuns.

Și mai interesant: Filipine este una dintre puținele țări unde drapelul poate fi inversat. În timp de pace, culoarea albastră este deasupra; în vreme de război, se ridică partea roșie.

Imnul care n-a fost

Deși azi toți filipinezii recunosc „Lupang Hinirang” drept imnul lor, el nu a fost primul. Înainte de 1898, liderul revoluționar Andres Bonifacio a comandat un imn revoluționar, „Marangal na Dalit ng Katagalugan”, compus de Julio Nakpil. Acesta însă a fost înlocuit de Aguinaldo cu un imn instrumental scris de Julian Felipe, care a devenit baza actualului imn național.

Inițial, Lupang Hinirang nu avea versuri – acestea au fost adăugate abia în 1899, și de-a lungul timpului au fost rescrise de mai multe ori până la forma oficială de azi.

O țară născută din răspunsul la colonizare

Spre deosebire de multe țări care și-au câștigat independența într-un singur moment, Filipinele au trecut prin trei mari colonizări (spaniolă, americană și japoneză) și au avut mai multe mișcări de independență. Unele dintre ele au rămas în umbră:

• Mișcarea din Peștera Pamitinan (1895): Andres Bonifacio și camarazii săi au scris cu cărbune pe pereți „Viva la Independencia Filipina!”, anticipând izbucnirea unei revolte populare.
• Katipunan: o societate secretă revoluționară cu coduri proprii, tatuaje și un sistem de jurământ aproape masonic.
• Cry of Pugad Lawin (1896): momentul simbolic când revoluționarii și-au rupt „cedulele” (certificatele de rezidență coloniale) ca semn de sfidare față de dominația spaniolă.

Cum se sărbătorește astăzi?

Deși 12 iunie e o zi liberă națională, nu toți filipinezii o percep ca pe o sărbătoare solemnă – ci mai degrabă ca pe un festival cultural și un prilej de a-și reafirma identitatea.

• În Manila, parada militară și ceremonia de la Rizal Park adună oficialități, veterani și mii de oameni.
• În diaspora, de la New York la Roma, filipinezii își organizează festivaluri colorate, dansuri tradiționale (tinikling, singkil) și târguri culinare cu adobo, lechon și halo-halo.
• Unele școli organizează concursuri de eseuri, expoziții de artă și recitări din eroii naționali, precum José Rizal sau Apolinario Mabini.

Curiozități pe care nu le știai despre Filipine și independența acestui stat

• Filipinele sunt singura țară din Asia de Sud-Est care a fost colonizată de Spania timp de peste 300 de ani.
• Înainte de alfabetul latin, locuitorii foloseau Baybayin, un alfabet silabic precolonial cu 17 caractere.
• Deși religia dominantă e catolicismul, Filipine are cea mai mare populație de musulmani din regiunea Pacificului.
• Yoyo-ul are origine filipineză: era inițial o armă de vânătoare.
• Filipine este una dintre cele două țări din lume unde divorțul este ilegal (cealaltă fiind Vaticanul).

Ziua Independenței în Filipine nu este doar un eveniment istoric – este o reflecție vie a unei culturi care a luptat din adâncuri pentru libertate. Este povestea unei națiuni care și-a scris identitatea nu doar cu arme, ci și cu steaguri cusute cu migală, cântece revoluționare și curajul de a-și spune povestea în propriile cuvinte.