Actorul și cântărețul japonez Mizuki Itagaki, care a decedat recent, este readus în atenție în contextul acuzațiilor de plagiat aduse fostului său grup, M!LK, privind asemănări între piesa „Ii jan / EJan” și „Whiplash” a trupei Aespa.

Potrivit declarațiilor familiei, Itagaki suferea de o boală mintală încă de anul trecut și fusese dat dispărut la sfârșitul lunii ianuarie.

Trupul său neînsuflețit a fost descoperit recent în Tokyo. Avea doar 24 de ani.

Familia sa a transmis următorul mesaj:

„Vă mulțumim din suflet tuturor celor care l-ați susținut pe Mizuki de-a lungul vieții sale, precum și celor care i-au fost alături. Mizuki a murit într-un accident nefericit. Întotdeauna și-a dorit să aducă bucurie celorlalți, cu zâmbetul său și prin activitatea sa artistică. Chiar în momentul în care se pregătea să-și rea locul în lumina reflectoarelor, viața sa s-a sfârșit. Credem că și el a simțit un regret profund. V-am fi recunoscători dacă v-ați aminti cu căldură de tot ceea ce a realizat până acum. Vă mulțumim pentru sprijinul și iubirea voastră.”

Născut în anul 2000, Mizuki Itagaki și-a făcut debutul artistic în 2014 ca membru al trupei de băieți M!LK. Recent, trupa a fost acuzată că ar fi plagiat piesa „Whiplash” a trupei sud-coreene Aespa, cu melodia „Ii jan / EJan”, lansată în martie 2025. Până în prezent, grupul M!LK nu a oferit nicio declarație oficială legată de aceste acuzații.

După ce a părăsit trupa în 2020, Itagaki s-a concentrat pe cariera de actor. A jucat în numeroase seriale TV precum Married Marriage Honey, The Stars and Us Who Wanted to Shine, Unlucky Girl!, Super Rich, Hiru, Drop, Honest Real Estate, Black Girls Talk, dar și în filme ca Solomon’s Perjury, Because You Make My Heart Beat și The Blue Sky You Dropped.

Dispariția sa prematură lasă un gol profund în inimile fanilor și ale celor care l-au cunoscut.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura