Austria a învins România cu scorul de 2-1 în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, într-un meci încărcat de tensiune și simbolism. Mulți români vedeau această partidă ca pe o ocazie de „răzbunare sportivă” în fața austriecilor, care ne-au ținut mult timp la ușa Spațiului Schengen. Dar în loc de revanșă, naționala lui Mircea Lucescu a capotat din nou și pare că își ia adio de la visul nopților americane.

Chiar dacă în prima repriză am încercat să le ținem piept, jocul nostru a fost timid, lipsit de curaj. Ne-am retras, am stat cu capul la cutie și ne-am mulțumit să ne apărăm. Ocaziile au fost rare și irosite din cauza unor execuții egoiste și lipsei de luciditate în ultimii metri.

Echipa României pare de nerecunoscut. Absența lui Radu Drăgușin din centrul apărării se simte din plin – fără el, tricolorii scârțâie serios în zona defensivă. Deși staff-ul tehnic a încercat câteva soluții, niciuna nu pare să dea roade. Singurul care a ieșit în evidență a fost portarul Horațiu Moldovan, care poate fi considerat eroul serii. A închis poarta în momente-cheie și a limitat proporțiile scorului. Însă, fără o linie defensivă bine legată și comunicativă, nici măcar un portar de top nu poate face minuni, nu?

La pauză, austriecii deja conduceau cu 1-0, după ce Gregoritsch a înscris în minutul 42. În repriza secundă, Marcel Sabitzer a majorat avantajul gazdelor în minutul 62, profitând de o defensivă românească dezorganizată și ușor de penetrat.

După ce am încasat al doilea gol, parcă am început să ne trezim. N-aveam nimic de pierdut și am ieșit la joc, punând probleme apărării adverse. Portarul austriac a fost însă de neînvins… cel puțin până în minutul 93. Atunci, România a reușit să înscrie, dar arbitrul a semnalizat ofsaid și a fluierat finalul. Faza a fost reluată de mai multe ori, iar scorul afișat pe ecrane la final a fost de 2-1, nu 2-0.

Cu două înfrângeri la activ în această campanie, România se pregătește acum de meciul de luni împotriva Ciprului. E un moment dificil, dar sperăm ca băieții noștri să-și revină și să ne facă mândri. Mai e timp, dar ceasul ticăie…