În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfântului Mucenic Ermie.
Sfântul și slavitul Mucenic Ermie (Herma) era un soldat în armata romană, mare la statură fiind și cărunt de bătrânețe, care a petrecut ani buni de viață ostășească la Comana, în Pont.
Iar în zilele împăratului Antonin cel Pios (138-161), încetând el din ostasie, a refuzat orice soldă cuvenită și a mărturisit credința sa în Hristos Domnul.
Și fiind prins pentru mărturisirea credinței în Hristos și adus înaintea guvernatorului Sebastian, a fost supus la multe și grele chinuri pentru că nu a vrut să aducă jertfe zeilor și împăratului, din care rămânând nevătămat, a atras la credința în Hristos și pe vrăjitorul cel pus să-l ucidă cu otravuri. Acestuia, pentru că a mărturisit pe Hristos Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar sfântul a fost și mai rău chinuit, iar la sfârșit, tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea vrăjitorului, care a dat otravă Sfântului Ermie.
Acesta a dat otrava Sfântului Ermie, iar mai apoi, crezând în Mântuitorul Hristos, s-a învrednicit de cununa muceniciei și de botezul sângelui, tăindu-i-se capul pentru Hristos Dumnezeul nostru.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților cinci mucenici cei din Asralon, care s-au săvârșit fiind târâți pe pământ.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Eusebie și Haralambie, care de foc s-au săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Lasă un comentariu