Puțini cunosc povestea fascinantă a goralilor din Polonia, un grup etnic aparte, cu o moștenire culturală străveche, ce trăiește și astăzi în regiunile montane din jurul orașelor Zakopane, Zywiec și Nowy Sacz. Deși astăzi sunt considerați cetățeni polonezi, originile lor nu sunt slave – ci valaho-române.

Goralii sunt urmașii păstorilor veniți din Transilvania, care, în urmă cu mai multe secole, au urcat Carpații în căutarea pășunilor de vară și s-au stabilit definitiv în Munții Tatra.

Cine sunt goralii și de ce se spune că sunt „români fără să fie români”?

Termenul de „român” este astăzi asociat cu cetățenii României moderne, însă în Evul Mediu, cuvântul „român” sau „valah” desemna un mod de viață, o cultură a păstoritului și o limbă latină populară.

Goralii, deși astăzi vorbesc limba poloneză și s-au integrat în societatea locală, păstrează trăsături etnografice care îi deosebesc radical de populația slavă.

Înfățișarea lor robustă, îmbrăcămintea tradițională decorată cu motive geometrice asemănătoare celor din Maramureș, casele din lemn ridicate pe temelii de piatră și legăturile strânse cu muntele indică o origine carpatină comună cu a românilor din zonele montane ale Transilvaniei, Bucovinei și Maramureșului.

O migrație pastorală ce a schimbat fața sudului Poloniei

Începând cu secolele XIII–XIV, valahii (sau românii medievali) au practicat transhumanța – migrarea sezonieră a turmelor între munții înalți și zonele joase. Acest stil de viață i-a împins tot mai spre nord, peste Carpați, unde au dus cu ei civilizația pastorală montană, un model economic, social și cultural. Prin secolele XV–XVII, valahii au ajuns și s-au stabilit în Munții Tatra, fiind menționați în documente poloneze ca „Volohi” sau „Wołosi”.

În jurul anului 1600, cronicile poloneze consemnau existența a peste 500 de sate cu populație românească în sudul regatului. O parte dintre aceste așezări au fost întemeiate de urmașii lui Dragoș Vodă, prin nepoții săi, Drag și Sas, nume care apar și în toponimia locală.

Tradițiile gorale – un patrimoniu viu cu rădăcini valahe

Ceea ce polonezii moderni numesc azi „tradiții gorale” – cântece, dansuri, haine populare, arhitectura de munte, meșteșugurile legate de lemn, plutăritul sau păstoritul – sunt, în realitate, moșteniri ale culturii valaho-române.

Costumele gorale sunt adesea confundate cu porturile românești din Țara Moților. Cizmele înalte, cămășile albe, pieptarele și pălăriile împodobite cu pene sau mărgele sunt aproape identice cu cele purtate de păstorii români de munte. Muzica lor are doine și strigături care amintesc de folclorul arhaic românesc, iar dialectul folosit în cântecele vechi păstrează influențe lingvistice romanice.

O cultură unică la intersecția identităților

Goralii nu se mai identifică astăzi ca români, ci ca o comunitate distinctă poloneză cu origini montane. Însă fizionomia, obiceiurile și stilul lor de viață vorbesc încă despre o identitate valahă păstrată dincolo de veacuri. Sunt o punte vie între lumea românească medievală și cultura populară poloneză.

În mod ironic, ceea ce este azi considerat „tradiție montană poloneză” în zona Tatra este, de fapt, o formă de civilizație pastorală adusă de păstorii români. De la arhitectura caselor de munte până la sărbătorile sezoniere, urmele valahilor sunt peste tot – dar puțini le mai cunosc originile.

Goralii – o comoară etnografică cu rădăcini românești

Goralii din Polonia sunt o etnie discretă, dar cu o identitate culturală puternică, care poartă în suflet și în tradiții memoria unei migrații pastorale de secole. Povestea lor nu este doar o curiozitate istorică, ci o mărturie a influenței civilizației valahe asupra Europei Centrale. Descoperindu-i, redescoperim o parte pierdută a propriei istorii.