Pe 13 mai, românii din întreaga lume celebrează una dintre cele mai profunde și unice trăiri ale limbii române: dorul.

Ziua Internațională a Dorului, inițiată în 2015 de trupa Vunk, nu este o simplă comemorare sau o dată festivă, ci o invitație sinceră la introspecție, reconectare și vulnerabilitate. Este o zi în care „mi-e dor” devine mai mult decât un gând fugar – devine mesaj, pod, vindecare.

Un cuvânt intraductibil, dar universal

„Dor” este considerat de lingviști și pasionați de cultură un cuvânt aproape imposibil de tradus cu exactitate în alte limbi. El cuprinde în sine un spectru larg de emoții – de la dragoste și nostalgie, până la tristețe și speranță. Dorul nu este doar absență, ci și promisiunea unei regăsiri.

Fie că vorbim de dorul de copilărie, de părinți, de cineva drag plecat prea departe sau chiar de un „eu” pierdut în trecut, acest sentiment ne leagă subtil, dar profund, unii de alții.

O zi pentru suflet

Ziua Internațională a Dorului a fost gândită ca o pauză emoțională din ritmul alert al vieții. Într-o lume dominată de mesaje rapide, productivitate și eficiență, dorul vine ca un contrapunct – ne cere să simțim. Să trimitem un mesaj, să dăm un telefon, să scriem o scrisoare, să ne exprimăm emoțiile fără rușine.

Pe rețelele sociale, mii de oameni își împărtășesc azi gândurile și dorurile, unii cu umor, alții cu melancolie. În școli, profesori le vorbesc elevilor despre această emoție și despre importanța empatiei. În diaspora, comunitățile românești organizează mici evenimente sau pur și simplu găsesc un pretext în plus pentru a se strânge laolaltă.

Dorul – patrimoniu imaterial

Deși nu este oficial recunoscută internațional ca o zi UNESCO, Ziua Dorului atrage tot mai multă atenție. Poate într-o zi, acest cuvânt atât de „românesc” va fi înțeles în toată lumea, nu prin traducere, ci prin trăire.

Pentru că, în esență, toți oamenii simt dor. Noi doar am avut norocul să-l putem numi.