În trecut, căsătoria nu însemna doar dragoste și petrecere. Era un adevărat act de inițiere în viața de adult, iar tradiția cerea tinerilor căsătoriți să-și construiască o casă și să-și întemeieze o gospodărie, nu doar în plan simbolic, ci cât se poate de concret.

Comunitatea participa activ – cu daruri, cu muncă, cu susținere – pentru ca tânăra familie să pornească în viață cu tot ce le era necesar.

Nunta – începutul unui drum serios, nu o simplă sărbătoare

În viziunea tradițională, nunta era doar prima piatră de temelie a unei construcții durabile: noua familie. Nu era un simplu chef cu prieteni, ci un moment în care întreaga comunitate își demonstra solidaritatea. Nunta devenea ocazia în care tinerii primeau nu doar urări de bine, ci și ajutor concret: bani, animale, mobilă, unelte, obiecte de uz casnic. Tot ce era necesar ca noua gospodărie să funcționeze din prima zi.

„Darul era obligatoriu și consta în bani, dar nu numai. Se dădeau animale și păsări, piese de mobilier și instrumente de bucătărie și multe altele. Cam tot ce era necesar ca tinerii să pornească bine în viață”.

Spune etnologul Paul Buța.

Responsabilitatea soacrelor și rolul lor în viața de început a tinerilor

De multe ori, noii căsătoriți nu începeau viața de familie complet pe cont propriu. Socrii – în special soacrele – aveau datoria de a le pune la dispoziție măcar o cameră sau un colț de casă, uneori chiar cea mai bună odaie din gospodărie. Aceasta era regula nescrisă, dar respectată în majoritatea satelor.

Soacra mare, de exemplu, oferea adesea o cameră proprie în care tinerii să locuiască. Chiar dacă nu era întotdeauna ușor acceptat (posibil ca mireasa să fi fost străină de sat), familia trebuia să ajute, fiind și o investiție în viitor: mai târziu, acești tineri deveneau sprijinul bătrânilor.

Luna de miere – un timp pentru a pune bazele vieții, nu pentru vacanțe exotice

Luna de miere, așa cum o percepem azi – cu plaje exotice și hoteluri luxoase – nu avea nicio legătură cu tradiția. Dimpotrivă, pentru bunicii și străbunicii noștri, această perioadă era văzută ca o etapă serioasă de muncă și pregătire pentru viață. Tinerii locuiau o vreme cu socrii și începeau deja construcția propriei case sau gospodării.

„Luna de miere era pregătirea vieții de mai târziu. Tinerii căsătoriți locuiau o perioadă într-o odaie dată de socri, iar dacă li se dădea o bucată de pământ, începeau să muncească acolo chiar de la început. Dacă acea bucată era aproape de casă, era și mai bine”.

Explică etnologul Paul Buța.

O lecție pentru prezent: căsătoria însemna construcție, nu consum

Spre deosebire de valorile moderne, care pun accent pe spectacolul nunții sau pe romantismul începutului, tradiția românească vedea căsătoria ca o construcție responsabilă și durabilă. Dragostea era importantă, dar la fel de importante erau compatibilitatea, munca în echipă și sprijinul comunității.

A fi căsătorit însemna, înainte de toate, a avea grijă de celălalt, a construi împreună și a întemeia o familie în adevăratul sens al cuvântului.

Sursa foto: descopera.ro