Pe 3 aprilie 2025, agenția care o reprezintă pe actrița Seo Ye Ji, Sublime, a anunțat că a depus o plângere penală împotriva celor care răspândesc comentarii defăimătoare și informații false despre aceasta.

„Pentru a combate calomnia rău intenționată, răspândirea de minciuni și defăimarea ce o vizează pe Seo Ye Ji, am format o echipă juridică”.

„În luna ianuarie, am depus prima plângere la secția de poliție din Gangnam. Recent, un fost membru al personalului, care a răspândit informații false despre Seo Ye Ji, a fost inculpat pentru defăimare și a fost chemat în fața acuzării. De asemenea, alte persoane au fost identificate și se vor afla în curând față în față cu procurorii.”

A declarat agenția

Sublime a subliniat în continuare faptul că va lua o poziție fermă împotriva defăimării online:

„ Îi vom urmări cu strictețe pe toți cei acuzați, pentru a ne asigura că vor răspunde în fața legii. Printr-o monitorizare continuă, vom lua măsuri legale și ferme împotriva oricăror infracțiuni comise online. Nu vom oferi nicio clemență și nu vom ajunge la înțelegeri, deoarece prioritatea noastră este protejarea drepturilor artistului nostru.”

Această acțiune legală vine ca urmare a implicării recente a lui Seo Ye Ji în zvonuri care sugerează o presupusă relație romantică atât cu actorul Kim Soo Hyun, cât și cu fratele său. Controversa a început atunci când un utilizator de internet a lăsat un comentariu la o postare a unei cafenele de fani Naver, pe 13 martie, întrebând: „Ai fost implicată într-o relație în timp ce Kim Soo Hyun își gestiona propria relație? Te rugăm, nu ne dezamăgi.”

Seo Ye Ji a răspuns cu o declarație emoționantă:

„Ca ființă umană, mă simt copleșită, epuizată, sufocată și profund rănită. Am răspuns inițial la acest comentariu, dar apoi l-am șters. Sper din tot sufletul că acest lucru se va opri. Nu am absolut nicio legătură cu el (Kim Soo Hyun) sau cu fratele lui (Lee Ro Bae). Este incredibil de frustrant.”

Așadar, Seo Ye Ji și agenția sa sunt hotărâți să combată orice formă de defăimare și să protejeze imaginea și drepturile actriței.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura