Cu o poveste istorică, dar și o distribuție pe măsură, ai fi zis că Harbin ar fi trebuit să fie o bombă, dar…

Momentele clișeice și-au făcut simțită prezența încă din primele 10 minute din film. Cadrele în slow-motion, ce chipurile ar fi trebuit să impacteze și să atragă atenția publicului, fac povestea plictisitoare și aproape că ajungi să te întrebi: De ce a ales regizorul acest artificiu? Pe ce a dorit să pună accentul? Și pentru ca totul să fie un ghiveci… apare și povestirea în ramă, pe alocuri, ce mai mult încurcă decât să ajute.

Iar asta nu e tot: fiind un film multilingvistic, s-a apelat pe alocuri la traducători, dar, șoc și groază, la un moment dat traducătorul, deși este prezent în scena respectivă, nu-și mai îndeplinește rolul. Și acum să înțeleg că, în fața morții, coreeanul a învățat limba japoneză așa, pe nepusă masă?

O altă greșeală de scenariu o reprezintă momentul în care urgentează nevoia de a primi explozibil într-o cantitate enormă, dar… ce să vezi, personajele noastre merg ca-n basmele românești, peste 7 mări și 7 țări, prin deșert și, după, aflăm că abia mâine vor ajunge la destinație. Și ca să rămânem cu lumina stinsă, explozibilul se afla pe mâna unui personaj ce suferise de stres post-traumatic.

După ce-au pus mâna pe explozibil, nu se știe cum s-au întors cu el în Rusia și nici la ce l-au folosit. Deși arată că l-au urcat într-o trăsură, își dau seama că li se pregătește o ambuscadă, din nou împușcături, ceva explozibil folosit la derută, dar nu multă, căci trebuiau să arunce în aer un vagon. În urma încăierării, trăsura ajunge pe liniile de tranvai și ia foc. Nu știm ce se întâmplă cu cea care conducea trăsura. A scăpat? A murit? Ni se dă doar o informație vagă, cum că: „toți s-au împrăștiat”.

Unde a rămas restul de explozibil? Cu ce-l transportă, că ei trebuie să arunce un vagon în aer? Nu știm. Nu ni se spune, dar se merge pe ideea că „muniția” e la Ahn Jung-geun, însă acesta nu va arunca în aer vagonul în care se află Itō Hirobumi, prim-ministrul Japoniei și fostul general rezident al Coreei… vă las pe voi să aflați cum își va găsi japonezul sfârșitul.

Lungmetrajul urmărește două fire narative: din perspectiva coreenilor și respectiv a japonezilor. Partea niponilor a fost mai cursivă și mai ușor de înțeles. Aici regizorul a ales să nu folosească tehnica povestirii în ramă, ceea ce a fost un plus. Pe când la coreeni… au fost foarte puține momente când am înțeles povestea filmului și l-am putut privi cu plăcere.

Pot spune că cea mai frumoasă parte este discursul din finalul lungmetrajului, rostit de Ahn Jung-geun, ce îndeamnă la unire și perseverență, în ciuda interpretărilor, chiar și a vremii, nu doar a ostilității unor popoare.

Sinopsis: Ahn Jung-geun și ai săi camarazi își doresc o Coree independentă. De aceea, sunt hotărâți să facă tot ce le stă în putință pentru a-și atinge țelul.

Distribuție: Hyun Bin ca Ahn Jung-geun
Park Jeong-min ca Woo Deok-sun
Jo Woo-jin ca Kim Sang-hyun
Jeon Yeo-been în rolul doamnei Gong
Park Hoon ca Tatsuo Mori
Yoo Jae-myung ca Choi Jae-hyung
Lily Franky ca Itō Hirobumi
Lee Dong-wook ca Lee Chang-seop
Jung Woo-sung ca Park Jeom-chul

Filmul a fost regizat de Woo Min-ho și este unul istoric pentru că se bazează pe o poveste reală.

Alte păreri despre film și note:

Pe site-ul web al agregatorului de recenzii Rotten Tomatoes, 89% din recenziile celor 18 critici sunt pozitive, cu o evaluare medie de 6,5/10. Politologul internațional și politicianul Partidului Conservator al Japoniei, Yōichi Shimada, și alți conservatori din Japonia au criticat acest film, alături de Biochemical Revelations 731 (lansat în China), drept „propaganda revizionistă menită să încurajeze animozitatea față de Japonia.

Filmul poate fi văzut pe site-urile ce se ocupă cu traducerea serialelor și filmelor asiatice și durează aproape două ore.

Părerea mea personală este să nu-i dați play, pentru că e o pierdere de timp, dar, dacă totuși vreți să vedeți cât rezistați, ori poate că sunteți fani ai genului… vă doresc spor!