În fiecare an, la finalul lunii martie, o tradiție străveche revine în casele românilor: Mărțișorul. Nu doar un simplu simbol al primăverii, ci un legământ cu istoria și cu obiceiurile moștenite de-a lungul veacurilor. Pe măsură ce luna martie își trăiește ultimele zile, în adâncul sufletului oamenilor răsună ecoul vechilor ritualuri, iar firul alb-roșu al Mărțișorului capătă o semnificație mult mai profundă decât ar părea la prima vedere.

În vremuri de demult, în ziua de 31 martie, femeile și copiii ieșeau în pragul casei, priveau cerul și își puneau o dorință, încredințându-și speranțele unei noi perioade de început. Mărțișorul, legătura simbolică dintre iarnă și primăvară, se purta toată luna martie, iar în ultima zi, șnurul alb-roșu era legat de o creangă de pom, o tradiție care avea rolul de a aduce noroc, belșug și sănătate în casa fiecăruia.

„Mărțișorul trebuie să vadă soarele”, îmi spunea bunica, când îmi legăna șnurul în vântul rece al primăverii, dar nu mai puțin promițător. „Când vântul îl leagănă și păsările cântă, primăvara este cu adevărat aici.” Astfel, un gest simplu devenea un ritual care celebra legătura omului cu natura și cu schimbările acestuia. Totul era o invitație la speranță, un semn că iarna a pierdut bătălia în fața razelor calde ale soarelui, iar un nou ciclu al vieții începea.

Legenda care însoțește acest obicei ne duce cu gândul la Baba Dochia, o figură mitologică legată de înfruntarea ultimele zile ale iernii. Se spune că Baba Dochia, care și-ar fi lepădat hainele strânse în zăpadă, ajungând, în final, la ultimul strai, simbolizând sfârșitul iernii. Conform poveștii, un fir de lână alb-roșu ar fi rămas prins pe un ram, iar o pasăre l-ar fi purtat peste munți, aducând cu ea primăvara. Astfel, Mărțișorul ar fi devenit simbolul acestui fir nevăzut între anotimpuri, care leagă trecutul de viitor.

Această zi, 31 martie, era considerată și o oportunitate pentru „judecățile iernii” în multe sate. Bătrânii se așezau la sfat, făcând previziuni despre anul ce avea să vină, măsurând zilele care au trecut. Dacă dimineața de Mărțișor era senină și plină de soare, semnifica faptul că anul ce urma ar aduce recolte bogate. Dacă, dimpotrivă, ploua, se spunea că Mărțișorul plânge sfârșitul iernii, dar că primăvara va fi blândă și miloasă cu pământul.

Chiar dacă astăzi, mulți dintre noi nu mai legăm șnurul de pomi și nu mai urmărim semnele cerului, Mărțișorul rămâne o punte între trecut și prezent. Este un simbol care păstrează în el memoria strămoșilor noștri și ne aduce aminte de legătura noastră profundă cu natura. Un fir simplu, dar plin de semnificație, care în fiecare an marchează începutul unui nou ciclu și ne învăluie în speranță și lumină. Deși tradițiile s-au schimbat, magia și semnificația Mărțișorului trăiesc mai departe, în inimile celor care înțeleg că dincolo de fiecare fir alb-roșu se ascunde o poveste a renașterii.