Recent, un val de revoltă a fost stârnit pe rețelele sociale după punerea în scenă a piesei de teatru „Proorocul Ilie” la Teatrul Național din București, un spectacol care a stârnit controverse din cauza unor scene considerate de mulți drept inadecvate, mai ales pentru publicul tânăr.

În ciuda avertismentului oficial al teatrului, care a precizat că piesa este nerecomandată minorilor sub 18 ani datorită conținutului emoțional provocator, limbajului licențios și scenelor cu conotație sexuală, reacțiile publicului au fost vehemente.

Spectacolul regizat de Botond Nagy explorează teme precum ura rasială și fanatismul, fiind bazat pe o poveste reală despre un bărbat excentric din Polonia anilor ’30-’40, Eliasz Klimowicz, care s-a autoproclamat „Proorocul Ilya”.

Acesta a fondat o comunitate religioasă în satul Wierszalin, desprinsă de biserica ortodoxă, și a proclamat sfârșitul lumii. Piesa se centrează pe modul în care comunitatea sa a așteptat apocalipsa, iar atunci când aceasta nu s-a materializat, au încercat să grăbească evenimentele, recurgând la o crucificare simbolică a profetului Ilya.

Controversa nu s-a limitat doar la subiectul piesei, ci și la unele scene provocatoare care au fost surprinse în videoclipurile distribuite pe rețelele sociale. În aceste clipuri, o actriță este filmată dansând într-un mod provocator, doar în sutien, în timp ce alte personaje sunt implicate într-o scenă de-a dreptul controversată: o altă actriță, purtând o ținută sumară, este adusă în scenă stând lejer pe o cruce mare din lemn, cărată fiind de 3 bărbați. Aceștia din urmă nu par a simți povara crucii, ci au o atitudine lejeră, plictistă, unul chiar dorindă să pozeze în macho man.

Într-un moment derutant, actrița de pe cruce se dă jos într-un mod mai puțin „ortodox”. Dansatoarea își continuă programul, dar parcă într-un mod și mai provocator decât înainte. În plus, pe fundal se aude o muzică bisericească bizantină, însă distorsionată, ce capătă o sonoritate mai apropiată de cea a unui ritual draconic decât de cea a unui cântec religios. Vocile cântăreților par modificate pentru a induce o atmosferă de teroare și neliniște, în locul unei stări de pace sau liniște spirituală.

Reacțiile românilor au fost dureroase și acuzatoare, mulți considerând că piesa aduce blasfemie și dispreț față de credința ortodoxă, într-o perioadă extrem de sensibilă, având în vedere că România este o țară ortodoxă și Săptămâna Mare a Patimilor se apropie. Unii internauți cer chiar boicotarea Teatrului Național și demiterea conducerii instituției pentru organizarea unui asemenea spectacol care, în opinia lor, aduce o rușine pentru cultura și credința țării. De asemenea, mulți consideră că piesa încalcă valorile religioase fundamentale ale românilor și nu face decât să accentueze divizarea socială și tensiunile între diferitele grupuri.

În concluzie, „Proorocul Ilie” a stârnit o dezbatere aprinsă despre limitele artei în fața credinței și despre respectul față de valorile religioase, subliniind sensibilitatea contextului cultural și religios în care a fost pusă în scenă piesa.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura