Întâlnirea fanilor cu actorului Kim Soo Hyun, programată pentru data de 30 martie 2025 în Taiwan, a fost oficial anulată.

Anunțul a fost făcut pe 25 martie 2025 de contul oficial de Instagram al 7-Eleven Taiwan, care a precizat că anularea are loc „din cauza conflictelor de programare”.

Compania și-a cerut scuze pentru eventualele neplăceri cauzate fanilor și a anunțat că punctele utilizate pentru participare vor fi rambursate în termen de trei zile lucrătoare, rămânând valabile până la 31 decembrie 2026.

Evenimentul era organizat ca parte a „Festivalului înfloririi de cireși Kaohsiung” și urma să fie prima apariție publică a lui Kim Soo Hyun după ce au apărut acuzații legate de relația sa cu regretata actriță Kim Sae Ron.

Întâlnirea cu fanii, la care urmau să participe 200 de persoane selectate printr-un sistem de loterie, a fost anulată din cauza scandalului, ce a inflamat atât presa cât și publicul.

Controversa a izbucnit pe 10 martie, când familia lui Kim Sae Ron a susținut, pe canalul de YouTube Garosero Research Institute (HoverLab), că actorul a avut o relație cu Kim Sae Ron timp de șase ani, începând din 2016, când aceasta avea doar 15 ani. Familia a prezentat drept dovezi presupuse scrisori scrise de mână de Kim Soo Hyun în timpul serviciului militar și o fotografie în care el o sărută pe obraz.

Agenția actorului, Gold Medalist, a negat acuzațiile pe 14 martie, declarând că relația dintre cei doi a avut loc între vara lui 2019 și toamna lui 2020, când Kim Sae Ron era deja adultă. De asemenea, agenția a respins afirmațiile potrivit cărora Kim Soo Hyun ar fi ignorat problemele financiare ale actriței, precizând că acesta i-a achitat datorii de sute de milioane de woni.

Pe 20 martie, Gold Medalist a intentat un proces împotriva familiei lui Kim Sae Ron și a operatorului Garosero Research Institute, Kim Se Eui. Agenția a acuzat distribuirea de imagini compromițătoare ale actorului, inclusiv una în care acesta apare cu pantalonii jos, susținând că acestea încalcă Legea sud-coreeană privind pedepsirea infracțiunilor sexuale. Procesul vizează și o persoană neidentificată care s-a prezentat drept mătușa lui Kim Sae Ron.

Anularea evenimentului din Taiwan reflectă impactul major al controverselor asupra imaginii lui Kim Soo Hyun, în timp ce situația juridică rămâne în desfășurare.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura