Nu este prima producție coreeană care încearcă să unească legea cu religia. În Svaha: The Sixth Finger s-a abordat aceeași temă, deși nu a fost un film pe gustul meu, trebuie să recunosc că „unirea” celor două teme i-a reușit mult mai bine decât lungmetrajului Revelații.

Știm că religia a devenit un subiect controversat în Coreea de Sud, mai ales după documentarul În numele lui Dumnezeu: Sfânta Trădare de pe Netflix. Probabil acesta a deschis drumul pentru o exploatare mai intensă a temei în cinematografie, încercând să o aducă în atenția publicului larg. Totuși, atunci când un astfel de film își pierde focusul și se transformă într-o înșiruire de momente previzibile, efectul dorit se diluează.

Sigur, nicio instituție nu este perfectă – în orice sistem există „uscături” – dar a face un film de două ore și 30 de minute despre delirul unui pastor ce se adâncește în ceea ce el numește „misiune divină”, alternând episoade evidente de dezechilibru mental cu momente în care își recapătă brusc luciditatea, este riscant. Deși una dintre temele principale este lupta cu propriile frici, filmul nu se concentrează pe triumful asupra lor, ci pe căderea în păcat și egoism a protagonistului, care își pierde complet direcția inițială.

Min-chan (pastorul, interpretat de Ryu Jun-yeol) devine din ce în ce mai antagonic pe măsură ce acțiunea avansează. Nu mai este un exemplu pentru comunitatea sa, nu mai este un sprijin, ci devine un judecător aspru, convins că este unul dintre aleșii divinității.

Yeon-hee (detectiva, interpretată de Shin Hyun Bin) este afectată de o traumă pe care încearcă să o țină sub control cu ajutorul pastilelor.

Kwon Yang-rae (răufăcătorul, jucat de Min-jae Shin) este la rândul său o victimă a abuzului din copilărie, dar, pentru că nu a primit tratamentul necesar, se transformă în abuzator.

La prima vedere, distribuția promite o poveste captivantă. Din păcate, execuția lasă de dorit. Deși filmul are un fir narativ coerent, devine plictisitor din cauza abundenței de clișee. Regizorul recurge la momente previzibile: revelațiile de ultim moment și conflictele care escaladează exact în punctele așteptate. În loc să construiască tensiunea în mod autentic, filmul seamănă mai degrabă cu un reportaj de investigație decât cu o producție cinematografică menită să țină spectatorul lipit de ecran.

Apreciez că aduce în atenția publicului subiecte precum înșelătoriile religioase, abuzurile, răpirile și problemele psihice. Totuși, de această dată, regizorul Yeon Sang-ho nu a găsit echilibrul necesar pentru a livra un film memorabil. Actorii sunt de apreciat – fie că vorbim despre figuranți, personaje secundare sau principale, toți au reușit să transmită emoția scenelor. Dar talentul lor nu este suficient pentru a salva un scenariu care nu oferă nimic nou.

Revelații poate fi urmărit pe Netflix (dacă vă încumetați) sau pe site-urile ce traduc filme asiatice. Însă dacă sperați la o experiență cinematografică autentică, poate ar fi mai bine să căutați altceva.